Pocăinţa – singura noastră salvare. Dar pe cine mai preocupă...?

"Pocăiţi-vă. Este prima poruncă pe care o întâlnim în Evanghelie. Sfântul Ioan Botezătorul a propovăduit în pustie şi a botezat oamenii cu botezul pocăinţei: Pocă­iţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3,2). Cu aceste cuvinte Mântuitorul a început să predice pentru că nu poate Domnul să Se arate sufletului, dacă el nu s-a căit sincer şi curat de toate păcatele sale şi nu s-a curăţit de ele. Omul a căzut. Din cauza păcatului, el s-a îndepărtat de Dumnezeu. Pentru a putea reveni la El, trebuie să se căiască, aceasta fiind singura cale de reîntoarcere.

Ce este pocăinţa? Adesea auzim şi vorbim despre ea, dar nimeni nu înţelege semnificaţia ei reală. Se întâmplă aceasta, pentru că suntem contaminaţi de păreri perso­nale şi ne orientăm mai mult după legi omeneşti decât după poruncile lui Dumnezeu.

Majoritatea dintre noi se consideră creştini şi persoa­ne cucernice. Adesea ne îndreptăţim că nu am ucis pe ni­meni, nu am furat, iar faptul că păcătuim îl credem scu­zabil, pentru că toată lumea greşeşte. Astfel, considerăm că nu avem motive să ne căim, că pocăinţa nu ne foloseşte la nimic. Cugetăm astfel, pentru că nu cunoaştem Evanghelia, nu înţelegem în ce constă creştinismul şi pocăinţa. De cele mai multe ori învăţăm din propriile greşeli şi pen­tru că, în urma păcatelor, urmează necazurile, atunci ele ne sunt unicii dascăli. Într-adevăr, prin necazurile suferite înţelegem, în cele din urmă, cât de eronat trăim.

De ai fi rece sau fierbinte!

Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea.
Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol!

  Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.

Părerea de sine (Cum începe înşelarea sau cum oricare dintre noi îl poate vinde pe Hristos)

De se va bizui cineva numai pre a sa dreptate si pre izbavirea ce singur si-o lucreaza, in desert si in zadar se trudeste. Ca toate ale dreptatii sale ca o carpa lepadata se vor arata in ziua cea de pre urma, precum zice Isaia: „Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra" (Is 64,5) (Sf. Macarie cel Mare (†390), Omilii duhovnicesti XX, 3)

Diavolul nu vaneaza pe cei pierduti; el ii vaneaza pe cei trezvitori, pe cei ce sunt aproape de Dumnezeu. El ia de la dansii increderea in Dumnezeu si incepe sa-i loveasca cu intemeiere in sine, cu indreptatiri, cu ganduri si cartire. Prin urmare, sa nu ne punem increderea in gandirea noastra logica. Sa nu crezi niciodata gandurilor tale. Traieste simplu si fara sa te gandesti prea mult, ca un copil pe langa tatal sau. Credinta fara prea multa gandire lucreaza minuni. Gandirea logica impiedica harul lui Dumnezeu si minunile. Lucreaza rabdarea, fara a judeca cu gandirea logica. (Avva Paisie Athonitul, †1994)

De unde sunt banii în biserică

Nu mirosul de tămâie şi ceară îi întâmpină pe cei ce trec pragul bisericii, dar sunetul monedelor şi discuţiile ce împlică costul la careva servicii sau obiecte. Lumânări, icoane, ulei sfinţit, anafură, cruciuliţe - toate oferite la intrarea în biserică...

Darul de mulţumire.

Dacă omul cunoaşte cât de cât Scritura - atunci îşi va aduce aminte că însuşi Hristos i-a alungat pe vânzători din templu. În cazul că puţin îi este cunoscut subiectul dat, atunci mai devreme sau mai târziu se vor găsi "binevoitorii" unei secte care cu plăcere vor indica spre "păcatul" străin. Cu o adâncă indignare vă vor arăta la contradicţia dintre viaţa bisericii şi învăţătura Evangheliei. Dar oare Evanghelia nu este citită şi de preoţii ortodocşi? Atunci oare de ce se aude în biserica nostră sunetul monedelor?

Săptămâna Patimilor 1. Despre iertare

www.timpul.md

Moto: Iartă-i pe cei care vorbesc rău despre tine, dar nu pe cei care vin să te anunţe despre aceasta.

(Autor necunoscut) 

 

Am intrat în Săptămâna Patimilor. Ploile s-au retras, a ieşit din nou soarele şi Moldova, pe dinafară, e iarăşi frumoasă. Iar pe dinăuntru? Am avut un an cumplit, plin de crime oribile, războaie politice demolatoare, vrăjmăşii reciproce, de suntem cu toţii certaţi şi se pare uneori că nu ne va mai putea nimeni împăca. Drumul spre împăcare trece prin iertare. Ca să ne împăcăm, cineva trebuie să facă primul pas şi să ierte. Ca în alte situaţii, acel prim-pas trebuie să-l facă cel mai puternic.

Cuvânt al Sf. Teofan Zăvorâtul la Duminica a cincea din Postul Mare

Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta.
Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei.
Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers – si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul – si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Valoarea: aspecte teoretico-definitorii.

Exisă în prezent ştiinţa selecţionării, ordonării şi ierarhizării valorilor – axiologia, cu alte cuvinte, ştiinţa care scrie tabla valorilor, construieşte scara valorilor, proclamă ierarhia valorilor. Aceasta ştiinţă ajută foarte mult la înlăturarea confuziilor, la aprecierea bunurilor - pe care ni le oferă spiritul, lumea şi viaţa, la formularea unei concepţii sănătoase, obiective şi clare, despre spirit, lume şi viaţă.

Sunt o mulţime de bunuri pe care omul le foloseşte, cărora le dă un anumit preţ, în dependenţă de calitatea lor, le atribuie o valoare şi le aşează într-un sistem de valori.

Parohia – element esențial al pastorației tinerilor

www.bisericaortodoxa.blogspot.com

În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna „Cale, Adevăr și Viată – Hristos, Dumnezeu-Omul“, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele misionare ale timpului.

Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul, ca și cel în vârstă, omul fără multă carte, ca și intelectualul, cel cu multe nevoi, ca și cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în școală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învățământul teologic etc. au importanța lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală – parohia.

În ce măsură, tinerii români ai anilor de după 1990 au descoperit calea spre participarea lor ca mădulare active în viața euharistică mai întâi, dar și în cea administrativă, intelectuală, socială a parohiei?

Răspunsul nu poate fi, desigur, un „da“ sau un „nu“ categoric. Totul, aici, are nuanțele sale, dependente de o serie de considerente, dintre care nu pot, desigur, lipsi: patosul misionar al preotului, puterea cu care s-a exercitat presiunea ideologiei atee înainte de 1990, subtilitatea și tăria tentațiilor de tot felul care cuprind viața tinerilor în aceste timpuri, criza economică prin implicațiile sale în favorizarea prostituției, a rezervei în fața formării unei familii din cauza lipsei unei locuințe sau a unui loc de muncă etc.

Complexitatea unui număr felurit de factori arată varietatea modalităților de abordare de către tineri a participării lor la viața Bisericii prin intermediul parohiei din care fac parte. În primul rând, trebuie afirmat că după 1989 foarte puțini tineri declară că nu cred în Dumnezeu. Avem aici consecința faptului că ideologia atee n-a reușit să-l schimbe structural pe român, că misiunea Bisericii și în perioada l948-1989 a fost prezentă în ciuda obstacolelor de tot felul și a lipsei de curaj misionar a unora dintre clerici și că încărcătură religioasă a momentelor din Decembrie 1989 a orientat mulți tineri spre întâlnirea cu Dumnezeu și Biserica Sa.

Consecința firească a realității expuse este observată în numărul considerabil de parohii, mai ales din mediul urban, în care prezența tinerilor la jertfa euharistică, precum și la preocupări de ordin administrativ sau activități culturale sau diaconale, este evidentă. Imaginea grupurilor de tineri așteptându-și rândul pentru Taina Spovedaniei sau pentru primirea Sfintei Euharistii, timpul săptămânal consacrat întâlnirilor preotului cu tinerii din parohie, participarea acestora ca membri în consiliile și comitetele parohiale, cu tot impactul acestei participări asupra aspectelor administrative sau sociale, sunt câteva elemente ușor de sesizat și care constituie semnul evident de schimbări petrecute în viața societății românești și a Bisericii sale Ortodoxe în ultimul timp.

În același timp, orice analiză obiectivă arată că, paralel cu viețuirea creștină definitorie pentru mulți tineri, se desfășoară, în contextul societății românești a ultimilor ani, și o altă viață, cea a tinerilor aflați departe de Biserică, fie prin indiferență, fie printr-un comportament străin de valorile Sfintei Evanghelii.

Acești tineri, din păcate într-un număr destul de mare, constituie sau ar trebui să constituie prioritatea misionară a Bisericii, în primul rând a parohiilor din care fac ei parte. Lucrarea nu este deloc ușoară. În mediul urban, conștiința apartenenței la biserica parohiei s-a micșorat foarte mult în ultima jumătate de veac, în cazul în care ea n-a dispărut cu totul în unele părți. Mulți tineri nu cunosc de care parohie aparțin și cine este preot acolo. Trecerea prin biserică cu ocazia unor botezuri, cununii sau înmormântări nu este, în majoritatea cazurilor, suficientă pentru a forma sentimentul clar al necesității participării la viața parohiei. Cu toate că în ultimul timp s-au construit în cartierele mărginașe ale marilor orașe biserici, numărul acestora este relativ mic față de nevoile zecilor de mii de suflete care, uneori, sunt atașate la o singură parohie.

La sate, viața creștină a tinerilor are specificul ei. Greutățile nu lipsesc nici aici, precum nu puține și diversificate sunt tentațiile. Localurile care adăpostesc discoteci sau baruri de noapte, în general, absente la sat înainte de 1990, constituie o atracție de cele mai multe ori nocivă, căreia puțini tineri pot să-i reziste. În unele părți ale țării, mai ales în zonele de câmpie, există moștenirea unei atitudini foarte rezervate a majorității tinerilor de a participa la viața parohiei, atitudine ce caracterizează aceste zone de multe decenii.

Din cele arătate foarte succint, rezultă totuși complexitatea pastorației îndreptată către tinerii parohiilor urbane sau de la sate. Lucrarea nu este ușoară, dar nici obstacolele de nedepășit. În primul rând, preotul, conștient de importanța misiunii sale printre tinerii parohiei, are în sprijinul demersului său pastoral faptul că tinerii români, ca de altfel majoritatea populației, nu manifestă ostilitate față de Biserică. Rare sunt cazurile, chiar extrem de rare, în care părinții nu-și botează copiii. Cununia religioasă este considerată de toți ca indispensabilă pentru formarea unei familii. La întrebarea dacă au credință în Dumnezeu, cvasi¬totalitatea tinerilor răspund afirmativ.

Pornind de la constatarea acestei situații, mult diferită din fericire de ceea ce se întâmplă în țările occidentale și chiar în unele din cele vecine nouă, preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei sale, prin care să conștientizeze tinerii că mărturisirea credinței în Dumnezeu trebuie urmată de o atitudine corespunzătoare în viața de familie, școală, la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber. Căci nu putem să nu constatăm diferența foarte mare între declarația că au credință în Dumnezeu și comportamentul multora dintre tinerii României de astăzi.

Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceștia să-și deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, inițierea de pelerinaje, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor și 

comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme sunt câteva din aspectele misiunii preotului în sânul generației tinere. Toate acestea implică însă prezența unui preot responsabil, conștient de răspunsul pe care-l va da în fața dreptului Judecător pentru fiecare suflet pierdut din parohie din cauza lipsei sale de angajament misionar sau a vieții sale personale derulată în contradicție cu preceptele pe care le propovăduiește.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare și diversificat de chemări, structurate, în linii mari, în două categorii. Pe de o parte, vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate avea cuvânt în cetate, ci doar în viața particulară, se face auzită în tot ceasul și prin căi din ce în ce mai sofisticate. Această voce este dublată, sau mai bine zis constituie izvorul a tot mai felurite tentații prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăți care se transformă, în scurt timp, în lanțurile celei mai aprige sclavii.

Glasul Bisericii, pe de altă parte, răsună cu insistență la poarta vieții tinerilor români actualmente, iar urmările acestei atitudini misionare, în reușitele și carențele ei, au fost analizate neexhaustiv în rândurile de față.

Starea actuală și calea de perspectivă ale societății românești actuale permit ca cele două feluri de chemări să poată fi auzite, înțelese, admirate, urmate de tânărul contemporan. Depinde de înțelepciunea și patosul pastoral al clericilor și laicilor angajați în misiunea Bisericii pentru ca tinerii să rămână sau să devină iubitori și următori de Hristos, bucurându-se, în același timp, de entuziasmul, veselia, spontaneitatea și dorința de libertate specifice vârstei.

sursa: Portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cuvânt rostit de Î.P.S. Teofan.

Sfantul Valentin al Ortodoxiei

http://www.crestinortodox.ro

An de an, ziua de 14 februarie ne pune pe fiecare dintre noi, in calitate de crestini ortodocsi, in fata unui dublu paradox. In primul rand, de Valentine’s Day a auzit toata lumea, astfel incat, la o adica, oricine poate defini succint "sarbatoarea”, in timp ce despre viata Sfantului Valentin nu cunoaste nimeni mai nimic.

In al doilea rand, multi sunt contrariati de faptul ca in aceasta zi nu intalnesc in Calendarul Ortodox niciun sfant care sa poarte acest nume. Intamplarea face ca nici Calendarul Romano Catolic sa nu-l pomeneasca in aceasta zi, Sfantul Valentin fiind scos din calendar in 1969 din cauza ambiguitatii datelor referitoare atat la persoana sa, cat si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfant. In prezent, la 14 februarie, catolicii ii amintesc pe Sfintii Chiril si Metodie.
Valentine’s Day cu tot "marketin-gul” aferent, este asadar in Romania, si nu numai, o "sarbatoare" fara sarbatorit.
Despre Valentine’s Day s-a scris si s-a comentat suficient, pro si contra. S-a scris si s-a spus din pacate destul de putin despre Sfantul Valentin al Ortodoxiei, praznuit de Biserica in ziua de 30 iulie.

Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.

Remarcabil propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de catre credinciosii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Cand s-a imbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmand sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care ii schimonosea si ii contorsiona cumplit trupul. Dupa ce Sfantul Valentin a petrcut o nopate in rugaciune, Cherimon, complet sanatos, s-a aratat inaintea filosofului Craton, tatal sau. Atunci s-a botezat Craton si toata casa acestuia, impreuna si cu trei discipoli ai lui.

Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni.

Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273.

Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.
Radu Alexandru

E nevoie de curăţie sufletească pentru ca sămânţa Evangheliei să poată încolţi şi rodi

Despre educaţia creştin-ortodoxă a copiilor ne vorbeşte
părintele Teodor OLĂRAŞU, Biserica «Cuvioasa Parascheva» din Chişinău

- Sfinţia voastră, vă rugăm să comentaţi citatul biblic: „Lăsaţi copiii să vină la mine…” în contextul realităţii de azi.

- Hristos a spus aceste cuvinte pentru toate timpurile, de vreme ce copiii sunt nerăutăcioşi atâta timp cât sunt curaţi şi nevinovaţi. De aceea şi sunt mai aproape de Dumnezeu decât noi, maturii. Iar astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să-i lăsăm să vină la Hristos şi chiar să-i îndemnăm să meargă la El. De ce împotriva voii lor? Pentru că trăim într-o lume a păcatului promovat ca virtute şi copilul, fiind un fel de „tabula rasa” în care încă nu s-au scris poruncile lui Dumnezeu şi neavând o scară de valori ortodoxe prin care să poată deosebi binele de rău, uşor poate accepta în sufletul lui orice păcat.

- În ce măsură consideraţi că generaţia tânără este gata pentru a asimila cuvântul lui Dumnezeu?

- Reieşind din faptul că la ora actuală noi, marea majoritate a creştinilor ortodocşi, trăim un creştinism pasiv, dar şi din faptul că marea parte a tinerilor sunt „educaţi” de imagine (internet, tv ş.a.) şi nu sunt îmbisericiţi, nu putem spune că ei ar fi gata pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu fără să ezite aşa cum au făcut-o apostolii şi sfinţii. E nevoie de curăţie sufletească pentru ca sămânţa Evangheliei să poată încolţi şi rodi. Dar până la urmă… mare este Dumnezeu: pe unii Dumnezeu îi aduce la Biserică prin necazurile şi problemele vieţii, alţii, fiind sinceri şi curaţi Îl descoperă pe Dumnezeu din cele văzute, adică din lumea înconjurătoare, iar alţii Îl descoperă în boală şi suferinţă, reanalizându-şi concepţiile asupra vieţii comode şi consumiste, aşa cum este dictată democratic la ora actuală şi astfel încep să caute rostul vieţii, dându-şi seama că omul nu a fost făcut pentru mâncare, băutură şi distracţii, ci pentru veşnicie, pentru îndumnezeire. Dar aşa tineri sunt foarte puţini. Trebuie să găseşti în tine puterea şi sinceritatea totală de a recunoaşte că eşti făcut pentru ceva mai mult decât a sări în sus şi a consuma.

- Care sunt pericolele care pasc copiii şi adolescenţii în formarea lor duhovnicească?

- Primul şi cel mai mare pericol într-o lume a plurităţii de idei şi de „adevăruri” este necunoaşterea ADEVĂRULUI DESCOPERIT, nu născocit de oameni şi comod, dar şi necunoaşterea rostului omului pe acest pământ. Vina cea mai mare o poartă părinţii, care, nefiind îmbisericiţi şi materialişti în concepţia lor de viaţă dau fiilor lor doar necesarul (deseori şi surplusul) material, lăsând pe seama păcatului deformarea lor duhovnicească, sub lozinci de genul: fii liber (libertatea însă este iraţională), treaba mea cu viaţa mea (fără ca să-şi dea seama că viaţa ta nu este a ta ci ţi-a dat-o Dumnezeu ca să te pregăteşti de veşnicie). Pericolul cel mare vine şi din partea dictaturii imperiilor economice care vor să-l înrobească, determinându-l să cumpere de la ele cât mai mult: „ca să fiu în rând cu lumea”, cum se spune astăzi.

- Cum credeţi că ar putea un tânăr să se apere de ispitele acestei lumi?

- Hrănindu-se din verdeaţa dumnezeieştilor scripturi, înţelegându-le în duhul sfinţilor părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Să nu se mulţumească cu jumătăţile de măsură în calea cunoaşterii. Să fie ocupaţi, iar timpul, care nici el nu e al nostru, să-l folosescă cu folos: pentru a crea, a se îmbogăţi duhovniceşte, pentru a se ruga şi a se primeni participând la sfintele slujbe şi părtaş făcându-se sfinţeniei lui Hristos prin sfintele taine.

- Ce povaţă sau îndemn aţi vrea să adresaţi generaţei tinere?

- Să fie sinceri cu Hristos până la urmă, adică cu învăţătura Bisericii ortodoxe. Să nu se lepede de chemarea de creştin ortodox pentru nimic în lume. Să nu se ia după duhul lumii, să caute mai întâi Împărăţia Cerurilor şi celelalte li se vor adăuga.

sursa: toaca.md