Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ție ți se pare că viețuiești după voia Lui. Cine viețuiește după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijește de nimic. Și dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine însuși și lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Și chiar dacă nu-l dobândește, rămâne la fel de liniștit, ca și cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, DE NIMIC.Și orice i s-ar întâmpla, el spune: ‚Așa i-a plăcut lui Dumnezeu": Dacă e bolnav, gândește: „înseamnă că am nevoie de boală; altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o". Și așa se păstrează pacea în suflet și în trup.
Nimeni pe pământ nu poate scăpa de întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni, ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.
Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul Însuși îi călăuzește prin harul Său, și ei îndură totul cu bărbăție pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc și împreună cu Care vor fi preamăriți în veci.Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și cel în care Acesta viază simte în el raiul. Vei zice poate: De ce nu este și în mine un asemenea har? Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci trăiești după voia ta. Privește pe cel ce-și iubește voia sa proprie; n-are niciodată pace în suflet și e mereu nemulțumit: asta nu e așa, asta nu e bine. Dar cel ce s-a predat pe sine însuși în chip desăvârșit voii lui Dumnezeu, acela are rugăciunea curată în sufletul lui, iubește pe Domnul, și toate ale lui sunt dragi și plăcute. Așa s-a predat lui Dumnezeu Preasfânta Fecioară: ‚Iată roaba Ta. Fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1; 38).
Dacă am spune și noi așa: „Iată robii Tăi, Doamne. Fie nouă după cuvântul Tău", cele spuse de Domnul și scrise de Duhul Sfânt în Evanghelie ar rămâne în sufletele noastre și atunci lumea întreagă s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu și cât de minunată ar fi viața pe întregul pământ. Dar, deși cuvintele Domnului se aud de atâtea veacuri în întreaga lume, oamenii nu le înțeleg și nu vor să le primească. Dar cine trăiește după voia lui Dumnezeu, aceia va fi preamărit în cer și pe pământ.
Atât de mult i-a iubit pe oameni Domnul, că i-a sfințit prin Duhul Sfânt și i-a făcut asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi milostivi. Fraților, să ne smerim și prin pocăință vom dobândi o inimă plină de milă, și atunci vom vedea slava Domnului, care se face cunoscută sufletului și minții prin harul Duhului Sfânt.
Cine se pocăiește cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame și golătate, frig și căldură, boală și sărăcie, dispreț și prigoană, nedreptate și defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul și nu se mai grijește de cele pământești rugându-se lui Dumnezeu cu minte curată. Dar cel alipit de averi și de bani, acesta nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său șade grija: ce să facă cu acești bani? Și dacă nu se pocăiește sincer și nu se va întrista pentru că L-a supărat pe Dumnezeu, va și muri în patimi fără să fi cunoscut pe Dumnezeu. Când ți se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubirea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cunoscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în sufletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt. Dacă prin patimile Lui, Domnul Cei Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuși Trupul și Sângele Lui, e limpede că El ne va da și toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu și atunci vom vedea purtarea de grijă (pronia) a lui Dumnezeu și Domnul ne va da și ceea ce nu așteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi.
Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învățat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămânea liniștit. După ce casa noastră a luat foc, oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ți-a ars gospodăria", dar el răspundea: „Dacă dă Dumnezeu, mi-o voi pune pe picioare". Într-o zi mergeam la ogorul nostru și eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu, dar el mi-a răspuns: „Ei și? Fiul meu, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele". Mi s-a întâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo jos oamenii trăiesc mai bine decât noi și dau mai puțin", iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie". Și Domnul n-a înșelat nădejdea lui.
Dacă gândești rău despre aproapele tău, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine și acesta îți insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Și dacă cineva nu se pocăiește și moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălășluiește duhul rău care-i stăpânește sufletul. Aceasta e o lege pentru noi: dacă ierți, înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierți fratelui tău, aceasta înseamnă că păcatul rămâne încă întru tine. Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; și dacă tu gândești despre el că Domnul îl iubește, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; și dacă crezi că Domnul iubește mult făptura Sa și ți-e milă de întreaga zidire și iubești pe vrăjmașii tăi și dacă, în același timp, te socotești mai rău decât toți, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt. Cine poartă în sine pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu mult, acela se întristează pentru toți oamenii ziua și noaptea, și în inima lui îi este milă pentru orice zidire a lui Dumnezeu și mai cu seamă pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui și care, pentru aceasta, vor merge în focul chinurilor. El se roagă pentru ei ziua și noaptea, mai mult decât pentru sine însuși, ca toți să se pocăiască și să cunoască peDomnul.
Hristos S-a rugat pentru cei ce-L răstigneau: „Părinte, iartă-i că nu știu ce fac" (Lc. 23, 34). Ștefan, întâiul diacon, se ruga pentru cei ce-l omorau cu pietre, ca Domnul să nu le socotească păcatul acesta (F.Ap 7, 60). Și noi, dacă vrem să păstrăm harul, trebuie să ne rugăm pentru vrăjmași. Dacă nu ți-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, aceasta înseamnă că nu este întru tine harul lui Dumnezeu, ci în tine viază un duh rău; și câtă vreme ești încă în viață, silește-te prin pocăință să te slobozești de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu