miercuri, 25 iulie 2012

Singurătatea-maladia mileniului


    Aflîndu-ne în mijlocul problemelor cotidiene, deseori ne pomenim că suntem singuri. Incapacitatea de a lega noi prietenii, de a intra în contact cu oamenii, devine o maladie – maladia mileniului
   Mulți dintre noi nu sunt capabili să dăruiasca dragoste celor din jur, să iubească aproapele, să creadă în Dumnezeu și să săvîrșească fapte bune. Acest lucru devine o noțiune inexistentă, căci totul se cumpără și se vinde, trăindu-se dupa principiul “serviciu contra serviciu”.

   Deși în țară avem multe locașuri sfinte , totuși, ele găzduiesc foarte puțini tineri. Prea puțini conștientizează că rezolvarea problemelor, a singurătății, o găsim anume în biserici. Maturii și bătrînii rămîn profound impresionați cînd văd un tînăr îngenunchind în fața icoanei, aprinzînd o lumînare, ascultînd cu atenție sfintele slujbe. Ei spun că anume acești tineri sunt cei dintîi redeșteptați din somnul cel lung administrat de ideologia ateistă. Este îmbucurător faptul că unii dintre cei afectați de singurătate caută soluții și gasesc sprijin în Biserică, dar și mai placut este cînd tinerii singuri înțeleg că sensul și rostul vieții este în Dumnezeu și nicăieri altundeva.
Dumnezeu, cu puterea Sa nemărginită se sălășluiește în fiecare om ajutîndu-l și ocrotindu-l de tot ce-I rău. Atîta timp cît noi nu vom înțelege acest adevăr, lucrurile nu vor lua o întorsătură benefică.
   Este de neuitat prima întîlnire cu Dumnezeu la Sfînta Liturghie, prima rugăciune rostită cu certitudinea că Tatăl Ceresc o va auzi, prima mărturisire și împărtășire cu Sfintele Taine.
Cu drag de voi, ANNA Casian – Musteață


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu