De ani buni, oamenii din s.Logăneşti , raionul Hînceşti, au uitat ce înseamnă spectacole, şezători şi expoziţii. Casa de Cultură, care era locul de întîlnire pentru săteni, a rămas să fie doar doi pereţi, care stau să cadă în orice moment, înconjuraţi de gunoişte şi mizerie.
Petru Cainac, primarul satului, se arată îngrijorat de situaţia în care a ajuns cultura, vina fiind, după părerea sa, a foştilor primari, care s-au arătat indiferenţi de partea spirituală a satului, investind în lucruri ieftine banii repartizaţi pentru cultură: «Tinerii care au rămas în sat se duc la discoteca din satul vecin şi cu asta se termină cultura satului nostru. Am înaintat şi un proiect Secţiei Raionale de Cultură. Lucrăm la acest aspect, nu stăm pe loc, dar resursele financiare sunt insuficiente. E greu sa faci din doi pereţi - o Casă de Cultură. Sunt necesare investiţii mult mai mari, mult mai serioase, investiţii financiare de care la moment nu dispunem.»
Studentă la Universitatea Tehnică din Moldova, Maria Roman, spune despre satul ei de baştină, Logăneşti, că şi-a pierdut tradiţia, oamenii fiind în permanenţă îngrijoraţi de existenţa lor materială şi nu de cultură : « La noi toată lumea se conduce după zicala : este - este, nu-i. atunci nu-i…Nu avem Casă de Cultură, stăm liniştiţi. Este lume plătită pentru a face asta. Şi cel mai dureros este că satul are nevoie de odihna asta sufletească, dar nimeni nu face nimic. »
Din cele 47 Case de cultură din raionul Hînceşti, majoritatea împart aceiaşi soartă ca şi cea din satul Logăneşti, unele desfăşurîndu-şi activitatea în alte instituţii, spune Ion Tulbu, specialist principal pe Casele de Cultură, : « Putem să specificăm satele Valea Florii, Cărpineanca, care îşi desfăşoară activitatea în grădiniţă, la Buţeni și Boghiceni - în şcoală, iar satul Stolniceni nu are Casă de Cultură.»
Nemulţumit de construcţia încă din timpurile sovietice a Caselor de Cultură , acesta menţionează că fostele guvernări au făcut greşeli la proiectarea lor şi acum acestea se resimt: « Este o greşeală cînd ele au fost construite atît de mari în localităţile care au 1000-1500 de locuitori. Poate era normal să fie o sală de spectacole şi să fie păstrată, nu cum sau făcut pe timpul sovieticilor. Azi este practic iraţională, nerentabilă, cheltuielile sunt foarte mari pentru întreţinere. O Casă de Cultură, pentru a o întreţine e greu, numai pentru încălzire ai nevoie de 3-4 mii pe an. Este şi o realitate, cum să lucrezi dacă în Casele de Cultură sunt 5 grade de ger iar afară - 3 ? » Această problemă este şi motivul nefuncţionării Casei de Cultură din satul Ciuciuleni care, de cîţiva ani nu funcţionează, aici fiind un disco-bar.
Ion Pojoga, directorul Casei de Cultură, spune că de 50 de ani nu s-a făcut aici nici o reparaţie, sistema de încălzire actualmente fiind învechită : « La moment clădirea necesită reparaţie capitală, acoperişul curge, tavanul e avariat, încălzire, canalizare nu este. Baza tehnico-materială este insuficientă, deja am înregistrat un control de îmbunătăţire a situaţiei materiale, adică pentru aparataj de sonorizare, aparataj tehnic , video, avem nevoie de peste 113 mii lei.»
În această situaţie s-a contat mult pe finanţarea externă. Ion Pojoga este supărat pe anii trecuţi, unde mai mult de 100 mii lei s-au luat de la cultură fiind folosiţi în alte domenii, cultura fiind lipsită de dreptul pe care îl are alocîndu-se pentru ea mai puţin de 1% din bugetul local. « Tendinţa administraţiei publice locale de a folosi bugetul local în alte domenii, pentru carieră politică, să zicem grădiniţă, învăţămînt, alte construcţii, se face intenţionat aşa ca banii să nu-i poată utiliza cultura şi la sfîrşit de an le dau la soldul disponibil, acolo unde sunt interese. »
În acest context, Vasile Plăcintă, Şeful Secţiei de Cultură Hîncești, subliniază că mulţi primari şi consilieri locali nu cunosc faptul că sumele alocate pentru activităţi culturale nu pot fi redistribuite : « În decizia Consiliului raional a fost stipulat pentru viitor că Direcţia generală finanţe nu va permite redirecţionarea resurselor financiare locale prevăzute pentru servicii culturale de comunitate, fără acordul secţiei raionale de cultură. Acest lucru l-am adus la cunoştinţă bibliotecilor , directorilor Caselor de cultură, ca ei să ştie despre această decizie. »
Georgeta Stepanov, născută în satul Ciuciuleni, îşi aduce aminte de succesul de care se bucura Casa de Cultură în trecut, fiind şi ea membră a colectivului de dans şi muzică : « Era Casă de Cultură, cu multe activităţi artistice, cu colective, taraf, erau suflători, ţambal, solişti, plus la asta era un ansamblu de muzică pop, cu tot felul de instrumente- clapă, baian electric. În fruntea ansamblului de dansuri era maestru în arte, maestru de balet, Iurie Gorşkov, care venea de 2 ori în săptămînă tocmai de la Chişinău pentru cei de la Ciuciuleni. Era o viaţă artistică intensă, Casa de cultură era lăcaş de distracţii, discotecă, serate, ceia ce stimula viaţa social-culturală a satului. »
Pe lîngă construcţiile nepotrivite, specialistul pe casele de cultură, Ion Tulbu mai adaugă şi problema activităţii directorilor Caselor de Cultură, majoritatea dintre ei nefiind specialişti în domeniu, activitatea Casei de cultură presupunînd organizarea unui colectiv artistic, identificarea celor care pot ceva să facă, ceia ce ţine de meşteşug şi tradiţie . « Neavînd la primărie specialist care se ocupă cu încorporarea , specialist care se ocupă de problemele tineretului, specialist care trebuie să alerge în colo și încoace prin sat, ce face ? - îl pune pe director la casa de cultură şi îl folosesc dincolo, neavînd şofer, ei îl folosesc şi ca şofer. Directorul, dacă este un om cu iniţiativă merge înainte, dar dacă e un om care nu are studii, nu are alt loc de munca, decît să stea acasă, practic el e paznic mai mult, fiindcă paznicul are cam acelaşi salariu. El vine la Casa de Cultură, deschide, se uită dacă nu a fărîmat nimeni geamurile, pleacă și primește banii.
În satul Drăguşenii Noi, acelaşi raion, găsim o altă situaţie. Casa de Cultură de aici este mîndria satului, cu un colectiv artistic, cerc al tinerilor instrumentişti şi un colectiv de tineri care se ocupă de organizarea activităţilor în Casa de Cultură, alături de directorul Ion Brăgaru. Fericit că a construit o imagine bună Casei de Cultură, Ion Brăgaru spune că tinereţea care o capătă printre tinerii receptivi îl face să încurajeze şi mai mult tradiţia din satul natal : « De cînd există Casa asta de Cultură, nu ţin minte dacă ar fi fost vre-o sărbătoare pe care noi să nu o aducem pe scenă. Oamenii vin încîntaţi să privească, deja a devenit şi o tradiţie de a se aduna satul aici şi a vedea oamenii talentaţi, începînd de la cei mici, pînă la cei mari. Construcţia Casei de Cultură nu este una perfectă, am reuşit o refacere a ei, am procurat şi ceva mobilier, dar problema cea mai mare e încălzirea ei. E foarte mare şi necesită respectiv şi mulţi bani. »
Ion Brăgaru, directorul Casei de Cultură din satul Drăgușenii Noi, împreună cu bibliotecara Daria Gonţa, au cîştigat printr-un proiect cîteva instrumente muzicale pentru Casa de Cultură, la care copii au posibilitatea să studieze. « Sunt mîndră că satul nostru nu şi-a uitat cultura, noi încercăm să facem ce ne stă în puteri, din finanţele şi posibilităţile pe care le avem, încurajăm tinerii noştri şi ne bucurăm că ei ne răspund pozitiv. Eu personal am mers prin tot satul pentru a descoperi lucruri şi oameni cu mîini de aur, realizînd o expoziţie frumoasă de Crăciun, în cadrul Casei de Cultură» ne spune Daria Gonța.
Chiar dacă mai bine de jumătate dintre clădiri au nevoie de reparaţii capitale, majoritatea fiind construite cu 30-40 de ani în urmă, avînd şi riscul să fie închise din cauza lipsei banilor pentru întreţinere, Ion Tulbu, cel care ştie povestea tuturor Caselor de Cultură, face totuşi o concluzie de final optimistă : « Nu putem spune că Casele de Cultură sunt pe cale de dispariţie, ele sunt într-un moment greu. Spuneam că noi trebuie să demonstrăm că trebuim, dacă nu facem asta ne-au şters pe-un capăt. Noi dacă închidem casele de cultură trebuie să construim puşcării »
În această situaţie, cînd ultimele urme de cultură sunt pe cale de a se prăbuşi, putem oare să mai vorbim despre tradiţii şi obiceiuri ?
ANNA Casia-Musteață, DIANA Istrati
anacasia.blogspot.com
Petru Cainac, primarul satului, se arată îngrijorat de situaţia în care a ajuns cultura, vina fiind, după părerea sa, a foştilor primari, care s-au arătat indiferenţi de partea spirituală a satului, investind în lucruri ieftine banii repartizaţi pentru cultură: «Tinerii care au rămas în sat se duc la discoteca din satul vecin şi cu asta se termină cultura satului nostru. Am înaintat şi un proiect Secţiei Raionale de Cultură. Lucrăm la acest aspect, nu stăm pe loc, dar resursele financiare sunt insuficiente. E greu sa faci din doi pereţi - o Casă de Cultură. Sunt necesare investiţii mult mai mari, mult mai serioase, investiţii financiare de care la moment nu dispunem.»
Studentă la Universitatea Tehnică din Moldova, Maria Roman, spune despre satul ei de baştină, Logăneşti, că şi-a pierdut tradiţia, oamenii fiind în permanenţă îngrijoraţi de existenţa lor materială şi nu de cultură : « La noi toată lumea se conduce după zicala : este - este, nu-i. atunci nu-i…Nu avem Casă de Cultură, stăm liniştiţi. Este lume plătită pentru a face asta. Şi cel mai dureros este că satul are nevoie de odihna asta sufletească, dar nimeni nu face nimic. »
Din cele 47 Case de cultură din raionul Hînceşti, majoritatea împart aceiaşi soartă ca şi cea din satul Logăneşti, unele desfăşurîndu-şi activitatea în alte instituţii, spune Ion Tulbu, specialist principal pe Casele de Cultură, : « Putem să specificăm satele Valea Florii, Cărpineanca, care îşi desfăşoară activitatea în grădiniţă, la Buţeni și Boghiceni - în şcoală, iar satul Stolniceni nu are Casă de Cultură.»
Nemulţumit de construcţia încă din timpurile sovietice a Caselor de Cultură , acesta menţionează că fostele guvernări au făcut greşeli la proiectarea lor şi acum acestea se resimt: « Este o greşeală cînd ele au fost construite atît de mari în localităţile care au 1000-1500 de locuitori. Poate era normal să fie o sală de spectacole şi să fie păstrată, nu cum sau făcut pe timpul sovieticilor. Azi este practic iraţională, nerentabilă, cheltuielile sunt foarte mari pentru întreţinere. O Casă de Cultură, pentru a o întreţine e greu, numai pentru încălzire ai nevoie de 3-4 mii pe an. Este şi o realitate, cum să lucrezi dacă în Casele de Cultură sunt 5 grade de ger iar afară - 3 ? » Această problemă este şi motivul nefuncţionării Casei de Cultură din satul Ciuciuleni care, de cîţiva ani nu funcţionează, aici fiind un disco-bar.
Ion Pojoga, directorul Casei de Cultură, spune că de 50 de ani nu s-a făcut aici nici o reparaţie, sistema de încălzire actualmente fiind învechită : « La moment clădirea necesită reparaţie capitală, acoperişul curge, tavanul e avariat, încălzire, canalizare nu este. Baza tehnico-materială este insuficientă, deja am înregistrat un control de îmbunătăţire a situaţiei materiale, adică pentru aparataj de sonorizare, aparataj tehnic , video, avem nevoie de peste 113 mii lei.»
În această situaţie s-a contat mult pe finanţarea externă. Ion Pojoga este supărat pe anii trecuţi, unde mai mult de 100 mii lei s-au luat de la cultură fiind folosiţi în alte domenii, cultura fiind lipsită de dreptul pe care îl are alocîndu-se pentru ea mai puţin de 1% din bugetul local. « Tendinţa administraţiei publice locale de a folosi bugetul local în alte domenii, pentru carieră politică, să zicem grădiniţă, învăţămînt, alte construcţii, se face intenţionat aşa ca banii să nu-i poată utiliza cultura şi la sfîrşit de an le dau la soldul disponibil, acolo unde sunt interese. »
În acest context, Vasile Plăcintă, Şeful Secţiei de Cultură Hîncești, subliniază că mulţi primari şi consilieri locali nu cunosc faptul că sumele alocate pentru activităţi culturale nu pot fi redistribuite : « În decizia Consiliului raional a fost stipulat pentru viitor că Direcţia generală finanţe nu va permite redirecţionarea resurselor financiare locale prevăzute pentru servicii culturale de comunitate, fără acordul secţiei raionale de cultură. Acest lucru l-am adus la cunoştinţă bibliotecilor , directorilor Caselor de cultură, ca ei să ştie despre această decizie. »
Georgeta Stepanov, născută în satul Ciuciuleni, îşi aduce aminte de succesul de care se bucura Casa de Cultură în trecut, fiind şi ea membră a colectivului de dans şi muzică : « Era Casă de Cultură, cu multe activităţi artistice, cu colective, taraf, erau suflători, ţambal, solişti, plus la asta era un ansamblu de muzică pop, cu tot felul de instrumente- clapă, baian electric. În fruntea ansamblului de dansuri era maestru în arte, maestru de balet, Iurie Gorşkov, care venea de 2 ori în săptămînă tocmai de la Chişinău pentru cei de la Ciuciuleni. Era o viaţă artistică intensă, Casa de cultură era lăcaş de distracţii, discotecă, serate, ceia ce stimula viaţa social-culturală a satului. »
Pe lîngă construcţiile nepotrivite, specialistul pe casele de cultură, Ion Tulbu mai adaugă şi problema activităţii directorilor Caselor de Cultură, majoritatea dintre ei nefiind specialişti în domeniu, activitatea Casei de cultură presupunînd organizarea unui colectiv artistic, identificarea celor care pot ceva să facă, ceia ce ţine de meşteşug şi tradiţie . « Neavînd la primărie specialist care se ocupă cu încorporarea , specialist care se ocupă de problemele tineretului, specialist care trebuie să alerge în colo și încoace prin sat, ce face ? - îl pune pe director la casa de cultură şi îl folosesc dincolo, neavînd şofer, ei îl folosesc şi ca şofer. Directorul, dacă este un om cu iniţiativă merge înainte, dar dacă e un om care nu are studii, nu are alt loc de munca, decît să stea acasă, practic el e paznic mai mult, fiindcă paznicul are cam acelaşi salariu. El vine la Casa de Cultură, deschide, se uită dacă nu a fărîmat nimeni geamurile, pleacă și primește banii.
În satul Drăguşenii Noi, acelaşi raion, găsim o altă situaţie. Casa de Cultură de aici este mîndria satului, cu un colectiv artistic, cerc al tinerilor instrumentişti şi un colectiv de tineri care se ocupă de organizarea activităţilor în Casa de Cultură, alături de directorul Ion Brăgaru. Fericit că a construit o imagine bună Casei de Cultură, Ion Brăgaru spune că tinereţea care o capătă printre tinerii receptivi îl face să încurajeze şi mai mult tradiţia din satul natal : « De cînd există Casa asta de Cultură, nu ţin minte dacă ar fi fost vre-o sărbătoare pe care noi să nu o aducem pe scenă. Oamenii vin încîntaţi să privească, deja a devenit şi o tradiţie de a se aduna satul aici şi a vedea oamenii talentaţi, începînd de la cei mici, pînă la cei mari. Construcţia Casei de Cultură nu este una perfectă, am reuşit o refacere a ei, am procurat şi ceva mobilier, dar problema cea mai mare e încălzirea ei. E foarte mare şi necesită respectiv şi mulţi bani. »
Ion Brăgaru, directorul Casei de Cultură din satul Drăgușenii Noi, împreună cu bibliotecara Daria Gonţa, au cîştigat printr-un proiect cîteva instrumente muzicale pentru Casa de Cultură, la care copii au posibilitatea să studieze. « Sunt mîndră că satul nostru nu şi-a uitat cultura, noi încercăm să facem ce ne stă în puteri, din finanţele şi posibilităţile pe care le avem, încurajăm tinerii noştri şi ne bucurăm că ei ne răspund pozitiv. Eu personal am mers prin tot satul pentru a descoperi lucruri şi oameni cu mîini de aur, realizînd o expoziţie frumoasă de Crăciun, în cadrul Casei de Cultură» ne spune Daria Gonța.
Chiar dacă mai bine de jumătate dintre clădiri au nevoie de reparaţii capitale, majoritatea fiind construite cu 30-40 de ani în urmă, avînd şi riscul să fie închise din cauza lipsei banilor pentru întreţinere, Ion Tulbu, cel care ştie povestea tuturor Caselor de Cultură, face totuşi o concluzie de final optimistă : « Nu putem spune că Casele de Cultură sunt pe cale de dispariţie, ele sunt într-un moment greu. Spuneam că noi trebuie să demonstrăm că trebuim, dacă nu facem asta ne-au şters pe-un capăt. Noi dacă închidem casele de cultură trebuie să construim puşcării »
În această situaţie, cînd ultimele urme de cultură sunt pe cale de a se prăbuşi, putem oare să mai vorbim despre tradiţii şi obiceiuri ?
ANNA Casia-Musteață, DIANA Istrati
anacasia.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu