Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

luni, 11 aprilie 2011

Contributia religiei crestine la realizarea starii de securitate


 Contributia religiei crestine la realizarea starii de securitate
I. Introducere
Daca spre sfarsitul mileniului al III –lea a aparut un mod de gandire, ce a cuprins treptat toate compartimentele vietii: religios, social – politic, cultural si economic european si s-a impus treptat, aratandu-se a fi o caracteristica a acestui sfarsit de mileniu, aceasta este, fara indoiala, gandirea dialogala[1]. La inceputul noului mileniu se pare ca toti si toate sunt chemate la dialog si comuniune pentru a supravietui in contextul pluralismului cultural  ce caracterizeaza lumea de astazi[2].

vineri, 8 aprilie 2011

lena4k@ şi odnoklassniki sau de cîtă cultură avem nevoie?

sursa: http://sprevest.ro
Lena4Ka are 21 de ani. Este studentă în anul I la o universitate din România. A venit la studii „cu rutiera” pentru a se îndepărata de casă şi pentru a scăpa de grija excesivă a mamei şi de stilul comunist de educaţie al tatălui. Merge la ore, nu prea des, dar când ajunge în faţa colegilor şi profesorilor se străduie să fie activă, aşa, ca să-i observe toţi prezenţa. Se mândreşte atât de mult că mai cunoaşte şi limba rusă că mai ar renunţa la limba mamei, limba română. E mândră când vorbeşte în limba rusă şi nimeni nu o înţelege, când întâlneşte pe drum un basarabean îl salută neapărat cu„privet” şi la plecare îşi ia la revedere cu „paka”, că e în stil studenţesc, e mai modern şi… de ce nu?

miercuri, 30 martie 2011

Pianiştii care au concertat în cadrul Concertelor de Marţi ale Europei

Concertele de Marţi ale Europei, au avut loc şi vor continua pe data de:
2010: 14 septembrie, 19 octombrie, 9 noiembrie, 7 decembrie.
2011: 11 ianuarie, 8 februarie, 15 martie, 5 aprilie, 3 mai, în incinta Sălii cu Orgă din Chişinău.

Matias Alzola (Austria), 22 ani
Matias îşi începe studiile de pian în Chile, pînă a veni în Elveţia, iar apoi în Austria. Finalist al concursului internaţional Claudio Arran din Chile, acesta de curînd a obţinut Premiul Concursului de Pian din Finlanda.

Lansarea romanului "Diavolul este politic corect" la Chișinău


Biblioteca municipală B. P. Hasdeu în colaborare cu Cenaclul literar "SIC COGITO" organizează joi, 31 martie, ora 14.00 lansarea romanului "Diavolul este politic corect" de egumenul Savatie Baștovoi. Cartea a apărut la editura "Cathisma" din București și s-a bucurat de un succes deosebit la publicul român, vînzîndu-se pînă acum într-un tiraj de circa 10.000 de exemplare. Lansarea de la București a cărții a fost moderată de Radu Moraru, autorul talk show-ului cu cea mai mare audiență din România, "Nașul". "Diavolul este politic corect" a stîrnit un adevărat val de comentarii în presa și audiovizualul românesc și moldovenesc, dar și dincolo de hotarele țărilor noastre. Astfel filiala de la Berlin a RFI(Radio France Internațional) a criticat romanul, afirmînd că "abuzează de libertatea gîndirii": "Romanul, Diavolul este politic corect, este o scriere cu puternice accente anti-ecumenice. Avînd tendinţe clerical-exclusiviste, îndreptate împotriva liberalismului, împotriva sistemului democratic pluralist şi împotriva lumii moderne, romanul abuzează de libertatea gîndirii, garantată tocmai de sistemul pe care-l combate".
Egumenul Savatie Baștovoi este autorul altor trei romane răspîndite într-un tiraj total de peste 50. 000 de exemplare. Romanul "Iepurii nu mor", scris pînă la călugărie și apărut la editura Polirom urmează să apară în toamna acestui an în Franța. Recent o altă carte a autorului, "Între Freud și Hristos" a apărut în macedoniană cu sprijinul ministerului Culturii al Macedoniei. Savatie (Ștefan) Baștovoi este de asemenea autorul mai multor volume de poezie și eseu pentru care a obținut mai multe premii naționale și internaționale. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova.