Lecturi

“Ca pe smochinul cel neroditor să nu mă tai, Mîntuitorule...”

            “Ca pe smochinul cel neroditor să nu mă tai, Mîntuitorule...”. Am citit această cărțulie dintr-o răsuflare!!! De fapt, e o rugăciune, o rugăciune de de care în această dimineață chiar am avut nevoie.

            Despre ea autorul Augustin Zaboroșciuc spune: “Cele ce sunt expuse aici, încă din început am dorit să rămînă sub obroc, dar la insistența cuiva am hotărît să le tipărim nu ca pe o învățătură sau exemplu, ci să le lăsăm la judecata lui Dumnezeu și a cititorilor, nădăjduind în rugăciunile voastre pentru noi...”.

            Însemnări:

·         Această viață, Doamne, care mi-ai dat-o ca timp de răscumpărare și de pregătire pentru veșnicie, am cheltuit-o și o petrec în desfătări și griji lumești…

·         Ochii mei nu au lacrimi, Doamne, din pricina împietririi inimii și chiar dacă ar izvorî – nu ar fi în stare să stingă focul cel mistuitor care arde în mine…

·         Frică și cutremur simt și mă tem să nu mă înșel cînd gîndesc și spun așa ceva…

·         Eu fac un pas către Tine, Doamne, dar Tu o mie către mine. Eu mă străduiesc, duc luptă ca să Te iubesc din toată inima, dar Tu m-ai iubit cu dragoste desăvîrșită…

·         …Și n-ai coborît, Doamne…Iar eu uit permanent că de pe Cruce n-ai coborît, de pe Cruce Te-au scos…

Tînguire

Egumen Augustin Zaboroșciuc

Doresc să simt din nou prezența

Harului Divin,

Al inimii genunchi să-mi plec

Și Ție să mă-nchin.

Să strig din nou, a cîta oară,

O, Doamne, vino iar,

Să pun din nou același vot

La Sfîntul Tău Altar.

S-aud din nou un glas duios,

O, dulcele Tău glas:

Copilul Meu, pierdut ai fost,

Dar astăzi Te-am aflat.

S-alini din nou tristețea gra

A sufletului meu,

Să-mi plîng din nou cu lacrimi fuga,

De Tine, Domnul meu…

Anna Casian-Musteață

 

 

Cărți de la Mănăstirea Căpriana

Recent am fost în pelerinaj la mănăstirea Căpriana. Nu am putut să nu îmi cumpăr de acolo cîteva cărți, mai ales că sunt la un preț destul de accesibil.

Dacă cineva dorește să le citească, eu le împrumut, dar numai după ce le citesc eu... :)
Revin cu detalii dupa ce termin lectura ;)

  

 “Luceafărul de la Lainici”

 Zilele trecute un cunoscut din România mi-a adus un dar frumos - frumos – două cărți, de fapt, o broșură și o carte. 
             Broșura descrie istoria și viața din Mănăstirea Lainici, localitatea Bumbești-Jiu, județul Gorj, condusă de starețul arhimandrit Ioachim Pîrvulescu.

            Cartea e de-a dreptul încîntatoare! “Luceafărul de la Lainici” – așa este intitulată și descrie viața unuia dintre marii stareți ai monahismului românesc, ultimul sfînt romîn din a doua jumătate a secolului trecut – Sfîntul Irodion.

            Am citit cartea dintr-o răsuflare. Am rămas uimită de tot ceea ce am citit. Pentru a înțelege la ce mă refer, reproduc aici cîteva fragmente:

·         …Nu după multă vreme, robit de dorirea de Dumnezeu, pe la vîrsta de 20 de ani, își ia iertare de la părinții săi pentru tot ce le-a greșit și le cere binecuvîntare de a se retrage pentru totdeauna la Mănăstirea Cernica, sub oblăduirea starețului Calinic.

·         Adevărat este că, în cei 40 de ani de stăreție, Cuviosul Irodion a fost silit să demisioneze de cinci ori, dar tot atît de adevărat este și faptul că, după scurt timp, episcopul îl repunea în funcție.

·         Pentru multa lui smerenie, protosinghelul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul sfintei rugăciuni și al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puțini bolnavi și neputincioși de prin satele Transilvaniei și Olteniei alergau la el și se vindecau, încît numele său se făcuse cunoscut peste tot.

·         Vineri, 10 aprilie 2009, în ajunul praznicului Sfîntului Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Olteniei, Episcop al Râmnicului între anii 1850 – 1867, la Mănăstirea Lainici din județul Gorj, în prezența ÎPS. Mitropolit Irineu Popa, a fost săvîrșită scoaterea spre închinare și cinstire a moaștelor Cuviosului Irodion, duhovnicul Sfîntului Calinic, propus spre canonizare de către Sinodul Mitropoliei Olteniei.

·         …Și bucurîndu-ne noi de mîngîierea Sfîntului Cuviosului Irodion de la Lainici, vom da multă dreptate cuvintelor rostite de Patriarhul României, la uzul fericitei vești: La vremuri de criză materială, Dumnezeu ne trimite multă bogăție spirituală…

Fărâme de suflet - Milostenia 

Textul ce va urma nu-mi apartine. Eu il selectez din "Farame de suflet" de Aurelian SIlvestru. S-ar putea ca multi, in special cei din Romania(cred), sa nu aiba acces la aceasta carte. Totusi o consider foarte buna si o sa public o serie de texte/fragmente selectate de aici. Ceea ce urmeaza este un fragment din "Milostenia".

"Invata-l pe copil sa fie bun, inainte de a-l invata sa fie talentat! Invata-l sa dea, inainte de a cere. Nu neaparat sa dea "camasa de pe sine", ca sa para milostiv. Conteaza nu sa para, ci sa fie cu adevarat si sa se bucure ca este de folos cuiva.Suntem milostivi abia atunci cand ne bucuram de binele pe care l-am facut.
- Zadarnic veti deschide lazile voastre cu bani, daca nu veti deschide, mai intai, inimile voastre catre cei care asteapta sa fie ajutati, afirma J.J. Rousseau. Bolnavii si nenorocitii au nevoie mai mult de mangaierea, decat de punga voastra!
A savarsi un act de milostenie inseamna a da dovada de dragoste fata de cel apropiat. Uneori, o mica atentie, o consolare, o vorba buna sau un gest de caritate valoreaza mai mult decat un car cu bani.
Traditia crestina pastreaza nenumarate marturii despre acest subiect...
Se spune ca odata, langa o cetate care a scapat cu bine dintr-un lung asediu, aparatorii ei au inaltat o manastire, pe care localnicii s-au angajat s-o finiseze. Lume de peste lume a prins a veni cu tot felul de podoabe, bani si lucruri scumpe, ca sa capete statut de ctitor al acelei manastiri.
Orbiti de ipocrizie, unii dintre bogatasi isi scuturau cu fala pungile pe care vroiau sa le doneze manastirii. Doar o batrana amarata si bolnava statea retrasa deoparte si urmarea cu jale acea parada ieftina a vanitatii. Ar fi dorit si ea sa dea macar ceva-ceva pentru locasul sfant, dar nu avea nici un ban, nici aur, nici matasuri...
Tocmai atunci, un car incarcat cu bogatii s-a apropiat de locul unde statea ea. Stapanul carului lovea necrutator cu biciul inboii care se opinteau sa urce dealul. Ei, insa, erau lihniti de foame si sete. Nu mai aveau putere sa duca cele adunate pentru manastire. In fata portii, s-au impleticit si au cazut cu botul pe tarana.
Infuriat, stapanul a prins a-i bate si mai tare.
- Inceteaza! l-a oprit batrana. Nu vezi ca au nevoie de odihna?
Luptand cu propriile sale boli si slabiciuni, ea a dat fuga la izvor si le-a adus putina apa, apoi a rupt un brat de iarba" proaspata si l-a pus xu milostenie in fata bietelor animale.
A doua zi, cand ingerii au dezvelit placa de marmura cu cei mai importanti ctitori ai manastirii, in capul listei era daltuit numele acelei batrane."