luni, 15 octombrie 2012

Bilanţul atelierului de creaţie organizat de Laboratorul „Carousel”



În perioada 5 – 14 octombrie, în incinta Centrului Comercial „Shopping MallDova”, Laboratorul de Creaţie „Carousel”, în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Filocalia”, au organizat un WorkShop Art - un atelier de creaţie, unde au întrebuinţat  utilaje de cusut şi călcat, dispozitive pentru handmade, instrumente, aţe, bucăţi de stofă şi alte materiale diverse, pentru crearea diferitor obiecte.


Astfel, pe parcursul mai multor zile, vizitatorii Centrului au avut ocazia de a participa la master-class-urile organizate, în cadrul cărora au confecţionat  flori din organza, felicitări din hârtie, mărgeluşe din biser, broşe, centuri din bucăţi de stofă, jucării teatrale, mărgeluşe din aţă şi folie de aluminiu, diferite obiecte din argilă polimerică, şireturi, etc. De asemenea, vizitatorii au învăţat şi pictura pe sticlă şi pe lemn, au creat huse pentru telefonul mobil şi au decorat pahare.


Ceea ce am făcut noi a fost un experiment. Suntem primii în Republica Moldova, care au realizat aşa ceva, chiar cu riscul de a nu fi înţeleşi. Noi am prezentat partea ascunsă a unui atelier, unde simplii vizitatori au avut posibilitatea de a face cunoştinţă cu utilaje, dispozitive şi tehnici de lucru şi de a crea  împreună cu noi. Ne bucurăm că experimentul nostru s-a încheiat cu succes”, susţine Inga Grigoriu, organizatoarea evenimentului.


În perioada desfăşurării  atelierului de creaţie, organizatorii au mers şi la Liceul moldo-turc din capitală, unde au susţinut master-class-uri.


Copiii sunt foarte creativi, însă multe lucruri rămân încă necunoscute pentru ei. E păcat să-i acuzăm de prea multă libertate. Toţi copiii care au participat la atelierele noastre, s-au arătat foarte interesaţi de ceea ce facem şi dornici de a crea şi ei”, mai adaugă organizatoarea.


Scopul WorkShop-ului a fost de a prezenta oamenilor arta decorativă, începând de la "bucătăria" pe care mulţi n-o vad, şi terminând cu produsul creat.

Ne-am dorit să demonstrăm vizitatorilor, că în ciuda tuturor grijilor cotidiene, este loc şi pentru  creaţie, pentru plăcerea sufletească. În această perioadă am înţeles că cea mai bună echipă este echipa care crează! Oamenii din ţărişoara noastră sunt buni la suflet şi înţelegători. Nimeni nu a luat în derâdere activitatea noastră, deşi ne aşteptam la aceasta. Toţi au primit cu inima deschisă propunerea noastră şi au fost foarte receptivi”, menţionează Inga Grigoriu.




Cele mai reprezentative lucrări create în timpul atelierelor au fost prezentate duminică, 14 octombrie, în cadrul unei expoziţii. Multe dintre ele au fost dăruite vizitatorilor.
ANNA Casian-Musteaţă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu