"Lepădarea de sine"Fragment din “Fărâme de suflet” de Aurelian Silvestru
Există oameni
singuri și oameni condamnați la singurătate. Primii sunt izolați, pentru că
renunță la alții, la comunicarea cu ceilalți. Ultimii sunt condamnați, pentru
că renunță la sine, la rădăcinile din care s-au născut.
Singurătatea e
cumplită. Și totuși, cînd ai personalitate, cînd nu-ți calci demnitatea în
picioare, cînd știi ce vrei, atunci nici în deșert nu ești cu totul singur: te
ai pe tine însuți, deci, ai speranță. Dar ce te faci, dacă deșertul e în tine?
Cine mai poate sta atunci în preajma ta? Cine răspunde la chemarea ta? Cine te
sprijină sau te alină, dacă tăcerea din jurul tău e absolută, iar cea dintr-un
mormînt e mai de preferat? (...)
Poți renunța la
multe lucruri: la plăcerile lumești, la privilegii, la putere, la ambiții și,
în pofida acestor renunțări, să te bucuri în continuare de respectul
celorlalți. Nu poți, însă, să renunți la tine însuți, la părinți, la rude, l
aonoare, fără să aluneci în ticăloșie Dacă lași orgoliul sau frica să-ți
întunece relațiile cu cei apropiați, dacă pui mîndria înaintea datoriei sau
comoditatea înaintea bunei cuviințe, atunci lucrurile îți scapă de sub control
și, pe neprins de veste, în loc să fii tu stăpînul lor, devii rob al propriilor
tale slăbiciuni. (...)
Viața e un șirag
de zile care poartă acest nume. De aceea nu te gîndi la viață ca la o
dimensiune generală. Gîndește-te la fiecare zi concretă pe care ți-o oferă
soarta și fă în așa fel ca ea să fie cît mai plină de viață. Doar așa vei simți
că trăiești cu adevărat. Or, pentru asta, trebuie să fii tu însuți. Să ai în
fața ta, sufletul tău, Patria ta! Și niciodată să nu renunți la tine, la
trecutul și esența ta! A te lepăda de sine înseamnă a muri cît încă ești în
viață...
Cu drag de viață, ANNA Casian – Musteață
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu