vineri, 30 august 2013

Imnul de stat va fi intonat în şcoli la fiecare început de săptămână



La 29 august Guvernul Republicii Moldova a dat aviz pozitiv inițiativei legislative care prevede ca în fiecare zi de luni, în şcolile primare şi gimnaziale, la începutul primei lecții, să fie intonat în mod obligatoriu  imnul de stat.
Potrivit aceleiași inițiative, urmează ca imnul să fie tipărit atât în Abecedar, cât și în manualele de citire pentru ciclul primar, cele de limbă și literatură română, manualele de istorie, dar și de limbă maternă pentru minorități.
Aceste inițiative, conform autorilor proiectului, au scopul de a educa cetățenii în spirit de patriotism, dragoste de neam și respect deosebit față de simbolurile naționale. Iniţiativa urmează a fi examinată de Parlament.

Anna Casian-Musteață

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu