Femeia în absurd

Creștinismul spune că femeia este prima ființă umană… care a păcătuit. Tot acesta spune că bărbatul este primul… care a fost ispitit de ea. Deși ambii au păcătuit, fiecare încearcă să-și demonstreze importanța și supremația. Dacă există feministe, există și misogini. Dacă cineva spune: „Of, femeia…”, altcineva spune: „Uff, bărbații…”. Și tot așa. Se scriu articole și poezii. Cu unele sunt de acord, cu altele nu prea. Unii susțin că femeia dă viață, alții susțin că dacă ar fi bună de ceva, ar avea și Dumnezeu una. Unii spun că în spatele unui bărbat puternic stă mereu o femeie, alții zic că primul bărbat care a pus-o pe femeie la locul ei a fost Manole. Eu tind să ignor orice apreciere pozitivă a lor. Imperfecții nu sunt buni de nimic. Mi-a plăcut însă mult interpretarea marelui filosof Emil Cioran.

„Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice. Pentru cei tulburaţi adânc de o nelinişte metafizică, intimitatea unei femei este un corectiv şi o reconfortare. Prin femei se poate realiza temporar o inconştienţă dulce, plăcută şi încântătoare. Născute aproape numai pentru iubire, ele îşi epuizează întreg conţinutul fiinţei lor în avântul erotic. Femeile iubesc mai mult decât bărbaţii şi suferă mai mult decât ei. Dar pe când bărbatul, din experienţa iubirii sau dintr‑o mare suferinţă, dezvoltă un gând sau un sens de universalitate, pentru femeie ele rămân strict individuale, fără o proiecţie sau o adâncire în esenţial şi etern. Femeia trăieşte voluptăţile sau îndură durerile ca şi cum acestea ar fi exclusiv individuale. Nu există femei care în suferinţa lor personală să descopere esenţa suferinţei, fiindcă femeile sunt opace pentru universal. Fiinţe eminamente patice, ele nu transformă şi nu transfigurează experienţele subiective, nu le trăiesc cu acea intensitate ce purifică şi exaltă, ci se lasă dominate de ele. Stările sufleteşti la femei nu sunt creatoare, fiindcă se menţin într‑o sferă pur individuală şi accidentală şi ca atare sunt lipsite de semnificaţie şi de o valoare simbolică, de un sens revelator. Femeia este un animal incapabil de cultură şi de spirit, iar atunci când se explică sterilitatea ei prin condiţii istorice se realizează un act de cea mai crasă ignoranţă. Femeile n‑au creat nimic în nici un domeniu. Şi ceea ce e mai grav este că în acele domenii în care ele au lucrat şi activat mai mult au creat mai puţin, cum e cazul cu muzica. Faptul că în această artă, în care femeile s‑au exercitat mai mult decât bărbaţii, ele n‑au produs nimic original mă face să declar categoric şi iremediabil că femeia nu e o fiinţă istorică. Să mai amintim că nu există un gând original de la o femeie, o singură creaţie durabilă în artă, că aceste fiinţe vizuale n‑au creat nimic în pictură, că, dimpotrivă, s‑au remarcat puţin în unele ştiinţe cu care înclinările feminine nu pot avea nici o afinitate? În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Îmi place femeia fiindcă alături de ea încetez să gândesc şi pot cu deplinătate să realizez, pentru scurt timp, experienţa iraţionalului. Alături de femeie, uiţi că suferi din cauza spiritului, treci peste dualităţile chinuitoare şi revii înspre un fond originar de viaţă, înspre conţinuturi primordiale şi indivizibile, derivate, ca expresii organice, din esenţa iraţională a vieţii. Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decît un drum care, dacă nu duce la salvare, nu este mai puţin adevărat că duce la împăcare temporară, la o uitare reconfortantă. Graţia femeii temperează tragedia bărbatului.”
Citiți, vă rog, și http://viacheslavkushter.wordpress.com/2010/05/22/casatoria-o-prostie-necesara/