Îţi trebuie:
jumătate de kg de ciuperci proaspete (pe care ai să le speli aşa cum ar trebui să-ţi speli păcatele), o jumătate de kg de arpacaş, ales, spălat şi pus la înmuiat vreo două,trei ore. (Vezi cât de uşor este să-ţi înmoi orgoliul?)
Mai pune la îndemână sarea (pe care ai arunca-o în ochii prigonitorului de suflete), piperul – ca să te facă să te mişti mai iute, trei/patru linguri de ulei (să-ţi mai ungi şi tu sufletul), o ceapă mică tăiată mărunt-mărunţel (poţi să plângi că ”fărădelegea mea eu o cunosc şi păcarul meu înaintea mea este pururea”) şi apoi purcede la gătit.
Căleşte ceapa uşor apoi toarnă arpacaşul bine stors , condimentează cu sare şi piper, lasă puţin amestecând mereu apoi opreşte focul (că arde ca mânia!).
Într-o tavă potrivit de mare toarnă arpacaşul astfel pregătit şi deasupra aşază ciupercile întregi aşa cum cresc ele : pălăriate, surprinzătoare, apetizante. Între ele pune picioruşele (nu de pui, de ciuperci).
Presară peste ele sare şi piper, toarnă o cană de apă caldă numai cât să acopere arpacaşul şi pune tava la cuptor pentru jumătate de oră, timp în care gândeşte-te la bunicul Adam şi la consoarta lui, Eva dar nu-i certa pe ei pentru postul tău că nu ştiu zău dacă nu făceai şi tu la fel dacă ai fi fost în locul lor!
Poate crezi că-i prea modestă mâncarea dar te contrazic: Hristos a mâncat cu mult mai sărăcăcios şi cu toate acestea pe noi ne-a umplut de bunătăţi. Pofteşte-L şi pe el la cină cu un simplu şi frumos: Poftim, Doamne, la masă! Şi nu-ţi bate capul că n-ai cu ce să asortezi mâncarea – o lăptucă înfoiată s-ar simţi onorată să-ţi înverzească farfuria.
Acum te las să meditezi la cât de folositor este postul pentru sănătatea şi frumuseţea ta, ca să nu mai amintim de… bietul suflet.
Sursa - Ortodox.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu