Îmi e de-ajuns cuvântul Tău...(să nu transformăm Sfânta Scriptură în obiect de podoabă, neglijând-i lectura )

De câte ori ne întrebăm: Cum să trăim? Ce să facem? Dacă numai Dumnezeu, Mântuitorul Hristos ar putea sta în faţa mea mea, dacă numai El mi-ar spune: Trebuie să procedezi astfel, trebuie să faci aşa; dar Dumnezeu nu-mi vorbeşte ...E adevărat oare? Nu, nu este aşa!

Dumnezeu ne-a lăsat cuvântul Său în Evanghelie; e totul de ce avem nevoie pentru ca viaţa noastră să devină altfel, ca totul să se schimbe, ca totul în ea să devină altfel, ca căile noastre să devină căile Domnului, gândurile noastre – gândurile lui Dumnezeu.

Dar noi suntem în aşteptarea altei revelaţii, ne dorim una personală: toate acestea sunt spuse pentru toţi, sunt spuse pentru toate timpurile, dar eu îmi doresc un cuvânt anume pentru mine, care ar rezolva ca prin minune problema mea.

Şi acest cuvânt nu-l auzim, deşi e scris în fiece pagină a Scripturii, dar nu dorim să ne adresăm la ea! Am citit Evanghelia cu mult timp în urmă, Evanghelia o cunosc, dar dacă ar fi un cuvânt pentru mine – anume pentru mine, care ar fi venit de la Domnezeu.!..

Cât de diferit am trăi şi numai ce nu am putea învăţa, dacă ca sutaşul am putea spune şi noi : nu avem nevoie de noi descoperiri ale tale, Doamne! Nu, nu sunt vrednic eu de prezenţa ta directă, pentru mine e suficient cuvântul Domnului meu, care îmi deschide căile pe care să urmez...

Şi atunci toate ar fi şi toate s-ar descoperi. De aceea să ne învăţăm să zicem ca Petru atunci când a văzăt mulţimea de peşte adusă de mreje :Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Nu sunt vrednic de Tine! Sau ca sutaşul: Nu, îmi e de ajuns cuvântul Tău...

Să învăţăm ascultrea aceasta, această credinţă şi smerenie şi atunci toate ni se vor deschide, - toate! Şi Dumnezeu va deveni pentru noi viu, apropiat şi făcător de minini.

Mitropolitul Antonie al Surojului

Nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi - Ioan Gură de Aur despre Folosul Citirei Sfintei Scripturi

Sf. Ioan Gură de Aur a înfăţişat în dese rânduri binefacerile pe care le poate aduce omului în viaţă studiul atent şi perseverent al Sfintei Scripturi. Mai întâi de toate, creştinul care citeşte cu credinţă, smerenie şi evlavie Sfânta Scriptură stă de vorbă cu Însuşi Dumnezeu. În legătură cu aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur învaţă că „este imposibil ca cel care stă de vorbă cu Dumnezeu şi Îl ascultă, să nu dobândească vreun folos” (Omilia LIII, 3, la Ioan). Sfânta Scriptură este plină de dumnezeiască lumină şi putere întăritoare de suflete, care luminează sufletele pe cărările cele bune ale vieţii. Căci Sfânta Scriptură „ne luminează credinţa, ne deşteaptă conştiinţa şi ne curăţă cugetul pentru împlinirea virtuţilor” (Omilia LIII, 3, la Ioan).

Cunoașterea Sfintei Scripturi și transpunerea îndemnurilor ei în faptă

Orice creştin are datoria să cinstească cărţile sfinte, căci aşa ne-a poruncit Mântuitorul, zicând: „Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine”(Ioan 5, 39).

Cunoaşterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: şi cea intensivă, în profunzime, să fie tot atât de temeinică, dar şi transpunerea cuvintelor şi îndemnurilor acesteia în faptă, căci„ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu şi nu le face?Nu mic îi va fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta şi va ajunge cândva şi la săvârşirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conştiinţa păcatului, când se vadepărta de păcat, când se va osândi? Să nu dispreţuim, dar, auzirea dumnezeieştilor Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu ne lasă să ne îmbogăţim. Diavolul ne şopteşte la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legilor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui Dumnezeu la săvârşirea lor” (Omilii la Matei, II, VI).

Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar şi fără precipitare în lectură, credinciosul ajunge să câştige deprinderea de-a nu se mai putea lipsi de tovărăşia ei şi a beneficia, astfel, de folosul rezultat din aceasta.

Necunoașterea Sfintei Scripturi este cauza tuturor relelor

Necesitatea principală a cunoaşterii Sfintei Scripturi constă în faptul că ea este cartea Revelaţiei dumnezeieşti, a descoperirii voinţei lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce priveşte omul şi creaţia, începând din Vechiul Testament şi culminând cu Revelaţia supremă prin Hristos Mântuitorul lumii, Logosul divin întrupat. De aceea, Sf. Ioan, în dese rânduri arată pagubele sufleteşti la care se expun creştinii care nu cunosc legile după care trebuie să vieţuiascăpentru că arată lipsă de interes pentru cuvintele sfinte.„Să auzim dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii” (Omilii la Matei, XLVII, III). Cu altă ocazie, Gură de Aur îşi exprimă convingerea cum că necunoaşterea Sfintei Scripturi este nu doar un rău, ci şi cauza tuturor relelor : „Mare rău este necunoaşterea Scripturilor” (Omilia XXXIV, 5 la Facere) şi „aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaşte Sfintele Scripturi” (Comentariile Epistolei către Coloseni,I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,IX).

Riscul neînțelegerii corecte a Scripturii Sfinte

Încă din epoca primară a creştinismului, înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a avut o importanţă definitorie pentru Biserica creştină. Toate ereziile, neînţelegerile şi disputele doctrinare şi chiar sectele de mai târziu au apărut din cauza răstălmăcirii sensului Scripturii şi printr-o neinspirată separare de Sfânta Tradiţie. Toate tratatele şi studiile de teologie ortodoxe subliniază importanţa înţelegerii corecte a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în viaţa creştină, dovedită de atenţia deosebită pe care Sfinţii Părinţi au arătat-o faţă de această temă.

Renunțarea la citirea Scripturii sub pretextul neînțelegerii ei

Din cauza slăbiciunii omeneşti, nu toţi cei care citesc Sfânta Scriptură înţeleg adevărurile cuprinse în ea. Acesta poate fi un motiv care să determine pe mulţi să renunţe la citirea acesteia. Sf. Ioan Gură de Aur 

se ridică împotriva unei hotărâri atât de grăbite. Este cu neputinţă, zice el, ca cineva să nu înţeleagă nimic din cele cuprinse în Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt a rânduit pe vameşi, pescari, făcători de corturi şi păstori să compună aceste cărţi, pentru ca ele să fie uşor de înţeles şi de oamenii simpli (Dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sf. Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul 1943, Nr. 1-2, p. 95).

Şi chiar dacă bunul creştin, din pricina slăbiciunii omeneşti, înţelege doar puţine adevăruri din Sfânta Scriptură, totuşi el nu trebuie să înceteze citirea lor, căci din însuşi acest simplu contact cu cărţile sfinte el dobândeşte multă sfinţenie, se familiarizează cu textele sfinte ale Scripturii şi devine tare în cuvintele ei (Fap. 18, 24-28).Însă, a o tălmăci numai Biserica prin clerul superior sau soborul episcopilor are dreptul.

Sfânta Scriptură poate fi citită de oricine, însă nu și interpretată de oricine

Din nefericire, astăzi mulţi creştini par să citească Sfânta Scriptură doar ca pe o carte deosebită şi cucernică şi nu ca pe o carte a adevărurilor divine care se cere interpretată stăruitor în lumina Sfintei Tradiţii apostolice şi patristice, a Sfintelor Taine, a Sfintei Liturghii şi întregii învăţături a Bisericii. Dintotdeauna, Biserica a învăţat că Sfânta Scriptură nu se poate interpreta decât în stare de rugăciune smerită, în întregul ei context şi în conformitate cu Sfânta Tradiţie.

Sfinții Părinți ai Bisericii au precizat că Biblia poate fi citită de orice creştin, dar nu poate fi tălmăcită de oricine, deoarece nu este o carte uşor de înţeles. Ea nu este o scriere pe înţelesul tuturor (II Petru 3, 16). Dimpotrivă, are unele locuri greu de înţeles din cauza vechimii sale, a obiceiurilor şi tradiţiilor vremii, al cuprinsului variat al celor 66 de cărţi etc. Însăşi Scriptura, prin textele sale, ne face mărturisire despre greutatea înţelesului adevărat. Astfel, Sf. Apostol Petru într-una din epistolele sale, vorbind despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, spune că „în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 16), iar cazul învăţatului famen de la curtea reginei Candachia este concludent, el recunoscând că e greu să înţeleagă dacă nu-l va călăuzi cineva (Fap. 8, 31). Ea este o carte ce vorbeşte despre revelaţii dumnezeieşti care nu pot fi înţelese uşor fără o pregătire temeinică, iar orice interpretare liberă duce în mod inevitabil la pierzania sufletului celui ce interpretează eronat şi a altora la fel de neiniţiaţi, dispuşi să subscrie interpretărilor eronate.

Tocmai de aceea, ca nici o altă scriere, Sfânta Scriptură, nefiind înţeleasă în mod corect, a dat naştere la dispute aprinse, care uneori s-au soldat cu grave erori de doctrină. Şi atunci, pentru a se evita astfel de erori doctrinare, este nevoie de cineva care să explice credincioşilor aceste adevăruri. De aceea, într-una din omiliile sale, Sf. Ioan exclamă: „Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, dar nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârşit creaţia lui Dumnezeu” (Omilii la Facere, omilia II, II). Adevărata călăuză în cunoaşterea şi interpretarea Scripturii este Biserica, prin tot tezaurul învăţăturilor sale, cuprins atât în comentariile Sfinţilor Părinţi, cât şi în învăţătura cărţilor de cult. Biblia este a Bisericii şi numai Biserica o poate tălmăci fără greşeală, deoarece Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”(II Timotei, 3, 15).

De ce Dumnezeu nu a făcut înțelese cuvintele Scripturii încă de la prima citire a ei?

În alt loc, Sf. Ioan explică de ce Iubitorul de oameni, Dumnezeu, n-a făcut lesne înţeles, la simpla citire, toate cuvintele Scripturii şi nu a clarificat sau lămurit totul, aceasta „tocmai ca să ne trezească din trândăvie şi să fim cu mare luare aminte, ca aşa să culegem folosul din ele. De obicei rămân mai bine înfipte în mintea noastră cele pe care le găsim cu greu şi după multă cercetare, pe când cele pe care le descoperim uşor zboară iute din mintea noastră” (Omilii la Facere, omilia XXXII, I). Pe de altă parte, „slăbiciunea minţii noastre este de vină că Scriptura foloseşte cuvinte atât de grosolane, adică cuvinte nepotrivite fiinţei Dumnezeirii. Auzul nostru omenesc nici n-ar fi putut înţelege altfel cuvintele Scripturii, dacă nu ar fi avut parte de un pogorământ atât de mare” (Omilii la Facere, omilia XIII, II).

 Sf. Ioan, ca arhipăstor al Constantinopolului, le tâlcuia şi el, în omiliile sale, Sfintele Scripturi auditoriului: „Căci tâlcuim Scripturile nu numai ca să le învăţaţi, ci ca să vă şi îndreptaţi năravurile. Şi de nu se va face aceasta, de prisos citim, de prisos tâlcuim. Şi pentru un luptător intrând în locul cel de luptă uns şi pregătit cu toată grija de mâinile antrenorului, dar venind lupta, acel meşteşug se va dovedi nefolositor, atunci de prisos a mai intrat în locul cel de luptă, aşa şi voi venind aici şi învăţându-vă toate luptele şi meşteşugurile diavolului, dar dacă atunci când va veni vremea luptelor vă veţi împiedica, văzând faţa frumoasă, înălţându-vă cu mândria, sau biruindu-vă de orice alt gând rău, în zadar aţi intrat aici” (Cuvânt la neluminarea scripturii celei vechi, la iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cum că nu se cuvine a ne învinui unii pe alţii).

În Cartea Sfântă, toată strădania nu stă în alcătuirea frazelor, nici în frumuseţea cuvintelor ca în celelalte cărţi ale înţelepciunii omeneşti, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că ea „înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură” (Omilii la Facere, omilia XXXVII, I).

Nimeni nu ştiut să folosească mai bine Scriptura inspirată pentru a desăvârşi formarea duhovnicească a poporului creştin. Sfânta Scriptură a fost pentru el cartea pe care numai moartea a putut să i-o smulgă din mână.

 

 www.doxologia.ro

Despre citirea Evangheliei - Sf. Ignatie Briancianinov

Cînd citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfînt, singurul infailibil.
Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.
Nu socoti că din întîmplare cea mai sfîntă dintre cărţi. “Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfîrşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sînt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.

Deschizînd Sfînta Evanghelie pentru a o citi, adu-ţi aminte că ea hotărăşte soarta ta veşnică. După ea vom fi judecaţi şi după felul în care neam potrivit pe pămînt cu îndreptarul ei vom primi fie fericirea veşnică, fie chinurile veşnice (Ioan 12, 48).
Dumnezeu Şi-a descoperit voia unui nevrednic firicel de praf, omul! Cartea în care e înfăţişată această mare şi atotsfintă voie se află în mîinile tale. Poţi să primeşti ori să lepezi voia Ziditorului şi Mîntuitorului tău, după cum îţi place. Viaţa ta veşnică şi moartea ta veşnică sînt în mîinile tale: judecă singur de cîtă prevedere şi înţelepciune ai nevoie. Nu te juca cu soarta ta veşnică!
Roagă-te Domnului cu inimă înfrîntă ca să-ţi descopere minunile ascunse în legea Lui (Psalmi 118, 18), care e Evanghelia. Se deschid ochii şi se arată minunata vindecare de păcat a sufletului săvîrşită de Cuvîntul lui Dumnezeu. Tămăduirea neputinţelor trupeşti a fost numai dovada tămăduirii sufletului, dovadă pentru oamenii trupeşti, dovadă pentru minţile orbite prin faptul că s-au robit simţurilor (Luca 5, 24).
Să citeşti Evanghelia cu cea mai mare evlavie şi luare aminte. Nimic din ea să nu socoţi de mică însemnătate, prea puţin vrednic de cercetare. Din orişicare cuvînt al ei iese o rază de lumină. Nepăsarea faţă de viaţă înseamnă moarte.
Citind despre leproşii, slăbănogii, orbii, şchiopii, îndrăciţii tămăduiţi de Domnul, să te gîndeşti că sufletul tău, care poartă rănile cele de multe feluri ale păcatelor şi e înrobit de către demoni, se aseamănă cu aceşti bolnavi. Învaţă din Evanghelie să crezi că Domnul, Care i-a vindecat pe ei, te va vindeca şi pe tine dacă îl vei ruga cu rîvnă ca să fii vindecat.
Să dobîndeşti o stare a sufletului care să te ajute în primirea vindecării; iar vindecarea sînt în stare să o primească cei care şi-au recunoscut păcătoşenia şi sînt gata să o părăsească (Ioan 9, 39-41). Dreptului mîndru, adică păcătosului care nu-şi vede păcătoşenia sa, Mîntuitorul nu îi este de folos (Matei 9, 13).
Vederea păcatelor, vederea căderii în care se află tot neamul omenesc, e un dar deosebit al lui Dumnezeu. Cere să capeţi acest dar şi vei pricepe mai uşor cartea Doctorului Ceresc, Evanghelia.
Străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încît mintea ta, ca să zic aşa, să plutească în ea, să trăiască în ea: atunci şi lucrarea ta cu înlesnire va deveni lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetînd cu deadinsul Evanghelia.
Preacuviosul Pahomie cel Mare, unul din cei mai vestiţi părinţi ai vremurilor vechi, ştia pe dinafară Sfînta Evanghelie şi socotea, prin descoperire dumnezeiască, învăţarea ei pe dinafară drept o îndatorire de căpătîi a ucenicilor săi. Astfel, Evanghelia îi însoţea pe aceştia pretutindeni, călăuzindu-i neîncetat.
Şi de ce în vremurile de acum dascălul creştin nu ar împodobi ţinerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învăţarea fabulelor lui Esop şi a altor nimicuri?
Ce fericire, ce bogăţie este întipărirea Evangheliei în minte! Nu pot fi prevăzute întorsăturile sorţii şi necazurile ce pot să ni se întîmple de-a lungul vieţii pămînteşti. Evanghelia, odată întipărită în minte, poate fi spusă de cel orb, pe osîndit îl însoţeşte în temniţă, vorbeşte în ţarină cu plugarul, călăuzeşte pe negustor la tîrg, veseleşte pe cel bolnav în vremea chinuitoarei lipse de somn şi a grelei singurătăţi.
Nu cuteza să tîlcuieşti tu însuţi Evanghelia şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi. Scriptura a fost întocmită de către Sfinţii Prooroci şi Apostoli, întocmită nu după bunul plac, ci din insuflarea Sfîntului Duh (2 Petru 1, 21). Aşadar, cum să nu fie o nebunie tîlcuirea ei după bunul plac?
Sfîntul Duh, Care a grăit prin Prooroci şi Apostoli cuvîntul lui Dumnezeu, l-a tîlcuit prin Sfinţii Părinţi. Atît cuvîntul lui Dumnezeu, cît şi tîlcuirea lui sînt dar al Sfîntului Duh. Numai această tîlcuire o primeşte Sfînta Biserică Ortodoxă! Numai această tîlcuire o primesc adevăraţii ei fii!
Cel care tîlcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură leapădă prin aceasta tîlcuirea ei de către Sfinţii Părinţi, de către Sfîntul Duh. Cel care leapădă tîlcuirea Scripturii de către Sfîntul Duh leapădă, fără nici o îndoială, însăşi Sfînta Scriptură.
Şi cuvîntul lui Dumnezeu, cuvîntul mîntuirii, se face pentru cei ce îl tîlcuiesc cu obrăznicie mireasmă spre moarte, sabie cu două tăişuri cu care aceştia se junghie pe sine spre veşnică pieire (2 Petru 3, 16; 2 Corinteni 2, 15, 16). Cu această sabie s-au omorît pe veci Arie, Nestorie, Eutihie şi alţi eretici care prin tîlcuirea după bunul plac şi cu obrăznicie a Scripturii au căzut în hulă.
La cine voi căuta, dacă nu la cel smerit şi blînd, care tremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2), zice Domnul. Aşa să fii faţă de Evanghelie şi de Domnul, Care este în ea. Părăseşte viaţa păcătoasă, părăseşte împătimirile şi desfătările pămînteşti, leapădă-te de sufletul tău: atunci Evanghelia îţi va fi la îndemînă şi lesne de pătruns.
Cel ce-şi urăşte sufletul în lumea aceasta, a grăit Domnul, sufletul pentru care, de la cădere încoace, iubirea de păcat s-a făcut o a doua fire, s-a făcut însăşi viaţa sa îl va păstra pentru viaţa veşnică (Ioan 12, 25). Pentru cel ce iubeşte sufletul său, pentru cel care nu se hotărăşte să se lepede de sine, Evanghelia rîmîne închisă: acesta citeşte litera, însă cuvîntul vieţii, fiind duh, rămîne acoperit de ochii lui printr-un văl cu neputinţă de pătruns.
Cînd Domnul era pe pămînt cu trupul Său cel preasfînt, mulţi L-au văzut şi totodată nu L-au văzut. Ce folos dacă omul vede cu ochii trupeşti, pe care-i au şi dobitoacele, dar nu vede nimic cu ochii sufletului, cu mintea şi cu inima? Şi în vremea de acum sînt mulţi care citesc Evanghelia şi totodată nu o citesc niciodată, nu o cunosc deloc.
Evanghelia, a zis un oarecare preacuvios sihastru, se citeşte cu mintea curată şi se pricepe după măsura împlinirii poruncilor cu fapta. Însă pătrunderea desăvîrşită a Evangheliei nu poate fi atinsă prin sforţările omeneşti: ea este dar al lui Hristos.
Duhul Sfint, sălăşluindu-se în adevăratul şi credinciosul Său slujitor îl face şi desăvîrşit cititor şi adevărat plinitor al Evangheliei.
Evanghelia zugrăveşte însuşirile omului nou, care e Domnul din ceruri (1 Corinteni 15, 48). Acest om nou este Dumnezeu după fire. Pe oamenii din sfînta Lui seminţie, care cred în El şi se preschimbă după asemănarea Lui, El îi face dumnezei prin har.
Voi, ce vă tăvăliţi în balta cea puturoasă şi murdară a păcatelor şi aflaţi în aceasta desfătare, ridicaţi capetele voastre, priviţi la cerul curat: acolo este locul vostru! Dumnezeu vă dă cinstea de a fi dumnezei; voi, lepădînd această cinste, vă alegeţi “cinstea” dobitoacelor şi încă a celor mai necurate. Veniţi-vă în fire! Părăsiţi balta cea rău-mirositoare; curăţiţi-vă prin mărturisirea păcatelor; spălaţi-vă prin lacrimi de pocăinţă; împodobiţi-vă cu lacrimile duhului înfrînt; urcaţi la cer: acolo vă cheamă Evanghelia. Cît aveţi lumina (Evanghelia, în care e ascuns Hristos) credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii (Ioan 12, 36).

Sfîntul Ignatie Briancianinov