Data trecuta v-am vorbit despre cat de rau au intampinat unii la noi Anul nou. Dupa aceea aud ca multora nu li s-a parut ca asa ar sta lucrurile, iar unii comenteaza: “Ce sa mai vorbesti impotriva a ceea ce este in obicei? Nu mai faci nimic, oricat ai mustra sau felicita”. Despre primul fapt, adica faptul ca unora nu li s-a parut, fiecare face cum vrea, insa adevarul trebuie spus si ceea ce este nedrept trebuie indreptat. Iar cel de-al doilea il propun judecatii voastre: oare este adevarat ca daca a patruns un obicei rau nu avem temeiuri pentru a ne inarma impotriva lui? Ca nu mai putem face nimic? Ca nu putem birui, de vreme ce duhul societatii este acesta sau cerinta societatii este aceasta?Mi s-a parut ca aceasta este o idee foarte ciudata. Reiese ca daca a patruns un obicei rau, nu trebuie sa ne mai atingem de el: n-are decat sa se intareasca si sa atraga un numar tot mai mare de crestini, pana ce va pune stapanire pe toti. Va patrunde un alt obicei rau, nici de acela sa nu ne atingem; vine un al treilea, nici de el sa nu ne atingem. Ce inseamna asta?! Societatea crestina este, oare, un fel de groapa pe care o putem umple cu orice?! Si in felul acesta ne napadesc toate aiurelile, asa incat in cele din urma nici nu mai poti sa iti dai seama daca societatea este crestina sau te miri ce…
Nu, nu este asa. Ca orice societate, si societatea crestina are duhul sau propriu, principiile sale proprii, propriile sale reguli, care trebuie sa slujeasca drept masura a relatiilor reciproce dintre membrii ei si a relatiilor tuturor acestora cu cei din afara.
Ea nu poate si nu trebuie sa primeasca nimic potrivnic duhului sau si regulilor sale fara sa se injoseasca singura si sa se faca singura de rusine. Asemenea reguli si obiceiuri proaste nu se pot vari in ea atata timp cat ea se cunoaste bine pe sine insasi si intelege bine ce ii este propriu si ce nu-i este. Ma rog, sa zicem ca din nebagare de seama se poate strecura ceva de felul acesta, insa indata ce arati ca lucrul cutare si cutare nu se potriveste crestinilor, toti crestinii sinceri, care au ingaduit anumite lucruri fara sa le cerceteze cu de-amanuntul, le vor parasi cu dispret, fara intarziere, ca pe ceva care Il jigneste pe Hristos Domnul, pe care ei il iubesc si este injositor pentru numele de crestin, care pentru ei e pretios. In aceasta nadejde m-am si adresat voua cu un cuvant de mustrare, fiind incredintat ca toti crestinii de buna credinta si cu coloana vertebrala nu vor pune la spate cuvintele adevarului. Atunci cand vorbim nu va poruncim, doar, nu va silim la nimic, ci descoperim constiintelor voastre voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si sfanta. Si oricine este de la Dumnezeu ne asculta. Cel care este de partea lui Dumnezeu iubeste tot ce este dumnezeiesc, care isi pleaca auzul catre indemnurile potrivite cuvantului lui Dumnezeu, acela, bineinteles, isi va misca voia si pofta spre implinirea povetelor bune.
Asadar, totul sta in vointa. Nu vrei, sigur ca nu faci nimic. Dumnezeu Insusi nu sileste libera alegere omeneasca, ci propune totul vointei ei. Insa cum spune? Daca veti intra si Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar daca nu veti vrea si nu Ma vei asculta, sabia va va manca (Is. 1, 19-20). Traiesti cum doresti, cine te tine legat? Insa ia seama si la urmari, si la roadele vietii pe care o vei alege si fii gata sa le intampini.
Din acest punct de vedere, adica in privinta dispozitiilor sufletesti, daca te vei uita la toate vointele, vor iesi la iveala, bineinteles, o seama de suflete invartosate in obiceiuri lumesti. Acestora ce sa le mai spui? I-a zis Dumnezeu lui Moisi: Loveste cu toiagul in piatra. Moisi a lovit si a curs apa. Iar in aceste suflete daca Dumnezeu Insusi va lovi cu cuvantul Sau si sabia acestui cuvant va sari din ele intr-o parte, cu un zanganit dureros. Acestea trebuie lasate sortii lor. Sunt, insa, si suflete neputincioase, sovaitoare, care si de fagaduintele crestinesti se tem sa se lipseasca, si sa se lase de obiceiurile trupesti nu gasesc putere. Catre unii ca acestia este nevoie de cuvant si cuvantul nu va ramane neroditor in ei.
Ei zic de obicei: “Am vrea, dar sunt multe piedici; asa s-au impletit imprejurarile, ca ne e greu sa ne lasam”.
Greu… Mie mi-e insa greu sa inteleg de ce e asa de greu. Greu e sa faci ceva, iar sa nu faci – unde-i greutatea? Greu e sa implinesti obiceiurile lumesti si acestea chiar ca sunt grele, iar a te lepada de ele nu este nicio greutate. Doar un cuvant sa zici si sezi linistit. De pilda, in noaptea despre care era vorba, cata osteneala si cate batai de cap au fost in casele unde s-a adunat lume si la persoanele la care s-a adunat – si asta vreme de doua sau de trei zile! Iar cei care s-au lepadat de obiceiul cu pricina s-au desfatat de odihna trupeasca si de pace sufleteasca. La fel si cu ceea ce a fost in unele case in noaptea noului An, dinspre 1 spre 2 – cat deranj si cate griji! Am in vedere ca unii s-au impopotonat ca la carnaval si toata noaptea au alergat pe la casele oamenilor, iar altii au facut pregatiri pentru aceasta si le-au deschis casele. Aceasta este culmea nechibzuintei si a necuviintei! Si ce greutate era sa preintampinati una ca aceasta? Tu nu te impopotona ca la carnaval, iar tu nu fa pregatiri ca sa primesti. Doar nu te sileste nimeni.
Veti spune: “Noi nu vorbim despre osteneala aceasta, pe care o cer obiceiurile lumesti, ci despre faptul ca ne este greu sa renuntam, ne este greu sa incalcam obiceiul. Daca renuntam, ce-o sa zica lumea?”
Dar trebuie, fratilor, sa dovediti si putina barbatie. Fara taria aceasta a duhului, fara a fi gata sa va luati la lupta cu orice piedica intalniti in calea implinirii hotararilor celor bune, nu veti putea avea nicio reusita. Asta ar insemna sa va dati robi imprejurarilor si sa alergati incotro va trag ele. Nu! Ci trebuie sa va insufletiti si, odata ce v-ati dat seama care sunt cerintele crestinismului, sa renuntati cu barbatie la tot ce nu se potriveste cu el. In primele timpuri ale crestinismului, cand el era inca in curs de raspandire, crestinii trebuiau sa renunte nu la te miri ce obiceiuri, cum este cazul la noi, ci sa se lepede cu hotarare de tot, pentru ca toate obiceiurile paganesti erau patrunse de duhul paganismului, care este potrivnic Duhului lui Hristos. Totusi, in pofida acestui fapt, ei nu stateau pe ganduri si nu sovaiau, ci indata ce gustau cat de bun este Domnul, rupeau dintr-o lovitura toate legaturile cu cele dinainte si intrau intr-o noua oranduiala de viata. Si hotarand aceasta la inceput, nu isi mai calcau nicicand hotararea. Erau defaimati, prigoniti, chinuiti, dar stateau necliniti intr-ale lor. Nu voiau nicidecum sa se incline iarasi spre cele ce sunt potrivnice Domnului Iisus, pe Care ei Il iubeau. Iata model pentru voi, ca sa-l urmati totdeauna!
Ca odata ce v-ati dat seama ce nu se potriveste cu Duhul lui Hristos, sa renuntati scurt la ele. Lumea n-are decat sa zica ce vrea. O sa va tiranizeze gurile rele. N-au decat: indurand asta cu rabdare si neclintire, va veti face partasi nevointei mucenicesti ale celor dintai crestini. Atunci, tirani ai crestinilor erau imparatii sa capeteniile, pe cand acum postul acesta e ocupat de opinia publica… Si cine nu stie oare cat de bine isi face aceasta datoria? Opinia publica de acum prigoneste cu hotarare tot ce e crestinesc. Si indata ce incepe cineva sa aiba ravna pentru lucrurile dumnezeiesti, ea se ridica impotriva lui si cu limba si cu fapta. Lucrul acesta nu e ascuns de noi, si voi il cunoasteti. Trebuie sa pricepeti, insa, ce reprezinta aceasta opinie si sa va insufletiti cu barbatie impotriva ei, stiind ca ea nu este corecta, nu e statornica, nu-i de nadejde, ca e vremelnica si ca exista si o alta opinie, formata in cercul smeritilor robi ai lui Dumnezeu, care circula lin si fara zarva printre ei, care se ridica la cer, si acolo este primita de toti cei care au placut lui Dumnezeu si este pecetluita de Insusi Domnul nostru. Amandoua aceste opinii vor sta candva – una impotriva celeilalte – inaintea intregii fapturi. Si noi stim dinainte ca opinia lumii pacatoase nu va sta in picioare la judecata, pe cand opinia robilor lui Dumnezeu se va indreptati si se va arata biruitoare.
Aceasta tinand in cuget, fratilor, sa va imbarbatati si sa se intareasca inima voastra. Nu va lasati prada fricii si sovaielii, gandindu-va la ce va spune lumea cand veti lua hotararea cea buna de a renunta la obiceiurile lumesti, ce sunt patrunse de duhul paganesc si potrivnice Duhului lui Hristos. Spun asta avand in vedere nu doar ce s-a facut la noi de Anul nou, ci toate obiceiurile proaste, indeobste, atat in straturile de sus, cat si din cele de jos ale societatii. Nu le mai amintesc acum, insa cand va fi nevoie nu voi tacea. Unora doar sa le zici, si vor inceta; altii poate ca nu inceteaza deodata, ci se mai lupta, dar tot vor inceta. Tocmai din aceasta pricina nu trebuie sa las nemustrate obiceiurile voastre rele, pentru ca altfel cine stie unde puteti ajunge? Asa ca rabdati-ne, daca din dragoste de voi rostim cateodata si cuvant de mustrare.
AMIN
Sfantul Teofan Zavoratul – “Predici”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu