Protest ortodox cu clopote și cruci în centrul Capitalei: Să stați strajă la hotare

Sute de credincioși din cadrul Asociațiilor Ortodoxe din Republica Moldova, înarmați cu cruci, icoane și clopote, au venit astăzi, 18 mai, în fața Guvernului și au cântat rugăciuni în semn de protest față de înregistrarea Ligii Islamice. Aceștia au înaintat un demers prim-ministrului Vlad Filat în care cer revizuirea înregistrării legii Cultelor. 

Lumina Paştelui a fost aprinsă la Ierusalim

Mii de pelerini creştin-ortodocşi din Grecia, Armenia, Rusia, Bulgaria, Serbia, România, Republica Moldova dar şi Egipt şi Siria s-au adunat azi înăuntrul şi în jurul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru a marca acest ritual simbolizând învierea Domnului.

Câte Biserici Ortodoxe avem în Moldova?

Până nu demult ne miram de faptul că în Ucraina sunt tocmai 3 jurisdicţii ortodoxe paralele, fiecare pretinzând că este mai ortodoxă şi mai canonică decât cealaltă. Este adevărat că toate cele 3 „Biserici” ucraineşti au un număr relevant de clerici şi credincioşi, dar iată că în Republica Moldova, care are o populaţie ortodoxă puţin peste 3,5 milioane (comparabilă cu cea a Kievului), avem cel puţin 5 jurisdicţii paralele care toate se pretind ortodoxe şi toate deopotrivă de canonice. Şi dacă în cazul Mitropoliei Moldovei (dependentă de Patriarhia Rusă) şi al Mitropoliei Basarabiei (dependentă de Patriarhia Română) sunt justificate pretenţiile de canonicitate, întrucât aparţin unor Patriarhii Ortodoxe recunoscute de toată lumea creştină, cu celelalte pretinse episcopii şi culte “ortodoxe”  există probleme serioase, întrucât ele nu-şi pot demonstra nici canonicitatea, dar nici succesiunea apostolică – principiu capital într-o astfel de problemă, pentru că fără succesiune apostolică nu există preoţie lucrătoare, iar cei care se pretind a fi episcopi sau preoţi în astfel de „Biserici” sunt de fapt „lupi în piei de oaie”. Menţionăm că acesta este primul (dar nu singurul) motiv pentru care cele 5 jurisdicţii declarate ortodoxe nu sunt în comuniune între ele.

Episcopul Marchel de Bălţi: “Legiferarea islamului în Moldova este o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt”

Legiferarea islamului în Republica Moldova, în condiţiile în care nu există o comunitate musulmană autohtonă în ţara noastră, a picat tocmai în Postul Paştelui, motiv pentru care încă nu a primit o reacţie adecvată din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Subiectul însă a fost comentat în presa rusă. Menţionăm că legalizarea cultului islamic în Moldova a devenit posibilă graţie noii legi a cultelor care aproape că exclude factorul numeric dintre criteriile obligatorii pentru înfiinţarea unui cult sau organizaţii religioase. Contactat de “Moldova Ortodoxă“, episcopul Marchel de Bălţi, a comentat ultima noutate în materie de culte a Moldovei.

Istoria Bisericii „Sf. Dumitru” din Chişinău

100 de ani de la finisarea construcţiei

În anul 2002, biserica parohiei „Sf. Dumitru” din sectorul Botanica, oraşul Chişinău, împlineşte 100 de ani de la finisarea construcţiei. Terenul bisericii este amplasat în centrul cartierului locativ al sectorului Botanica, format între străzile Dacia, Traian, Cuza Vodă şi Independenţei.
Creştinii, zidind biserici şi mănăstiri, au pus şi din sufletul lor în ele şi-au arătat dragostea pentru credinţa cea dreaptă. „Biserica este singurul sălaş al lucrurilor frumoase, create de geniul poporului, care a rămas până azi” (N. Iorga). În această ordine de idei se înscrie şi istoria ridicării, înzestrării şi restaurării bisericii „Sf. Dumitru” din or. Chişinău.

ISTORIA fondarii Mitropoliei Chisinaului si a Moldovei (Biserica Ortodoxa din Republica Moldova)

SURSA: curierulortodox.info

În urma încheierii Pacii de la Bucuresti din 1812, rusii ocupa o jumatate din Moldova, teritoriul dintre Prut si Nistru numit mai târziu Basarabia. Ca urmare a acestui rapt crestinii ortodocsi din acest teritoriu au ramas în afara unei organizatii teritorial-administarative bisericesti. De aceeaa mitropolitul Gavriil – Banulescu, stabilit în Basarabia începe activitatea pentru înfiintarea unei noi episcopii. În august adreseaza o scrisoare catre comandantul armatelor rusesti, amiralul P.V. Ciciagov, iar în noiembrie înainteaza Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse un proiect de organizare a noii eparhii.

Parohia – element esențial al pastorației tinerilor

www.bisericaortodoxa.blogspot.com

În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna „Cale, Adevăr și Viată – Hristos, Dumnezeu-Omul“, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele misionare ale timpului.

Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul, ca și cel în vârstă, omul fără multă carte, ca și intelectualul, cel cu multe nevoi, ca și cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în școală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învățământul teologic etc. au importanța lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală – parohia.

În ce măsură, tinerii români ai anilor de după 1990 au descoperit calea spre participarea lor ca mădulare active în viața euharistică mai întâi, dar și în cea administrativă, intelectuală, socială a parohiei?

Răspunsul nu poate fi, desigur, un „da“ sau un „nu“ categoric. Totul, aici, are nuanțele sale, dependente de o serie de considerente, dintre care nu pot, desigur, lipsi: patosul misionar al preotului, puterea cu care s-a exercitat presiunea ideologiei atee înainte de 1990, subtilitatea și tăria tentațiilor de tot felul care cuprind viața tinerilor în aceste timpuri, criza economică prin implicațiile sale în favorizarea prostituției, a rezervei în fața formării unei familii din cauza lipsei unei locuințe sau a unui loc de muncă etc.

Complexitatea unui număr felurit de factori arată varietatea modalităților de abordare de către tineri a participării lor la viața Bisericii prin intermediul parohiei din care fac parte. În primul rând, trebuie afirmat că după 1989 foarte puțini tineri declară că nu cred în Dumnezeu. Avem aici consecința faptului că ideologia atee n-a reușit să-l schimbe structural pe român, că misiunea Bisericii și în perioada l948-1989 a fost prezentă în ciuda obstacolelor de tot felul și a lipsei de curaj misionar a unora dintre clerici și că încărcătură religioasă a momentelor din Decembrie 1989 a orientat mulți tineri spre întâlnirea cu Dumnezeu și Biserica Sa.

Consecința firească a realității expuse este observată în numărul considerabil de parohii, mai ales din mediul urban, în care prezența tinerilor la jertfa euharistică, precum și la preocupări de ordin administrativ sau activități culturale sau diaconale, este evidentă. Imaginea grupurilor de tineri așteptându-și rândul pentru Taina Spovedaniei sau pentru primirea Sfintei Euharistii, timpul săptămânal consacrat întâlnirilor preotului cu tinerii din parohie, participarea acestora ca membri în consiliile și comitetele parohiale, cu tot impactul acestei participări asupra aspectelor administrative sau sociale, sunt câteva elemente ușor de sesizat și care constituie semnul evident de schimbări petrecute în viața societății românești și a Bisericii sale Ortodoxe în ultimul timp.

În același timp, orice analiză obiectivă arată că, paralel cu viețuirea creștină definitorie pentru mulți tineri, se desfășoară, în contextul societății românești a ultimilor ani, și o altă viață, cea a tinerilor aflați departe de Biserică, fie prin indiferență, fie printr-un comportament străin de valorile Sfintei Evanghelii.

Acești tineri, din păcate într-un număr destul de mare, constituie sau ar trebui să constituie prioritatea misionară a Bisericii, în primul rând a parohiilor din care fac ei parte. Lucrarea nu este deloc ușoară. În mediul urban, conștiința apartenenței la biserica parohiei s-a micșorat foarte mult în ultima jumătate de veac, în cazul în care ea n-a dispărut cu totul în unele părți. Mulți tineri nu cunosc de care parohie aparțin și cine este preot acolo. Trecerea prin biserică cu ocazia unor botezuri, cununii sau înmormântări nu este, în majoritatea cazurilor, suficientă pentru a forma sentimentul clar al necesității participării la viața parohiei. Cu toate că în ultimul timp s-au construit în cartierele mărginașe ale marilor orașe biserici, numărul acestora este relativ mic față de nevoile zecilor de mii de suflete care, uneori, sunt atașate la o singură parohie.

La sate, viața creștină a tinerilor are specificul ei. Greutățile nu lipsesc nici aici, precum nu puține și diversificate sunt tentațiile. Localurile care adăpostesc discoteci sau baruri de noapte, în general, absente la sat înainte de 1990, constituie o atracție de cele mai multe ori nocivă, căreia puțini tineri pot să-i reziste. În unele părți ale țării, mai ales în zonele de câmpie, există moștenirea unei atitudini foarte rezervate a majorității tinerilor de a participa la viața parohiei, atitudine ce caracterizează aceste zone de multe decenii.

Din cele arătate foarte succint, rezultă totuși complexitatea pastorației îndreptată către tinerii parohiilor urbane sau de la sate. Lucrarea nu este ușoară, dar nici obstacolele de nedepășit. În primul rând, preotul, conștient de importanța misiunii sale printre tinerii parohiei, are în sprijinul demersului său pastoral faptul că tinerii români, ca de altfel majoritatea populației, nu manifestă ostilitate față de Biserică. Rare sunt cazurile, chiar extrem de rare, în care părinții nu-și botează copiii. Cununia religioasă este considerată de toți ca indispensabilă pentru formarea unei familii. La întrebarea dacă au credință în Dumnezeu, cvasi¬totalitatea tinerilor răspund afirmativ.

Pornind de la constatarea acestei situații, mult diferită din fericire de ceea ce se întâmplă în țările occidentale și chiar în unele din cele vecine nouă, preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei sale, prin care să conștientizeze tinerii că mărturisirea credinței în Dumnezeu trebuie urmată de o atitudine corespunzătoare în viața de familie, școală, la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber. Căci nu putem să nu constatăm diferența foarte mare între declarația că au credință în Dumnezeu și comportamentul multora dintre tinerii României de astăzi.

Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceștia să-și deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, inițierea de pelerinaje, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor și 

comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme sunt câteva din aspectele misiunii preotului în sânul generației tinere. Toate acestea implică însă prezența unui preot responsabil, conștient de răspunsul pe care-l va da în fața dreptului Judecător pentru fiecare suflet pierdut din parohie din cauza lipsei sale de angajament misionar sau a vieții sale personale derulată în contradicție cu preceptele pe care le propovăduiește.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare și diversificat de chemări, structurate, în linii mari, în două categorii. Pe de o parte, vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate avea cuvânt în cetate, ci doar în viața particulară, se face auzită în tot ceasul și prin căi din ce în ce mai sofisticate. Această voce este dublată, sau mai bine zis constituie izvorul a tot mai felurite tentații prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăți care se transformă, în scurt timp, în lanțurile celei mai aprige sclavii.

Glasul Bisericii, pe de altă parte, răsună cu insistență la poarta vieții tinerilor români actualmente, iar urmările acestei atitudini misionare, în reușitele și carențele ei, au fost analizate neexhaustiv în rândurile de față.

Starea actuală și calea de perspectivă ale societății românești actuale permit ca cele două feluri de chemări să poată fi auzite, înțelese, admirate, urmate de tânărul contemporan. Depinde de înțelepciunea și patosul pastoral al clericilor și laicilor angajați în misiunea Bisericii pentru ca tinerii să rămână sau să devină iubitori și următori de Hristos, bucurându-se, în același timp, de entuziasmul, veselia, spontaneitatea și dorința de libertate specifice vârstei.

sursa: Portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cuvânt rostit de Î.P.S. Teofan.