Interviuri

 

Galina Vieru: “Pictura smulge din noi starea de spirit pe care o trăim la moment. Pictura e o copie a sentimentelor.”

În luna aprilie 2012, Galina Vieru şi-a expus lucrările în cadrul primei expoziţii personale – “Sonata luminii”, iar în perioada 16 august – 30 septembrie vine la Consulatul României cu cea de-a doua expoziţie -  „Note de suflet”.
Galina Vieru a reuşit să se afirme şi ca poet, pregătind în prezent o carte de versuri.
Mai multe despre Galina, aflaţi din interviul ce urmează:

Dacă vi s-ar cere să vă faceţi o biografie de artist plastic, cum ar începe aceasta?

M-am născut cu creionul în mână, căci încă mică fiind, desenam toate caietele mamei. Mă certau şi bibliotecarele că la sfîrşit le duceam cărţile cu autografe... De mic copil mi-am dorit să fiu pictor, mai ales că provin dintr-o familie de pictori. Astfel, mi-am făcut studiile de specialitate şi studiile superioare, după care am urmat masteratul. Acum profesez în acest domeniu şi ceea ce fac în pictură, îmi place foarte mult să fac şi în poezie.

Aţi afirmat că vă place să faceţi poezie în pictură şi pictură în poezie. Ce reprezintă, de fapt, pentru Galina Vieru, pictura şi poezia?

Pictura este ziuă, poezia este noapte; pictura - răsărit, poezia - un apus frumos. După cum Dumnezeu ne aduce natura în diferite ore ale zilei, prin diferite aspecte ale soarelui, aşa poezia şi  pictura sunt pentru mine. Nu mă văd fără ele.

Cine a stat la baza formării dvs ca pictor?

Tatăl meu m-a încurajat dintotdeauna să devin artist plastic, cultivând seminţa de talent ce-o aveam în mine. Mama îşi dorea să devin scriitor. Iată că am ajuns la o perioadă în viaţă când am reuşit să-i împac pe ambii.

Cum aţi defini în câteva cuvinte lucrările dvs?

Sunt sentimentele mele expuse în culoare, trăiri, amintiri, pe care verbal nu le pot povesti, dar pe care  le-am aşternut pe pânză. Sunt clipe colorate din timpul pe care îl trăiesc...

De obicei, de unde vă inspiraţi? Călătoriţi? Mergeţi în natură? Aveţi modele pentru nuduri?

Natura este totul pe mine. Orice stare din natură mă inspiră, orice fir de iarbă, orice nor trecut pe sub soare. Sigur, ca sursă de  inspiraţie servesc şi propriile trăiri trecute prin prisma soarelui-răsare.

Aveţi o legătură aparte cu soarele. Iubiţi lumina?

Iubesc soarele, iubesc umbra. În pictura mea se vede soarele pentru că îmi place galbenul şi îl expun în paletă. Atunci când soarele nu e, suntem foarte trişti.

Cât timp lucraţi la un tablou? Depinde de tehnica utilizată şi de mărime sau ţine şi de alte condiţii?

Eu aş spune că depinde, în primul  rând, de tehnica de executare. Nu sunt factori care influenţează dimensiunea, formatul sau tematica, cât depinde de starea de spirit pe care o ai la moment. Dacă sunt foarte bine dispusă, inspirată, plină de viaţă - îmi iese totul uşor; dacă am nevoie să fac o pictură chiar şi atunci când zâmbetul a dispărut, deja îmi este mai dificil.

Prima expoziţie personală aţi avut-o anul acesta, în aprilie. Cu ce impresii aţi rămas?

Am avut foarte multe emoţii. Mă gândeam  ce impresii îşi vor crea ceilalţi despre mine, dar pe parcurs totul a trecut şi atunci când a trebuit  să eliberez sala pentru o altă expoziţie, am vrut chiar să plâng. Îmi plăcea foarte mult cum stăteau aranjate lucrările...

Acum sunteţi la a doua expiziţie. Povestiţi-e despre ea. De ce „Note de suflet”?

Expoziţia include 22 de lucrări diverse: peisaje, natură statică, abstracții, nud, realizate pe pânză, în ulei. Am intitulat-o  „Note de suflet” pentru că fiecare lucrare trădează ceea ce am simţit atunci când am realizat-o. Prima expoziţie a purtat numele „Sonata luminii”, aceasta - „Note de suflet”... Îmi place mult să pun o denumire poetică nu doar lucrărilor, ci şi vernisajelor. Cred că  pictura, poezia, muzica, proza, caracterizează pesoana ce o crează.

Am observat lucrarea „Acasă”.  De ce anume tatălui e dedicată? De obicei, oamenii de artă dedică lucrările lor mamei, iubitei, surorii...

Atiştii plastici de gen masculin sunt norocoşi pentru că pot cânta serenade femeii în lucrările lor, îndeosebi prin nuduri. Nudul este o direcţie foarte frumoasă a picturii. Eu, fiind femeie, nu ştiu când voi cânta serenade sexului frumos, prin nuduri bărbăteşti. E nevoie de timp... Am ţinut mult la tatăl meu. Atunci când a trecut în nefiinţă, mi-a părut rău că nu am putut sa-l bucur cu expoziţia mea...

În lucrărire dvs  întâlnim imaginea satului. Nutriţi cumva un dor faţă de locurile în care v-aţi născut?

Da, rădăcinile mele sunt în sat, tulpina şi ramurile cresc deja în oraş. Iubesc foarte mult satul. Satul a servit ca sursă de inspiraţie pentru toţi oamenii de artă, pentru toţi iubitorii de frumos. Pitorescul rămâne la baza picturii. În sat trăieşti cu adevărat,  acolo simţi dimineaţa răcoarea zorilor, acolo vezi ceaţa pe dealuri şi auzi cum sună buciumul, cum plâng apele şi curg izvoarele. În sat viaţa are gust!

Şi toate astea vă inspiră...

Da, toatea astea mă inspiră, căci la oraş  mai adăugăm condimente,  dar cea mai intens trăită viaţă - e cea de  la sat...

Atunci când finisaţi un tablou, mai reveniţi la el sau, cum se spune, „e gata din prima”?

În majoritatea cazurilor îmi place ca ceea ce aştern pe pânză să fie ca o răsuflare adâncă, să nu mai revin după o perioadă  pentru a face schimbări, deoarece  se modifică şi anturajul, şi dispoziţia, dar şi  mesajul transmis. Atunci când un muzician înregistează o piesă, o poate cânta de mai multe ori, însă  un pictor, dacă de mai multe ori desenează unul şi acelaşi motiv, nu o face cu atâta dragoste ca prima dată.

Credeţi că lucrările unui pictor trebuie neapărat să reflecte şi starea sa de spirit?

Noi, pictorii, fără să vrem, fără să bănuim, implicăm starea emoţională. Studiind Istoria Artelor, lectorul nostru ne tot repeta că un artist vrea să ne transmită, prin lucrările sale,  un anumit lucru sau altul. Eu  aş contrazice un pic această idee. Da, noi putem transmite multe printr-o pictură, dar nu ne programăm ceva anume. Pictura smulge din noi starea de spirit pe care o trăim la moment. Pictura e ca o copie a sentimentelor.

Se poate trăi în Republica Moldova din pictură?

Din lucrările pictate cu suflet nu se prea poate trăi. La noi, oamenii, chiar dacă apreciază lucrările, nu-şi pot permite să le cumpere, iar dacă-şi permit – nu prea le pot aprecia.

Sunteţi profesor universitar. Studenţii dvs au şanse să devină artişti?

Suntem o ţară lipsită de surse financiare, dar avem, în schimb, foarte multe talente. Când văd că un student îşi arată talentul în lucrările sale, mă implic cu trup şi suflet pentru a-l putea promova. Încerc să-l motivez să aibă încredere în forţele proprii, căci la timpul meu, şi eu am avut nevoie de sprijin...

De la cine l-aţi primit?

Părinţii mi-au fost întotdeauna piloni de susţinere.  De asemenea, în prezent mă ajută şi soţul, şi copii care mai semnează unele lucrări.

Internetul vă ajută să vă promovaţi?

Nu sunt o fană a internetului. Uneori îmi pare rău că stau în faţa calculatorului şi nu citesc o carte bună sau nu sunt la o galerie de artă.

Plănuiţi şi alte expoziţii?

În curînd voi expune lucrările la Casa Limbii Române, iar pentru anul viitor sper ca Moş Crăciun să-mi pună sub brad încă un vernisaj şi o lansare de carte.

Ce mesaj transmiteţi iubitorilor de artă din Republica Moldova?

I-aş ruga să nu treacă indiferenţi pe lângă galeriile de pictură. Avem mulţi pictori ce vor să se afirme, să fie artişti în ţara lor. Naţiunea noastră trebuie să înveţe să aprecieze şi să descifreze ceaa ce artiştii au aşternut pe pânză.

Mesajul este valabil şi pentru românii de peste Prut?

Desigur. Doar că fraţilor noştri le ajută mult accesul liber peste hotare, unde pot vizita frumoasele galerii de artă şi muzeele, ceea ce nouă ne este mai dificil.

Un cuvânt pentru Portalul ArtInfinit.

M-am bucurat enorm de mult să întâlnesc oameni care  promovrează lucrurile frumoase, fără a avea un plic în buzunar. Eu susţin ideea creării acestui portal. Felicitări pentru entuziasm şi putere de a trece peste toate barierele. Sunt sigură că lumea noastră, din lipsă de timp pentru a putea vizita galeriile de artă, vor putea face cunoştinţă cu artiştii noştri măcar prin intermediul acestui portal!

Mulţumim pentru interviu! Succes, inspiraţie şi La mai multe vernisaje!

Anna Casian - Musteaţă

Lilian Friptuleac: „Muzica este un imens generator de energie”

            Lilian Friptuleac – masterand la Facultatea de Jurnalism, are o pasiune frumoasă care, spune el, îi dă aripi – muzica. E un tînăr interpret care abia se lansează pe piața de la noi și care recent a lansat  melodiile „Aș vrea să-mi spui” și „Vino cu mine” . Foarte puțini știu că Lilian cîntă nu doar cu vocea, dar de la o vîrstă fragedă a îndrăgit și instrumentele aerofone. Să-l cunoaștem împreună...

            De unde vine pasiunea ta pentru muzică?

Nici nu știu cum aș putea reda în cuvinte. M-am trezit înconjurat de muzică. Tatăl meu,  fiind muzician,  mi-a insuflat dragostea pentru muzică încă din primele zile de viață. Țin minte că eram micuț,  poate de vre-o 3-4 anișori și admiram cu pasiune cum tatăl fredona melodii populare. Treptat, am început să pătrund în acest minunat univers și mi-am dat seama că muzica este un imens generator de energie, un loc unde se poate regăsi orice suflet rănit sau, dimpotrivă - unde oricine își poate amplifica fericirea. Deși nu am reușit să transform muzica într-o profesie de bază, ea a rămas pasiunea care se bucură de cea mai mare atenție și grijă din partea mea, iar dacă aș fi să aleg un drum al vieții tot cel al muzicii l-aș alege, fiindcă e cel care cu adevărat mă face fericit.

            De cînd ai început să cînți?

Am început să cânt din clasa I, fiind înscris într-un ansamblu de fanfară condus de către tatăl meu. Primul instrument la care am început să cânt a fost toba care și până astăzi a rămas ceva special pentru mine, deoarece anume acest instrument dinamizează cântecul. Am urmat aceste cursuri timp de 9 ani, studiind între timp și alte instrumente aerofone. Ca vocalist, am început a cânta la vârsta de 16 ani, după o lungă dezamăgire, din cauza problemelor de vorbire pe care le aveam. Regret că nu mi-am pus în valoare vocea de la o vârstă fragedă, când aș fi putut învăța mai multe, dar totodată  mă bucur că nici nu am întârziat prea mult.

            Știm că recent ai lansat două piese. Cum ți-au remarcat acestea cariera ta de pînă acum?

Din păcate în Republica Moldova e greu să lansezi o piesă atunci când nu ești cunoscut, este  nevoie de sume mari de bani pentru promovare, etc...  Sunt în căutarea unei căi favorabile de lansare, iar aici mă refer la stil muzical, imagine. Deja am planuri de viitor pe care vreau să le pun în valoare în cel mai apropiat timp.

            Pînă în prezent la cîte/ la ce concerte ai cîntat? Povestește-ne despre ele.

Cele mai multe concerte petrecute pe o scenă au avut loc în perioada când eram instrumentist în orchestra de fanfară, acolo evoluând la numeroase spectacole, concursuri,  am reușit să mă împrietenesc cu scena. Ca interpret, am evoluat la câteva concerte, în special concerte de caritate prin care am ajutat persoanele nevoiașe. Un interpret în Republica Moldova își câștigă existența din muzică doar dacă cântă pe la petreceri, ceea ce fac și eu, dar asta nu mă face să nu-mi doresc un concert solo. Pentru asta voi munci în continuare și sper să obțin un astfel de cadou.

            Cu cine ți-ai dori să cînți în duet? De ce?

Sunt mulți interpreți cu care aș dori să realizez o piesă. Cred că mă voi gândi la acest lucru îndată ce va apărea o melodie potrivită. Anume melodia îmi va sugera și interpretul potrivit. Mi-aș mai dori un duet împreună cu fratele meu, care are un talent extraordinar, dar pe care la moment nu-l pune în valoare.

            Vise muzicale?

Mi-aș dori să-mi pun în valoare stilul muzical care să mă caracterizează. Să realizez cu această ocazie un album și un videoclip care să fie îndrăgite de public.

            Cum este Lilian Friptuleac – interpretul?

Muzica este ceva care într-adevăr mă face împlinit. Ofer mult suflet muzicii, iar când mă aflu în perimetrul ei practic uit de toate grijile ce mă înconjoară. Sunt mereu nemulțumit de ceea ce fac, iar asta, cred eu, mă stimulează să lucrez și mai mult, să mă autodepășesc și să obțin rezultate mai bune cu fiecare prestație muzicală, fie ea în sala de repetiții, studiou sau o manifestare publică. Urăsc minciuna, mândria și fățărnicia. Sunt un pic nervos, dar îmi place să ajut oameni, să-i văd cum zâmbesc. 

            Ce mai faci în afară de muzică?

În afară de muzică încerc să însușesc absolut tot ce-mi place. Am reușit să-mi îndeplinesc un mare vis, și anume - cel de a pătrunde în lumea jurnalistică. Citesc multe materiale informative, iar asta mă ajută să mă dezvolt. Îmi place să călătoresc atunci când îmi permite timpul. Am puțini prieteni, dar sunt prieteni adevărați și cu ei comunic ori de câte ori am ocazia. Ascult multă muzică de toate genurile.

            Ce evnimente din viața ta ți-au rămas în memorie ca momente pozitive?

Au fost multe astfel de evenimente, dar unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel în care am intrat pentru prima oară în scenă, cu o sală arhiplină. Am tremurat de emoții, mi-am dorit pentru o clipă să mă reîntorc  în culise, dar am rezistat. Cred că acesta a fost unul din cele mai semnificative momente din viața mea și care m-au transformat într-un uragan de energie.

           

Text: ANNA Casian – Musteață

Foto: din colecția personală

Ludmila Apostol – meșterița accesoriilor pentru nuntă

          Ludmila Apostol este o tînără mămică de 23 de ani care, într-un timp record,  a reușit să se facă cunoscută pe piața din Republica Moldova datorită obiectelor hand-made confecționate de ea. Și-a făcut studiile la Colegiul Pedagogic, apoi a urmat Universitatea Tehnică și Universitatea Poedagogică „Ion Creangă”, Facultatea Marcheting și Logistică și Filologie.  De aproape doi ani și-a descoperit pasiunea pentru hand-made și acum, spune ea, nu se mai poate lăsa de meșterit. Deși nu îi aduc mare profit financiar, obiectele hand-made îi sunt și ele o sursă de existență.

1. De unde vine pasiunea ta pentru hand-made?

Totul a început în ziua în care am aflat că voi avea un copil. Atunci m-am gîndit că trebuie să-mi găsesc o ocupație în timp ce voi sta cu copilul acasă, dar mi-am dorit o ocupație care să nu ceară mare efort fizic, dar de la  care să am și plăcere. Așa mi-a venit idea de a crea bijuterii. La început nu m-am gîndit să fac o afacere din asta, ci le cream pentru mine. Prietenele le-au văzut și așa am început să am comenzi nu doar de la ele, ci și de la alte persoane.

2. Care a fost primul obiect hand-made creat de tine?

Evident, scopul meu era să creez bijuterii. Astfel, primul obiect creat de mine a fost o pereche de cercei din argilă polimerică,  pe care îi țin și acum  ca amintire. Cu timpul am reușit să deprind practicile din ce în ce mai bine  și văd acum că primii cercei nu sunt așa cum ar trebui, dar oricum, îi păstrez ca pe ceva sfînt.

3. Creezi în mod deosebit accesorii pentru nuntă. De unde ți-a venit această idee?

La început confecționam cercei și mărgele din argilă polimerică, dar am văzut că aș putea să creez și alte obiecte. Așa mi-a venit ideea de a face flori din stofă și accesorii pentru nuntă: buchețele pentru vornicele, voalete și flori în păr pentru mirese. De ceva timp am început să fac și crenguțe cu flori din stofă, tot pentru mirese, deoarece sunt obiecte solicitate. Ideea mi-a venit atunci cînd am văzut că o prietenă de-a mea confecționează astfel de crenguțe din porțelan rece, iar eu, pentru că nu lucrez cu astfel de material, am hotărît să le fac din stofă.

4. Ai putea fi acuzată de furt de idei.

Nu pot fi acuzată de plagiat, în cazul acesta, deoarece ambele utilizăm tehnici diferite și înainte de a confecționa aceste crenguțe, mi-am cerut permisiunea prietenei.O altă tehnică care mă face deosebită de celelalte meșterițe este faptul că eu nu folosesc cleiul la confecționarea florilor. Absolut toate detaliile sunt cusute cu mîna. Astfel, mi-aș recunoaște lucrările dintr-o mie.

5. Cine sunt clientele tale?

La început cliente erau prietenele și rudele. Acum, însă,  dupa un an și jumate, mă pot mîndri cu faptul că am foarte multe cliente fidele, care procură periodic accesorii de la mine. Deja le cunosc preferințele și știu fiecărie cumpărătoare ce i-ar veni mai bine.

6. Cine sunt modelele care pozeaza pentru creațiile tale?

Nu am angajat un model anume pentru a poza pentru bijuteriile mele. Am cîteva persoane pe care mi le-au propus cunoscuți de-ai mei și ele sunt cele care fac “publicitate” creațiilor. De asemenea, fiecare clientă de-a mea, este obligată să facă poze în care – mi  poartă accesoriile.

7. Ai participat la multe expoziții. Ce beneficii îți aduce participarea?

Da, am participat la  expozițiile de la Moldexpo, Yard Sale, particip la  expozițiile care se petrec în fiecare sîmbătă și duminică în parcul din Valea Trandafirilor... Anume aici  îmi găsesc cliente noi, facem schimb de experiență cu celelalte meșterițe sau pur și simplu îmi petrec timpul. Desigur, nu pot nega faptul că la unele expoziții primesc și diplome de participare.

8. Te consideri meșter popular?

Nu știu dacă ceea ce fac eu poate fi catalogat drept  meșterit popular, dar mi-ar plăcea mult să fac parte din Uniunea Meșterilor Populari din Republica Moldova. Acest titlu mi-ar aduce mai multe posibilități de a-mi realiza produsele, de a face schimb de experiență cu membrii acestei Uniuni.

9. În lumea virtuală ești cunoscută ca “Liusigor”. Ce înseamnă  acest nume și cît de bine te reprezintă?

Nikname-ul “Liusigor Grup” l-am alcătuit împreună cu soțul meu. În rețelele de socializare sunt cunoscută ca Liusik,  iar soțul meu se numește Igor. De aici vine și acest nume care, de fapt, reprezintă familia noastră.

10. Ce planuri ai în acest domeniu?

Îmi doresc foarte mult ca în viitorul apropiat să-mi deschid o mică afacere, dar pînă atunci am nevoie de putere și inspirație pentru a crea cît mai multe obiecte hand-made.

Text: Anna Casian – Musteață

Rodica Bolganschi: “Pentru a putea crea lucruri frumoase nu trebuie să fii un om deosebit, trebuie să iubești fumosul și să ai inspirație.”

            Rodica Bolganschi, originară din raionul Hîncești, s-a născut pe 30 noiembrie 1979. În 2003 absolveşte Universitatea Tehnică, Facultatea Construcţii Civile Industriale şi Agricole, după care activează în calitate de specialist coordonator la Direcţia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului. Timp de trei ani, lucrează în calitate de şefă a Secţiei de producere şi exploatare a clădirilor în cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

            De mai bine de doi ani, Rodica Bolganschi s-a dedicat croşetării genţilor handmade.  La sugestia prietenelor, a postat fotografii cu lucrările sale  pe diferite rețele de socializare, după care  și-a creat un blog și un magazine on-line.  În scurt timp, a reușit să cucerească atît femeile din Republica Moldova, cît și pe cele de peste hotare, gențile create de ea ajungînd pînă în Italia, Ungaria, România şi Canada.

             Genţile Rodicăi Bolganschi imprimă firea ei romantică şi sensibilă, lucru pe care îl poţi citi după motivele florale ce predomină în piesele sale… Despre această pasiune a Rodicăi aflăm mai multe detalii din interviul ce urmează.

            De unde vine pasiunea  ta pentru gențile împletite?

            Am descoperit această îndeletnicire într-o zi geroasă de iarnă,  cînd fulgii de zăpadă cădeau marunți și deși, ca făina la cernut, cînd flori sclipitoare de argint se țeseau pe geamuri… La început închegam niște ochiuri oarbe, dar nimic nu duceam pînă la capat. Frumusețea iernii și timpul liber de care dispuneam,  m-a inspirat și așa, tot cerînd sfatul prietenelor,  utilizînd și informațiile din internet, am deprins arta tricotajului… Și așa am început... Mai întîi o pereche de ciorapi,  apoi  niște gambiere, o rochiță  pentru fetița , după care am ajuns pînă la genți.  Tricotajul  nu este nicidecum un hobby de bunicuță, ci un lucru plăcut și amuzant, care te poate relaxa într-o zi friguroasă de iarnă

            Cum ai descoperit acest meșteșug?

            Îmi plac la nebunie lucrurile execuate manual. Așa am început sa creez genți. Pentru a putea crea lucruri frumoase nu trebuie să fii un om deosebit, trebuie să iubești fumosul și să ai inspirație. Pentru mine nu există momente fără inspirație. Eu ma inspire din tot ce mă încojoară. Dacă simți arta și frumosul, atunci simți în permanență lumea și toate miracolele ei. Nu poți să nu îți găsești inspirație în toată imensitatea de frumos care te înconjoară. Trebuie doar să știi să  interpretezi acest frumos în stil personal și să îl transpui în creația ta, pentru a-l dărui înapoi lumii.

            Cum și cînd ai creeat prima ta geantă?

            Prima mea geantă a fost creată pentru o doamnă din Canada, în 2010,  într-o zi de iarnă. Datorită acestei doamne,  pe care o cunosc de 8 ani, dar cu care nu m-am întîlnit niciodată, am pornit pe acest drum frumos – crearea genților hand-made.  Tot ea, spunîndu-mi că ceea ce fac e frumos și trebuie să vadă și alții, m-a îndemnat să îmi creez și un blog, cît și un magazine on-line.

            De unde ai atîta inspirație? 

            Cînd lucrez la o geantă, noaptea, prin somn,  mă gîndesc doar la ea. Uneori mă trezesc,  îmi iau carnețelul de notițe și îmi fac scheme diferite ca dimineața să le pot executa. În fiecare clipă a zilei creez în mintea mea noi și noi modele de genți, cărora  apoi le dau viață. Mă ajută foarte mult și clientele mele, deoarece ele singure își aleg modelul, culoarea genții, desenul.

            Ai o tehnică specială pe care o utilizezi în confecționare?

            Da, am tehnicile mele speciale pe care le folosesc doar eu în executarea genților. Acestea mă fac unică. Datorită tehnicilor proprii  mi-aș recunoaște gentuța confecționată de mine dintr-o 100 de genți.

            Ce reprezintă pentru tine gențile și cît de mult te caracterizeză?

            Geanta este un accesoriu foarte important în garderoba unei femei. Orice femeie trebuie să aibă propriul stil, dar și gust,  pentru a asorta geanta cu hainele care le poatră.  Gențile create de mine sunt foarte vesele și chiar frivole, dar  în același timp, elementele estetice le mențin în limite practice, făcîndu-le un accesoriu necesar al fiecărei  zile. Una din prioritățile mele este ca gențile să reflecte simplitate,  dar în același timp, să pară sofisticate, bucurîndu clientele cu jocul de culori și texturi. Important e să nu ne fie teamă să experimentăm. Geanta de formă clasică pare destul de plictisitoare,  pe cînd  gențile create de mine sunt foarte atrăgătoare, datorită mînerelor de bambus natural și panglicilor colorate.  Aceste detalii vorbesc despre personalitatea mea, care îmbină  tradiționalul cu nonconformismul. În același  timp, detaliile dau genții un aspect complet şi unic. Cu o astfel de geantă, orice femeie poate fi sigură  100%  că va  atrage privirile tuturor.

            Știm că anul acesta ai devenit membru al Uniunii Mesterilor Populari din Moldova. Ce beneficii îți aduce acest titlu?

            Da, am devenit  mebru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova. De cînd fac parte din Uniune beneficiez de invitații la toate expozițiile din Moldova, cît  și din afara țării.

            Unde te vezi peste 10 ani?

            Mereu am fost cu picioarele pe pămînt,  păstrîndu-mi seriozitatea și  realizînd lucruri de calitate. Timpul mă va răsplăti pentru munca mea...

Text: Anna Casian – Musteață

Diana Istrati: „Vreau să le aduc față-n față: muzica și poezia...”

    Diana Istrati este una dintre puținele persoane care într-adevăr m-au uimit prin felul de-a fi: e tînără, dar versul i-e bătrîn și  înțelept; e nostalgică după casa părintească, dar puternică; e o fire artistică, talentată, dar misterioasă; e carismatică, dar provocatoare... Cei dragi o numesc Albină, ea își zice Fluture, Fluture Violet...

    Descrie cuvîntul ca un joc de puzzle. Pentru ea regulile sunt nonregului. Crede că poți opri mersul unui drum, dar nu e în putința noastră a mistui un gînd, o lacrimă, o bucurie, o tristețe.

    E autoarea plachetei de versuri „GânDe gând”. A început să scrie nu pentru că își descoperise un talent, ci pentru că a impus-o interiorul, care de altfel, se asfixia. A devenit o obișnuință să fugă cu stiloul în fața filelor albe și să scrie sufletul. Și așa zi de zi, pînă cînd a înțeles că aceste răsuflări sunt creații...

    Spune despre ea: „Fluture în azur de cer sunt,  şi rîd în culoare./ Încerc să iubesc totul, pier şi mă renasc din verde./ Zbor...iar, sus...mai sus, suferindă de limite, fărîmituri./ Aripi de o zi caută ferestre de flori, să-şi odihnească răsuflarea de veci./ Nu ajung...negăsirea mă pleacă  pe firul resemnat de iarbă ruginită./ Cad în ploi şi îmi las culoarea, ochii rotesc picături de furtuni./ Tangoul mă invită să întorc braţul, goală şi udă, mă răzbun mişcării./ Dans de fluture, minute, şi-atît..., piere culoarea şi eu mai am o clipă...” și „Drogată de Cuvînt, nu falsez Sentimentul, dăruind intensitatea lui. Faptă pusă pe masă şi despicată în analize de gînd. Amurg şi Răsărit...nestatornic. EU...”

     Poezia este pentru ea calmul și profunzimea sufletească, e prietena ei invizibilă, dar cu o putere de neînvins. Vă las să o cunoașteți...

Cu ce a început cariera ta de poet?

    Nu a început dintr-un anumit moment sau timp. M-am trezit în fața mea cu o foaie și un stilou și am scris dintr-o răsuflare. Și de atunci tot mai scriu...

În curînd se împlinesc doi ani  de cînd ai lansat prima ta carte. De ce „GânDe gând”?

      Repede mai trece timpul. Deja doi anișori are visul meu. Frumos! De-ai ști cît l-am așteptat!  Asemenea unui ecosistem gîndurile noastre încep de la un punct, se intersectează cu altul, au nevoie de celălalt pentru a fi fericite, nu pot trăi fără un alt gînd care ține pasul unei existențe fără guturai și tot așa am putea continua într-o interdependență continuă...         Acest titlu a venit ușor în mintea mea, de parcă stătuse de ceva vreme acolo și își aștepta fastuoasa apariție. Cînd scriu, gîndurile vin unele peste altele, cu stări diferite, cu reproșurile lor, cu teamă și naivitate, cu zbor și cădere, cu lucruri firești și nepămîntești, unele te duc într-o lume de culoare altele din contra reușesc să te sugrume în nuanțe întunecate, te duc în copilărie și te reîntorc pe străzi de oameni grăbiți. Am putea vorbi la nesfîrșit despre ele, pentru că sunt cele care se joacă mereu cu tine - cel care ești constituit din rațiune, dar și din suflet. Nu e atît de simplu să scrii! Uite,  din toată învălmășeala asta s-a născut GînDegînd.

Cum te-a marcat lansarea cărții în cariera ta de poet?

      Nu am crezut niciodată că tot ce simt/ scriu poate deveni o creație. Poeziile mele sunt viața mea descrisă în rînduri și stări, la diferite etape și vîrste. E pîinea mea, care m-a hrănit în momente de singurătate, atunci cînd îmi lipseau părinții, cînd casa mea a rămas orfană, sau cînd eu, cea mică, trebuia să fiu mare cu dorința sau nedorința mea. Ea a rămas și pînă azi să stea în gazdă la mine și mă plătește cu liniște, după lungi meditații pe hîrtie. Uneori e insuportabilă, dar necesară.

      Nu m-am gîndit niciodată la o carieră de poet. Aș fi prea nesinceră față de sentimentele mele care iau forma poeziilor. Să cer bani pe ele?! La sigur un poet trebuie și el să trăiască dincolo de cuvintele sale, eu încă poate nu sunt pregătită pentru “cariera de poet”. Iar lansarea acestei cărți m-a făcut să  mă simt cu zborul în mine, de parcă aș avea aripi pe care le pot agăța de sufletele celorlalți prin poezia mea. Asta am simțit-o cînd pe fața mai multor persoane dragi mie, ce au venit la lansarea cărții mele, au apărut lacrimile, zîmbetul, aducerile aminte, dorința de exaltare, și caldele, sincerele îmbrățișări. Atunci mi s-a spus că am crescut!

Ce reprezintă, de fapt,  poezia pentru tine?

      E prietena mea, dacă vrei, copilul meu... E tot ceea ce mă face pe mine azi să fiă împlinită, liniștită, pornită spre visări. Mă duc la ea cînd mă plictisesc, cînd îmi este foame, cînd sunt urmărită de criminali, dar și atunci cînd vreau să împart cu ea bucuria sufletească...

În opinia ta, cum trebuie să fie un tînăr poet?

      Nu are descriere. Nu poate fi standartizat. Poetul rămîne poet. Poate fi tînăr ca vîrstă, dar bătrîn în poezia sa, și viceversa. Trebuie să scrie, dacă i s-a dat această soartă de poet. Cuvîntul nu trebuie lăsat să moară, dacă el vrea să îi dai viață. E important să scrii mereu, să lași din tine tot ce e mai bun și luminos - pe hîrtie.

Cum este Diana Istrati – poeta?

      E adîncă. Fără granițe, limite, reguli, principii. Trăiește în lumea nefirescului. Se hrănește cu  nopți crăpate de ziuă. Iubește lumina care nu arată praful. Crede în așteptările conturate de timp. E rea uneori, pesimistă și poate ucide prin cuvînt, dacă o lovești.

În opinia ta, au tinerii poeți din R.Moldova unde se manifesta/afirma?

      Da, posibilități sunt. Dacă te implici, ești activ, evident, poți fi remarcat și apoi poți să crești. Cenacluri literare, concursuri, proiecte pentru tineri poeți, ș.a. E nevoie de dorință și răbdarea de a intra în această lume, complicată, aș zice eu.

Crezi că un poet trebuie să aibă și alte meserii/profesii sau doar să scrie? De ce?

      Eu nu consider că a fi poet  e o profesie.  Pot să fiu medic, agricultor, cosmonaut, și tot așa. Poetul e dincolo de viața reală. E viața frumoasă a lucrurilor!

 Pe lîngă poezie știu că mai ai și o altă pasiune – muzica? De unde vine aceasta?

      Adevărat. De mică am fost educată în spiritul muzicii și armoniei. Tata cîntă la acordeon. Nu a avut posibilitatea financiară să meargă la o școală muzicală, să profeseze în aceasă direcție. Dar are o dăruire aparte pentru muzica la acordeon.  Pentru mine tata este un exemplu demn de urmat. Visul trebuie realizat în măsura posibilităților, dar nu ucis.   Și pentru că am moștenit calitățile lui, am îndrăgit muzica. Ultima cameră din casa de la țară era scena mea. Microfoane improvizate, caiete cu piese, și tot așa. Mi-am dorit o carieră muzicală. Dar unde? Cu ce? Din bursa de la universitate mi-am procurat o chitară. Am mers la cîteva lecții, dar e prea costisitor și am renunțat. Acum mai exersez singură acasă...

Vise muzicale? Vise poetice?

      Vise policrome. Atît de multe vise! Dar lumea în care  trăim știe să taie din ele și te face pesimistă. Vreau să le aduc față-n față: muzica și poezia. Ar fi combinația perfecă pentru sufletul meu. Aștept să învăț degetele mele să poată cînta la chitară și gamele sufletului.  Nu e atît de simplu!

Cu ce te ocupi, în afară de poezie și muzică?

      Sunt jurnalist radio. Și această profesie a fost aleasă de mine pornind de la momentul în care scriam poezii. Și cel mai aproape de pasiunea mea a fost jurnalismul.  Mi-am dorit să stau față în față cu istoria fiecărui om din această țară. Sper ca de-a lungul anilor de jurnalism să reușesc să interoghez  3559,5 mii de  locuitori ai R.Moldova.  Dacă aș compara jurnalismul cu altceva ar fi - picioare agere, minți lucide, manevrare de condei,(ne)sinceritate.

Care este, totuși, activitatea ta preferată?

      Îmi plac momentele cînd mă reîntorc acasă. La sat viața e altfel. Acolo pot să zic că mă întîlnesc cu viața. Simt veșnicia în tălpi, îmi umplu plămînii cu aerul fericirii, mă simt în siguranță. Nu e o activitate, dar e ceea ce fac în afară de toate pasiunile și preocupările mele zilnice.

Cum definești cheia succesului tău?

      Sincer, am obosit de cheile astea care nu își mai găsesc lacătul în societatea noastră. De ești optimist - te aruncă în pesimism, de vrei să schimbi mersul lucrurilor - ești alungat că ai fi prea tînăr și fără experiență...și tot așa. Eu nu vreau să par deja banală, spunînd, că trebuie să fim astfel sau altfel pentru a avea succes. Zic asta pentru că oamenii dragi mie, competenți, cu facultăți, dornici de a face ceva aici - acasă, au lăsat tot și au plecat. Și am rămas eu să fiu copilul care suferă pentru că avem o societate bolnavă. Sunt în rîndul copiilor cu dor de părinți și casă orfană. Pot eu oare să vorbesc de cheia succesului, aici - la noi , acasă?

Text: ANNA Casian – Musteață