Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

vineri, 26 august 2011

Toaca – o rugăciune adusă lui Dumnezeu



Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Toaca nu este o creaţie pur estetică sau culturală, ci este un text liturgic cuprins într-un act liturgic. Cântecul toacei face legatura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.

joi, 30 iunie 2011

Amintiri de la hramul bisericii de lemn Sfintul Ioan cel Nou de la Suceava

În acest an biserica de lemn s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava deja pentru a cinci oară. În aceşti cinci ani întreaga parohie, având drept ocrotitori pe Sf. Ioan de la Suceava şi Sf. Ioan de Kronştadt, a reuşit să înfrunte valurile ispitelor şi încercărilor, aducând, an de an, tot mai mulţi creştini la limanul credinţei. Dovadă este faptul că şi la acest hram Sf. Liturghie a fost deosebit de frumoasă, fiind slujită de un sobor de trei preoţi şi un diacon, de multitudinea de credincioşi care veniseră să-l cinstească pe sfântul prăznuit, dar şi de dragostea şi bucuria ale căror puieţi cresc în mijlocul bisericii.

joi, 16 iunie 2011

Reportaj fotografic: Hramul Bisericii "Ioan cel Nou de la Suceava"

În ziua pomenirii Sfântului şi Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, biserica cu acelasi nume din orasul Chisinau şi-a serbat hramul. 
Chiar dacă a fost zi lucrătoare, creştinii s-au adunat ca deobicei în număr mare la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către parohul bisericii protoiereul Severian Gheras şi de un sobor de preoţi invitaţi cu această ocazie.
La sfârşitul slujbei preoţii prezenţi, au primit în dar din partea părintelui paroh câte un set de cărţi cu conţinut duhovnicesc, iar creştinii  au fost binecuvantaţi cu câte o iconiţă sfinţită cu chipul Sf. Ierarh Nicolae.
Evenimentul s-a încheiat cu o frumoasă agapă frăţească la care au fost invitaţi preoţii, ctitorii bisericii şi toţi creştinii care s-au rugat la Sfânta Liturghie.


marți, 7 iunie 2011

Interviu cu Părintele Severian Gheras, producător de lumânări din ceară naturală de albine



Severian Gheras este unul din puţinii producători de lumânări din ceară naturală de albine din Republica Moldova. Preot la o biserică de lemn din Chişinău, a iniţiat activitatea în anul 2008, dorind să economisească banii parohiei. Timp de trei ani producerea lumânărilor a evoluat de la reciclarea rămăşiţelor la achiziţionarea unui tipar pentru lumânări cu lungimea de 20 cm, iar în prezent la atelierul bisericii se produc lumânări de diverse forme, lungimi şi culori. Despre această activitate rar întâlnită în ţară, precum şi despre scopul activităţii sale ne-a povestit chiar Părintele Severian.

vineri, 27 mai 2011

Premiera în Moldova. Patriarhul Kiril al Rusiei va vizita ţara noastră

Patriarhul Kiril al Rusiei vine în Moldova la 8 octombrie. Potrivit Mitropolitului, in cadrul vizitei sale, patriarhul vrea sa vada situatia Bisericii ortodoxe din Moldova.
Apoi Patriarhul Kiril va merge la Balti si Falesti. Pe 11 octombrie va vizita Eparhia de Nisporeni si Ungheni, apoi va merge la Eparhia de Cahul si Comrat. Pe 12 octombrie Eparhia de Tiraspol si Dubasari, dupa care va parasi tara. Patriarhul vine in premiera in Moldova. El a devenit oficial lider al Bisericii Ortodoxe Ruse la 1 februarie 2009, dupa ce in decembrie 2008 a decedat patriarhul Alexii al II-lea. Acesta din urma a vizitat tara noastra acum 6 ani.
sursa: www.protv.md

Conferință „Diferența între Icoană și Idol din perspectivă biblică”

Ieri, 26 mai 2011 în incinta Academiei de Teologie ortodoxă din Chișinău s-a desfășurat conferința cu tema: „Diferența între Icoană și Idol din perspectivă biblică”. Învitații conferinței au fost: Ieromonah Petru Pruteanu și prot. mitrofor Iulian Rață. A luat început conferința prin cântarea: „Hristos a înviat din morți” în jurul orei 18 și 10 minute. Începutul conferinței se părea destul de încordat, mai ales că Ierom. Petru Pruteanu a declarat că va începe cu un mic examen.

luni, 23 mai 2011

Şeful Comitetului Central al catolicilor germani consideră că disputa despre preoția femeilor va sugruma Biserica

"Controversa despre preoţia femeilor va sugruma Biserica noastră" - a declarat preşedintele Comitetului Central al catolicilor germani (ZDK) Alois Gluck într-un interviu acordat săptămânalului "Christ & Welt"! "Oricine vrea să depăşească criza din Biserică, trebuie să calculeze cu acest factor şi să nu insiste asupra hirotonirii femeilor" - consideră acesta! Șeful ZDK consideră că în rezolvarea problemei preoției feminine ar trebui să ne ghidăm de Providenţa Divină. Cu toate acestea, el consideră că se simte nevoia de a dezvolta activităţi pentru a egala în drepturi bărbaţii şi femeile în Biserică. "Noi trebuie cât mai curând posibil să explicăm faptul că femeile - nu sunt numai ajutoare binevenite în Biserică"- a spus Gluck. Respectul, demonstrat pentru o femeie în societatea modernă, nu este vizibilă în Biserică! Totodată, Preşedintele ZDK a confirmat acordul său la hirotonia diaconițelor. El a sugerat că aceasta ar fi posibil "în viitorul previzibil".
www.sedmitza.ru

marți, 17 mai 2011

Iniţiativele Părintelui Vsevolod Ciaplin: despre cluburi de noapte, rapperi şi fuste mini!



Iniţiativele Părintelui Vsevolod Ciaplin: despre cluburi de noapte, rapperi şi fuste mini!
Şeful Departamentului Sinodal pentru conlucrarea dintre Biserică şi Societate şi autorul termenului "cod vestimentar ortodox" (православный дресс-код) părintele Vsevolod Ciaplin a lansat o nouă iniţiativă - el propune să se organizeze Cluburi de noapte ortodoxe. Reporterul "Афиша", la întrebat pe părintele ce are în vedere. -Când vor apărea Cluburi Ortodoxe de noapte?

luni, 16 mai 2011

Proteste la Chișinău și la Bălți pe 18 mai. De vină este Legea cultelor

Mai multe Asociaţii ortodoxe din Republica Moldova vor protesta miercuri, 18 mai în Piața Marii Adunări Naționale, informează pagina oficială a Mitropoliei Moldovei, mitropolia.md. Protestele sînt prevăzute pentru ora 11.00 și vor atrage creștinii ortodocși care sînt nemulțumiți de actuala Lege a cultelor.

duminică, 15 mai 2011

Îndemn din partea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi:Tinere, nu fii indiferent faţă de viaţa ta spirituală.


Nu fii indiferent faţă de viaţa ta spirituală. Hrăneşte-ţi sufletul!
Orice zi din viaţa ta să înceapă cu o rugăciune. Intră în biserica Universităţii de stat din Moldova pentru a primi hrana lăuntrică. O poţi face în fiecare dimineaţă şi la orice nevoie.

sâmbătă, 14 mai 2011

Patriarhul României † Daniel: Despre criza financiară şi economică în care se află lumea

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul Criza economică în atenţia Bisericilor, adresat participanţilor la Conferinţa cu tema „Cooperarea Stat – Biserică în vederea promovării conceptului de economie sustenabilă în timp de criză”, Palatul Patriarhiei, joi, 12 mai 2011:

vineri, 13 mai 2011

Moldova nu va cînta imne islamice, chiar dacă partiturile ar veni de la Patriarhie

“Întru apărarea musulmanilor și a cinstei Bisericii Ruse” se intitulează articolului protodiaconului Andrei Kuraev publicat pe blogul său ca reacție la poziția episcopului de Bălți și Fălești, Marchel. Poziția diaconului moscovit a fost fixată și de INTERFAX.

joi, 12 mai 2011

Biserica USM- file de istorie


Din istoria Bisericii “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova.
Construită în anii 1879-1880 pe un teren donat de către Primăria Chişinăului pentru Şcoala Duhovnicească. A fost proiectată de către arhitectul eparhial Mihail Seroţinski, care a asigurat şi asistenţa tehnică. Sfinţirea bisericii a avut loc la 24 august 1880.

Stareţii de la Optina – Despre purtarea în Biserică

Nu uita să te rogi. Ţine minte zicala rusească: ,,fără Dumnezeu nici să nu treci pragul’’. Rosteşte tot timpul rugăciunea lui Iisus. Şi în biserică stai în picioare sau stai jos tăcând, iar de nu vei asculta, nu-ţi voi mai scrie niciodată niciun cuvinţel. Deloc nu îmi plac profanatorii, cei care nu cinstesc Sfânta Biserică. Căci pentru aceşti profanatori nebuni nu există nicio scuză: dacă mănâncă sau beau prea mult undeva, aici natura cere, sau dacă dorm, dar, dacă vorbesc sau râd în biserică, cine îi trage de limbă? Repet, să ai evlavie faţă de Sfânta Biserică, Mama noastră, a tuturor, (Cuviosul Anatolie,7, p.276)

miercuri, 11 mai 2011

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tot mai îngrijorată de numărul tinerilor care se droghează

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tot mai îngrijorată de numărul tinerilor care se droghează şi, mai ales, de faptul că vârsta la care aceştia se apucă de consumul de droguri este din ce în ce mai mică, a declarat părintele Octavian Moşin, preot şi paroh al bisericii “Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova.

marți, 10 mai 2011

Unitatea Ortodoxiei din ce în ce mai afectată : Patriarhia Ierusalimului a rupt comuniunea cu Patriarhia Română

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în şedinţă sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Aşezământul românesc al Patriarhiei Române).

luni, 2 mai 2011

Paştile Blajinilor – ce aşteaptă morţii de la rudele lor?

Stimaţi creştini, HRISTOS A ÎNVIAT!
Este ziua cea mare a pomenirii morţilor, sărbătoarea tradiţională, Paştile Blajinilor. Este ziua în care se merge mai întâi la biserică, la Sfînta Liturghie, pentru a face rugăciuni pentru toţi cei mutaţi de la noi, după care se merge la mormintele lor unde se aprind lumînări, tămâie, li se cîntă şi lor imnul de biruinţă asupra morţii “Hristos a înviat” şi se dă de pomană pentru pomenirea lor pască şi ouă roşii – simboluri pascale.
Aşa ar tebui să facem…

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Mănăstirea Hîrjauca – Istorie şi credinţă


Manastirea Harjauca este situata in regiunea Calarasi. A fost inaltata pe malul paraului Harjauca, la poalele unei coline acoperite cu stejari seculari. Drumul ce duce spre ea trece peste dealul cel mare din apropierea gurii Sipoteni.

miercuri, 27 aprilie 2011

Sărbătoare în Eparhia de Edineţ şi Briceni

În după amiaza zilei de 26 aprilie în nordul republicii, la Edineţ, a avut loc un eveniment foarte important pentru toţi creştinii din acest oraş frumos.