Originea discuţiilor despre eutanasie
din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni
care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar
partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi
suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a
dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar
creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.
Gemenii Eddie şi Marc Verbessem din
Anvers, în vârstă de 45 de ani, surzi din naştere, după ce au aflat că
vor rămâne orbi, considerând că nu vor putea trece peste suferinţa de a
nu se vedea unul pe altul, au cerut să fie eutanasiaţi. Comisia
medicilor spitalului din Anvers a considerat că cei doi nu intră în
normele legale, însă unul din susţinătorii eutanasiei, dr. David Dufour,
de la Spitalul Universitar din Bruxelles, le-a primit cererea. Cei doi
gemeni au primit injecţia letală în ziua de 14 decembrie 2012. Belgia
practică eutanasia bolnavilor care nu sunt în fază terminală dacă
aceştia pot dovedi că suferă sau vor suferi dureri insuportabile,
inumane, în conformitate cu semnătura unui medic specialist.
La doar câteva zile după moartea
gemenilor, partidul care se află la guvernare în Belgia a înaintat un
proiect de lege, prin care permite şi eutanasierea copiilor grav
bolnavi, precum şi a suferinzilor de Alzheimer. Potrivit actului, pot
opta pentru eutanasie doar minorii care au discernământ.
A dorit să fie viu
De aici a pornit o întreagă polemică
despre eutanasie în presă, la televiziuni şi pe internet. Aş vrea să
amintesc articolul belgianului Tom Mortier, publicat în „Artsenkrant“
(Jurnalul de medicină), unde povesteşte cum mama sa, care avea depresie
cronică, a fost eutanasiată. Acesta este revoltat pentru că medicii nu
l-au consultat şi se întreabă cum poate un bolnav în depresie cronică să
fie deplin conştient atunci când cere injecţia letală? Sau cum poate un
doctor să fie absolut sigur că pacientul nu mai doreşte să trăiască?
Mortier crede că în viitor societatea belgiană va fi marcată de
singurătate, iar membrii ei nu vor mai dori să se îngrijească de
ceilalţi. Şi atunci când vor suferi, vor cere doctorului să fie
eutanasiaţi. În încheierea articolului, Tom Mortier le cere
conaţionalilor săi să regândească ceea ce cred: în viaţă sau în moarte.
Postat pe internet este şi interviul
acordat postului flamand VTM de „călăul“ gemenilor Verbessem, dr. David
Dufour. Un doctor între două vârste, cu faţa senină şi mulţumit că şi-a
îndeplinit misiunea, explică cum cei doi fraţi i-au făcut cu mâna,
bucuroşi, înainte să primească ultima injecţie, cea letală. Nu de
aceeaşi părere a fost, în urmă cu doi ani, Richard Rudd, care, paralizat
în patul de spital, i-a implorat prin clipirea ochilor pe medicii
care-l considerau „în comă ireversibilă“ să nu-l deconecteze de la
aparate. Britanicul şi-a asumat suferinţa şi noua viaţă pentru a fi viu.
Abuzul în eutanasie
Şi în România s-a vorbit despre
eutanasiere în mass-media. Printre altele, dr. Constantin Bogdan,
fondatorul Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Luca“, a declarat
cotidianului „România liberă“ că a întâlnit 12 pacienţi care doreau să
fie eutanasiaţi. Dar cu toate acestea preşedintele Colegiului Medicilor
din România, Vasile Astărăstoae, susţine că în societatea românească
eutanasia nu are mulţi aderenţi, în pofida unor campanii care s-au făcut
în favoarea acesteia. Această practică e interzisă atât prin Codul
penal, cât şi prin Codul deontologic al Colegiului Medicilor. De aceea
sunt puţini medici care ar accepta eutanasia, şi mai puţini pacienţi
care ar solicita-o. „Este însă un lucru de remarcat, că există o
prezentare sentimentală a eutanasiei, deoarece ea constituie un subiect
de presă“, spune Vasile Astărăstoae.
Despre cazul gemenilor Verbessem, Vasile
Astărăstoae spune că este „o forţare a notei, inclusiv a legislaţiei
belgiene, pentru că legislaţia belgiană spune foarte clar condiţiile în
care se practică eutanasia. Aici se merge pe principiul pantei
lunecoase, pentru că în mod normal nu ar fi trebuit să li se acorde
această aprobare de eutanasie, chiar după legislaţia belgiană. Dar s-au
găsit portiţe ca să extindă puţin limita legii, şi în cadrul eutanasiei
abuzul este lucrul care trebuie să ne pună în gardă“. Eutanasia şi
sinuciderea asistată medical (SAM) sunt ilegale în majoritatea ţărilor
lumii. Printre statele care totuşi au legalizat aceste practici sunt
Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi în SUA statele Oregon, Washington
şi Montana.
Argumentele pro-eutanasie nu mai sunt de actualitate
Eutanasia nu poate fi acceptată din mai
multe raţiuni, spune preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Din
raţiuni spirituale, pentru că nu poţi să distrugi ceva pentru care nu
ai fost creator şi proprietar. Din raţiuni deontologice-medicale, pentru
că mâna care vindecă nu poate să fie şi mâna care ucide. Şi, de
asemenea, din raţiuni legale, pentru că indiferent ce am spune, ea nu
poate să fie decât un omor, pentru că suprimi viaţa celuilalt.“ Vasile
Astărăstoae susţine că argumentele în favoarea eutanasiei nu mai sunt de
actualitate. Suferinţa fizică nu mai este greu de suportat deoarece
algeziologia (ştiinţa de a combate durerea) s-a dezvoltat foarte mult în
favoarea pacientului, iar suferinţa psihică se poate ameliora prin
grupuri de susţinere. „Se spunea că nu există alternativă, astăzi avem
asistenţa medicală, psihologică şi spirituală la sfârşitul vieţii şi
îngrijirile paliative. Cu alte cuvinte, eutanasia nu rezolvă o problemă,
pentru că încalcă o logică primară, distrugi întregul pentru o parte,
şi nu doar o parte. Or, a distruge întregul înseamnă că de fapt raţiunea
de a exista a actelor medicale dispare“, conchide Vasile Astărăstoae.
„Eutanasia este împotriva lui Dumnezeu“
Eutanasia încalcă porunca a şasea a
Decalogului de a nu ucide. Viaţa omenească este un dar al lui Dumnezeu.
Ea este o realitate irepetabilă, de aceea trebuie apărată şi îngrijită
în orice moment s-ar găsi purtătorul acesteia.
„Eutanasia este un act împotriva lui
Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui
semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat
la suveranitatea lui Dumnezeu. De orice tip ar fi, eutanasia este
expresia unei mentalităţi secularizate care are pretenţia că omul are
dreptul să dispună de viaţa lui şi a altuia. Eutanasia este şi expresia
unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei“,
se spune în rezoluţia Comisiei de Bioetică a Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române.
Creştinismul nu exclude suferinţa. A fi
creştin înseamnă a participa la viaţa în Hristos, a face din lumina Lui
lumina ta, din viaţa Lui viaţa ta. Urmând, aşadar, lui Hristos, prin
suferinţa ta, participi într-un anume fel la suferinţa şi patimile lui
Hristos. „Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea
uşurării durerii provocate de boală: în primul rând a celor de natură
spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine,
consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al
doilea rând, de natură medicală, prin administrarea tratamentelor
normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor
paliative“, mai spune Comisia de Bioetică.
www. ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu