Insomnii

Deși încerc să fiu un om rațional, cred în dragoste.
Dar cred numai într-a mea.
Și mai cred că dragostea e adevărată, doar dacă e naturală.
Doar dacă e ferită de sintetic și fals, de teatru și circ.
Mult timp credeam că dragostea “se tace”, se păzește de ochii lumii, de stradă, de lumina reflectoarelor. Credeam că iubirea se păstrează cu sfințenie într-un loc curat și ascuns de suflet și de casă.
În puritatea și curățenia iubirii cred și acum, dar nu mai cred în tăinuirea ei pe veci.
Azi sunt convinsă că dragostea poate fi strigată, dar cu condiția ca strigătul să nu fie mimat, de dragul sentimentalismelor și-a jocului.
Din prima clipă în care mi-am văzut bărbatul m-am îndrăgostit de el fără șansă de scăpare.
Din acea clipă am decis că dragostea mea pentru el va fi sinceră.
Și orice s-ar întâmpla nu voi recurge niciodată la cochetărie sterilă și la șiretlicuri muierești.
Mi se pare inadmisibil să-mi pângăresc astfel iubirea, pe care o apăr de bârfe și glume proaste cu prețul demnității mele.
Mi se pare inadmisibil să joc teatru în fața lui, doar de dragul de a câștiga aplauze de moment.
Alături de el trăiesc senzații unice. În fața lui tremur și plâng, și-i sărut drumurile și gândurile.
Chiar dacă înțeleg că este un comportament tipic de dementă, fugită acum din balamuc, prefer să creez o astfel de impresie, decât să-mi otrăvesc iubirea cu superficialitate.
Prefer să fiu nebuna lui, care-i sărută mâinile, decât cucoana care-i râde în nas și-l înșeală cu altul.

http://ileanapirgaru.wordpress.com