„Într-o bună zi voi muri , într-o bună zi voi fi dată uitării…”, acestea au fost cuvintele pătrunzătoare ce mi le-a spus bătrînica Sofia Cibotă de 84 de ani din satul Pereni, primăria Paşcani. Această fiinţă singuratică, am întîlnit-o pe un scăunel, cu ochii ţintiţi spre poartă în aşteptarea unei minuni. Pentru ea, minunile sunt simple – să deschidă măcar cineva poarta. Şi aşa zi de zi, îşi petrece timpul. Doar aşteptînd…Bătrînica Sofia a muncit toată viaţa din răsputeri, ca să-şi vadă mari cei 6 copii, să ajungă fiecare la casele lor, fericiţi şi mulţumiţi de ceea ce le dă bunul Dumnezeu. Sapa i-a fost cea mai bună prietenă din zori şi pînă seara tîrziu, ca într-un final, cînd puterile fiind pe sfîrşite, s-o lase toţi în crunta şi mistuitoarea singurătate. Din cei 6 copii născuţi, 2 au decedat, unul este şi el bolnav, iar ceilalţi au uitat de pragul părintesc... „Nu-mi amintesc cînd i-am văzut ultima oară, nu ştiu pe unde-s, nu am avut fericirea măcar nepoţii să mi-i văd. În fiecare dimineaţă, sper că măcar azi se va deschide poarta, şi cineva mă va striga: mamă !”. Aceste cuvinte le-a rostit printre lacrimile ce curgeau neîncetat pe faţa ridată de trecerea timpului şi cu o voce tremurîndă, ce-ţi făcea să tresară fiecare colţişor al sufletului.
De 17 ani, de cînd a murit soţul ei, nu a mai avut cu cine-şi alina sufletul. În ograda pustie, am fost surprinsă să văd cum aleargă cîţiva puişori, ea spunînd cu drag: „ei sunt singura mea alinare. Cu ei mă mai iau, cu ei vorbesc din zori şi pînă seara. Pe ei îi mai ocărăsc, dar tot lor le spun toate durerile mele”. Atunci, prima dată am văzut-o zîmbind.
La cei 84 de ani, nu mai poate să le facă pe toate de una singură, aşa cum le făcea mai înainte. Ameţeşte, are slăbiciuni, mîna stîngă nu prea o poate mişca. I-i frică şi o mîncare să-şi facă, avînd o vedere foarte slabă. „Mi-i frică că o să iau foc” – spunea ea. Grădina a rămas şi ea neatinsă, deoarece după cum ne povesteşte mătuşa Sofia, îi vine foarte greu să se descurce, fiindu-i paralizată toată partea stîngă a corpului. „Mă gîndeam să plătesc pe cineva să-mi are. Dar dacă ar, trebuie să pun şi ceva în pămînt, după asta să prăşesc, dar eu nu am putere... La ce bun să mă mai apuc? Acum dacă mă duc în grădină, mă împiedic de buruianul care-i mai înalt ca mine şi cad jos. Şi după asta, cum să mă ridic?”
Ascultînd toate acestea, am fost curioasă să aflu cum se descurcă zi de zi. Ea auzind această întrebare, cu o faţă zîmbitoare, a început să-mi povestească cu entuziasm despre o doamnă şi-un domn de la raion, care vin în fiecare săptămînă şi-o ajută în toate treburile casnice, dar şi care o ascultă şi o încurajează mereu. „De cînd sunt ei şi viaţa îmi pare mai frumoasă. În fiecare săptămînă, vin şi mă ajută. Mi-au dat căsoaia cu var, mi-au tăiat toate lemnele, mereu îmi scot toate ţoalele din casă, îmi fac curat, îmi aduc apă. Dacă vede că în ogradă nu-i măturat, Efimia mătură repede. Dacă vede că ceva nu-i făcut - ea face. Acum şi ca să-ţi aducă cineva o căldare de apă trebuie să stai jumătate de zi la poartă să rogi, şi atunci trebuie să plăteşti. În ziua de azi nu mai este credinţa ceea că trebuie să ajuţi bătrînii.”
Dna Efimia Ţvintarnîi şi dl Ion Ignat, de care mi-a povestit bătrînica, sunt de la „Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele care se află în incapacitate de a se îngriji independent din raionul Hînceşti”. Acest centru a început să activeze în anul 2008 fiind sponzorizat de Uniunea Europeană, însă din anumite motive, în anul 2010 şi–a încetat activitatea. În luna martie, anul 2011, centrul a început din nou să activeze, fiind deja în subordinea Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Hînceşti. Acum însă nu mai există sponsorizări, cei 7 angajaţi încercînd din răsputeri să ajute cum pot. Chiar dacă sunt doar 3 echipe mobile (şoferul şi asistenta), ei îngrijesc 120 de bătrîni din diferite colţişoare ale raionului: Hînceşti, Cărpineni, Mlădineşti, Fundul Galbenei, Lăpuşna, Paşcani, Stolniceni, Mereşeni, etc. În timpul apropiat Centrul preconizează să se extindă şi în zonele mai îndepărtate. Vorbind cu angajaţii Centrului, am înţeles că sunt nişte oameni de suflet, care fac tot acest lucru din plăcere. Îl fac cu entuziasm. Dna Elena Şalopa, şefa Centrului, ne-a relatat mai multe despre activitatea lor, printre care a menţionat: „Din păcate, sunt foarte mulţi bătrîni ce-şi duc zilele trăind într-o situaţie precară. Ţi se rupe inima cînd îi vezi. Noi putem doar să ne ducem să-i ajutăm la treburile casnice, nu şi să le procurăm ceva. Sigur că ar fi bine dacă am putea, dar deocamdată – îi ajutăm cu ce putem”.
Lungu Fiodor din satul Mereşeni, un alt beneficiar al centrului, ne-a spus că este foarte mulţumit de echipa mobilă a Centrului din or. Hînceşti. „Nici n-am cuvinte să vă spun cît de recunoscător sunt...”
Nu în zadar se spune, că atunci cînd te implici, poţi realiza lucruri minunate. Cel care a ajutat o dată, se poate considera fericit. Implică-te şi tu, dă o mînă de ajutor. Fiecare gest contează, dacă e făcut din suflet!
www.curierul.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu