Sărbătoare
mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se
să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră.
Pentru că nu este
doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de
apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus
de orice creatură raţională. După Hristos, după Sfânta Treime, vine Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, cea mai minunată şi mai frumoasă creatură şi lauda
neamului omenesc. „Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru
noi păcătoşii”! (Pavecerniţa Mare). Trebuie să avem o mare evlavie către
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
***
Nimeni,
iubiţii mei, nu s-a născut din stâncă. Dumnezeu ar fi putut să poruncească ca
omul să iasă din stâncă. Şi oare nu din stâncă iese o floare sau un copac? Dar
atotînţelepciunea Lui a hotărât ca omul să se nască din bărbat şi din femeie,
din unirea lor, din sfântul aşezământ al Nunţii. Aşadar, după cum toţi oamenii
au părinţi, aşa şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar părinţii ei cine au
fost? Tatăl ei se numea Ioachim, iar mama Ana. Aceştia au fost părinţii.
Părinţi foarte evlavioşi. Dar aveau un necaz. Care? Că anii treceau şi nu
năşteau copii. Erau trişti. Îl rugau pe Dumnezeu să le dea un copil şi făcuseră
promisiunea să i-L închine. Şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lor. Şi iată Ana a
rămas însărcinată. După nouă luni a născut o fetiţă drăgălaşă pe care au
numit-o Maria; un nume care avea să rămână nemuritor în istoria omenirii. N-au
ţinut-o pe Maria lângă ei. Când s-a făcut de trei ani, spune Tradiţia
Bisericii, au condus-o la
Templul din Ierusalim potrivit promisiunii lor. Acolo au
preluat-o preoţii, iar Arhiereul Zaharia a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde doar
arhiereului îi era îngăduit să intre o dată pe an. În Templu, Preasfânta
noastră a rămas doisprezece ani şi era hrănită mai presus de fire de către
Arhanghelul Gavriil. Când copila s-a făcut de cincisprezece ani, preoţii au
încredinţat-o logodnicului Iosif. Aşa a venit în Nazaret şi acolo s-a întâmplat
cealaltă minune: „Îngerul cel mai întâi-stătător din cer a fost trimis să zică
Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te!” (Imnul Acatist); Gavriil i-a vestit că va
naşte fără sămânţă bărbătească, într-un mod dumnezeiesc şi mai presus de fire
pe Mântuitorul omenirii, pe Împăratul lumii, „a Cărui împărăţie nu va avea
sfârşit” (Simbolul de Credinţă; Luca 1, 33).
***
Acesta
este istoricul şi importanţa „Intrărilor”. Ce ne învăţă? Trei învăţături.
Prima. Am văzut că părinţii Presfintei nu aveau niciun copil şi erau trişti
şi-L rugau pe Dumnezeu. Şi s-au bucurat mult când Ana a rămas însărcinată şi
încă mai mult când a născut pe unicul ei copil. Întreb: Se întâmplă astăzi aşa
ceva? Ei, până la unul sau cel mult doi copii, da. Mai departe, nu. Generaţia
noastră nu mai vrea astăzi copii. Se tem bărbaţii ca nu cumva soţia să rămână
însărcinată. Şi ca să nu rămână, uneltesc mijloace şi metode care nu se zic. Decade
omul la un nivel mai prejos decât al animalelor. Tremură, ca nu cumva să răsară
în cele dinlăuntru ale mamei floarea; pentru că cea mai frumoasă floare este
copilul, floarea cerului; „floare din rădăcina lui Iesei”, nu cântăm despre
copilul Iisus? (Catavasiile Naşterii Domnului). Acum însă, imediat ce răsare
floarea, bărbatul se întristează, femeia se întristează; şi-aleargă la medici
şi fac avort, adică o omoară, o ucid! Asta este cea mai mare crimă. Dacă omori
pe cineva mare, poate că ţi-a dat vreun motiv. Dar acest copil mic, care este
în cele dinlăuntru, ce rău a făcut? Este ce mai nevinovată fiinţă. De aceea,
cine ucide un copil – zice un filosof rus – Îl ucide pe Hristos! Femei, dacă aţi
căzut în păcatul acesta şi aţi ucis copii, nu vă folosesc nimic – nici
lumânări, nici făclii, nici prescuri. Este absolută nevoie să vă duceţi să vă
mărturisiţi, să vă spuneţi păcatele voastre şi să primiţi iertare. Aşadar,
„Intrările” ne învaţă că familiile nu trebuie să facă acest mare păcat, care se
numeşte paza de a face copii, ci să aducă pe lume copii câţi le dăruieşte
Dumnezeu. Ce altceva ne învaţă „Intrările”? Ce-au făcut părinţii Fecioarei? L-au
dus pe copilaşul lor la
Templu. Asta trebuie să se întâmple şi astăzi. Eşti tată?
Eşti mamă? Copilaşul să-l duci la biserică. Să îi obişnuieşti mânuţa să facă
semnul crucii. Să îl obişnuieşti să îngenuncheze şi să se roage. Limba lui să
înveţe să rostească numele dumnezeiesc. Primele cuvinte pe care le va învăţa să
fie „Dumnezeu”, „Hristos”; „tată” şi „mamă” şi „bunică”, acestea sunt în al
doilea rând. Şi în duminici, mama să-şi scoale copiii pentru biserică. În anii
de demult se trezeau copiii şi mergeau la biserică; şi ascultau Evanghelia şi
se împărtăşeau cu Preacuratele Taine. Acum? Nimic! Dorm ca animalele. Şi în
biserică nu se găseşte nici măcar un copil, ca să ridice sfeşnicul. Pentru asta
e nevoie de grijă. Aşadar, primul: Femei, nu faceţi marea crimă a feririi de a
naşte copii, a pruncuciderii. Al doilea: Părinţi, duceţi-i pe copiii voştri la
biserică. Şi a treia învăţătură care este? Dacă am să v-o spun, mă veţi
asculta? Intrările Preasfintei noastre ne învaţă: Din copiii pe care-i veţi
naşte, un copil să-L închinaţi lui Dumnezeu! Asta este cea mai bună închinare,
asta este cea mai mare lumânare. Părinţii Preasfintei nu l-au ţinut pe copilul
lor pentru ei. L-au închinat lui Dumnezeu. Acum, care-şi închină copilul lui
Dumnezeu, să se facă preot, să se facă monah? Cine-şi dă o fetiţă să devină
misionar şi să se consacre lui Dumnezeu? Sau să devină asistentă sau
învăţătoare sau profesoară, ca să slujească lui Dumnezeu? Dacă se întâmplă aşa
ceva, încep ca bocitoarele. Dar voi să consideraţi cinste şi binecuvântare a-I
da lui Dumnezeu pe unul din copiii voştri. Să spuneţi: Pe acest copil îl închin
să devină într-o zi preot al Celui Preaînalt, propovăduitor al Evangheliei,
misionar. Este mare lucru ca una din fetele voastre să iubească nu doar un
bărbat, ci pe Acela care este Mirele cel frumos al Bisericii. Să fiţi
încredinţaţi că mulţi vă vor ferici.
***
Iubiţii
mei, acestea sunt învăţăturile acestei sfinte sărbători, care poate fi
caracterizată ca o zi de sărbătoare a copilului. Nişte contestatari ai
credinţei creştine – statul e ateu! – au luat radiera diavolului şi şterg
sărbătorile bisericeşti. În locul lor adoptă noi sărbători. Şi auzi: când au
sărbătoarea mamei, când au sărbătoarea copilului, când au sărbătoarea cutăruia,
când a celuilalt. Numai sărbători sunt; şi lovesc astfel în credinţa creştină.
Astăzi, Biserica noastră, care pe toate le-a rânduit cu înţelepciune, aminteşte
că Preasfânta s-a dus în Templu copilaş de trei ani. Aşadar, poate să fie
considerată şi ca sărbătoare a copilului. Din nefericire însă, ateii şi
necredincioşii, care ne guvernează, vor să desfiinţeze aceste frumoase
sărbători, în care se sărbătoresc toate marile evenimente. De aceea, părinţi,
nu fiţi neglijenţi. Vă rog, ascultaţi-mă. Copiii voştri la biserică! Copiii
voştri la Dumnezeu!
Nu m-ascultaţi? Luaţi aminte, primii care vă veţi căi veţi fi voi. Pentru că
dacă va înceta să fie cultivată în copii şi în tineri credinţa în Dumnezeu,
societatea se va transforma în junglă. Fără Dumnezeu, toate crimele sunt
îngăduite; şi furturi şi necinstiri şi ucideri şi orice rău. Copiii care nu
cred, copiii care nu merg la biserică, copiii care nu se spovedesc, copiii care
nu se împărtăşesc, copiii care nu-L ascultă pe Dumnezeu, vor deveni criminali;
se vor umple închisorile. Şi voi veţi plăti scump, în nepoţii şi în strănepoţii
voştri, indiferenţa aceasta faţă de copiii voştri. Copiii la biserică! Doar aşa
există nădejde să se creeze o altă lume mai sănătoasă, o nouă societate mai
omenească, o patrie creştină, care va deveni din nou lumină şi călăuză
omenirii.
† Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, a fost
ţinută în Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae Αμμοχωρίου, Florina, pe 21.11.1986) (traducere: Frăţia
Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Androniki Kaplanoglou)
Sursa –
luminaortodoxiei.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu