Lepădarea îndatoririi de soție sau soț. Încotro duce drumul …  Familia pare a fi arborele care să miște norii de pe cer. Dar nu numai la nouri ajunge arborele familiei cu ramurile sale ci trece dincolo: până la Creatorul familiei creștine. De aceea Sfinții Părinți împreună cu Apostolii au văzut legătura Cununiei pentru cei din familie ca și o legătură sfântă. Arbore cu rădăcinile în pământ(pământul Edenului) și cu ramurile în Cer(Dumnezeu). Ce ne poate spune mai clar decât acestea că Taina Căsătoriei este sfântă. Nu vreau să o fac pe poetul și voi trece la ceea ce ar trebui să descrie titlu acestui articol. Un arbore nu trebuie să se teamă atunci când vede norii mai negrii decât ieri. Norii(încercările) sunt ceva a naturii care sunt și ei cu un rol(rod) lăsați de Dumnezeu. Udă pământul și îl ajută să dea rod pentru rădăcinile pomului. Încercările sunt și ele cu un rol pentru creșterea noastră duhovnicească pentru a atinge cu ramurile familiei esența raiului. Iubiți creștini întru Hristos, care sunteți reprezentați prin pomul căsătoriei nu rupeți creanga atunci când vedeți că vin nourii. Nu e semn pentru dărâmarea copacului, plecați puțin capetele voastre(crengile copacului) și lăsați norii să treacă, dacă starea dreaptă în picioare vă înspăimânt. Plecați capul și nu vă atingeți de încercările vieții care sunt doar pentru a voastră întărire. Desigur aceste cuvinte sunt pentru cei care încă mai sunt în armonia copacului de familie.
Dar din păcate astăzi mai sunt și copaci despintecați, desfăcuți de fulgerele nourilor ispitelor. Nici pentru acești copaci Domnul nu a adus pe cel care să îl taie. Și acești copaci trebuiesc vindecați. Și în cele ce urmează să vedem care sunt învățăturile sfinte din Scriptură dar și din canoane în ceea ce ne cere Domnul de la noi în cazul celor care și-au părăsit îndatorirea de soț sau soție. Și care este soarta acelei ramuri rămase singură în viforul furtunii ș a nourilor care de zi ce trece par mai negri și mai înspăimântători. Mai întâi să vedem ce se cunoaște despre cei care au părăsit datoria de soț sau soție. Cel care își lasă soțul legitim și se duce cu altul cade în păcatul preacurviei. Deci acesta ar fi un motiv pentru care cel care pleacă pare a fi îndreptățit. Și să vedem cele ce ne spune Scriptura. În Vechiul Testament se pedepsea cu moartea. „Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu soția aproapelui său, omul acela și femeia să fie pedepsiți cu moartea” (Lev. 20, 10; Deut. 22,22). În Noul Testament nu se mai dă pedeapsa cu moartea trupească, dar s-a legiuit pentru preacurvari moartea sufletească, adică, osanda în muncile veșnice dacă ei nu se pocăiesc: “Nu vă înșelați singuri: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, împărăția lui Dumnezeu nu o vor vedea” (I Cor. 5, 9-10; Gal 5,21; Ev. 12,14). Se pare că în scriptură nu ni se spune ceea ce ar trebui să facă cel este demoralizat prin căderea celuilalt în preacurvie. Dar iată ce ne spune canoanele Bisericii: care este datoria fiecărui mădular în momentul în care unul cade în acest păcat? Canonul 8 Neocezareea ne spune clar că bărbatul care nu știe ca femeia sa preacurvește, n-are păcat , însă dacă el știe păcatul ei și n-o îndreaptă și nici ea nu se pocăiește, ci stăruie în păcat, el se face vinovat de păcatul ei și părtaș la preacurvie și de aceea el trebuie sa o lase: „De se va vădi în public că soția cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni în slujba preoțească. Iar dacă dânsa va comite adulter după hirotonie, el este dator să o demită; iar de va viețui cu dânsa, nu poate ține slujba ce i s-a încredințat”. Dacă ea se pocăiește, bărbatul poate s-o primească, însă nu de multe ori, căci pentru robii lui Dumnezeu este numai o pocăință. … „Dacă cineva păcătuiește mereu și se pocăiește și se joacă de-a pocăința și de nici-un folos nu este pocăința pentru un astfel de om, căci cu greu va dobândi viața” ne spune Herma. Așa că și în cazul preacurviei mădularul care suferă pentru păcatul celuilalt nu este îndemnat să alerge la divorț ci este îndemnat să pună umărul de ajutor pentru ridicarea celuilalt. Dacă în acest păcat suntem îndemnați, dacă atunci când am avea dreptul nu ni se spune că se poate, cu atât mai mult în cazul altor păcate ca spre exemplu: beția, drogul, furtul … . „Că ce știi, o, femeie, dacă îți vei mântui bărbatul?” (I Cor. 7, 6). Dar mai sunt cazuri când unul din membrii unei familii își părăsesc familia în afară de motivul de curvie. Oare care este soarta acestuia care pleacă? După hotărârea Domnului, nimănui nu-i este iertat să se despartă de soția sa, decât numai din motive de preacurvie (Matei 5,32), care de asemenea privește atât pe bărbați cât și pe femei. Iar ca exemplu că și unul și altul sunt responsabili egali de aceasta voi aminti de unele versete. În cele dintâi se referă la bărbat: „… că cel ce se lipește de o femeie preacurvă, se face un trup cu ea” (1 Cor. 6,16). Dar și „bărbatul care din inițiativa lui, despărțindu-se de soția sa și va lua alta el este preacurvar, fiindcă o face pe ea să fie preacurvă, cât și femeia care viețuiește cu dânsul de asemenea este preacurvă, fiindcă a tras la ea bărbat străin” – canonul 9 Sf. Vasile cel Mare. Eu aș spune că bărbatul se face vinovat atât de preacurvia soției cât și a celei pe care o ia. Nu voi vorbi despre vina celei care se lipește de bărbatul însurat căci nu acesta este scopul acestui material, deși se vede clar fapta ei. În celălalt de la Ieremia se zice așa: „femeia de se va împreuna cu alt bărbat, să nu se mai întoarcă la soțul ei, că spurcându-se cu altul, spurcată să rămână” (Ier. 3, 1)(deci nu numai la femeie se referă ci și bărbatul intră în aceiași categorie). Și iarăși: „Cel ce va ține o femeie preacurvă este un om fără de minte și nelegiuit” (Pilde 18, 23). Este clară soarta celui care își lasă arborele familiei și îl părăsește pe cel cu care s-a legat pe viață. Iar gravitatea păcatului se vede și din pocăința pe care o prevăd Părinții Bisericii Greciei: „Muierea de-și va lăsa bărbatul ei și va lua altul…, să aibă pocanie nouă ani să facă în toate zilele 36 metanii; numai pâine să mănânce luni, miercuri și vineri. Bărbatul care a luat-o, același canon are”. Dar care totuși este ceea ce îi este permis celui care a plecat afară de motivul adulterului? Deci este clar că nu îi este permis să se căsătorească, și nici celui care vrea să ia pe cel care și-a părăsit familia nu i se îngăduie spre această faptă. Iar celui care a părăsit familia chiar apostolul i se adresează: „Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia” I Cor. 7, 10-11. Și ce se întâmplă cu cei care sunt părăsiți, afară de păcatul preacurviei(căci se pare că ar fi un motiv de scuză, dacă cel care pleacă dovedește slăbiciune de caracter), de soții lor. Unii ar spune că femeia care trăiește cu un bărbat lăsat de soția lui, nu poate fi socotită preacurvă. Și eu aș spune că acea femeie nu poate fi numită curvă, atâta timp cât canoanele și rânduiala Biserică în general acceptă și binecuvântează cea de a doua căsătorie(desigur că trebuie să fie cercetată cauza). Dar acum aici noi nu ne referim la cei care se unesc cu cei care au rupt căsătoria sau sunt părăsiți de soții lor ci la cei chiar în cauza familiei stricate. Ce îi este permis celui părăsit? Ce se întâmplă cu cel părăsit? Iată ce ne spune canonul. Deși canonul 35 Sf. Vasile cel Mare spune: „Dacă femeia și-a părăsit bărbatul, se cuvine a cerceta cauza acestei părăsiri și dacă, ea nu este îndreptățită să-l lase ea va trebui să fie canonisită, iar bărbatul va fi fără vină, fără a fi oprit de împărtășire cu biserica”, nu se spune deloc că el(cel părăsit) are dreptul să se unească cu altă femeie. Iar ca explicație la ce trebuie să facă în ceea ce privește viața celui părăsit canonul 102 Cartagina ne spune: „Sa hotărât ca, potrivit învățăturii evanghelice și apostolice, nici cel lăsat de soție, nici cea părăsită de bărbat să nu se împreuneze cu altcineva, ci ori să rămână așa ori să se împace; ceea ce dacă vor disprețui, să fie supuși la penitență…”. Iar dacă cel care și-a părăsit familia pe alt motiv decât cel de adulter și se va dovedi a fi preacurvă/ar în viața ei/lui de după părăsirea familiei unindu-se cu alt bărbat/femeie atunci cuvântul lui Ieremia este pentru ei: „Preacurva(aici se înțelege și bărbatul) spurcându-se nu se va mai întoarce la bărbatul ei (Ier. 3, 1), căci dacă o va primi el este lipsit de minte și nelegiuit” (Pildele 18, 22). Așadar, cel care părăsește să aibă grijă pe ce latură o apucă pentru că va ajunge să fie judecat de încercările în această viață și mai apoi de însăși Domnul. Iar cel părăsit să rămână tare în credință și cu nădejdea în mântuirea sufletească. Căci la cel îi va folosi să își dobândească femeia înapoi și să își piardă sufletul. Lăsați familia voastră în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Și el va mărturisi pentru voi înaintea Tatălui. Asemenea Sfintei Scripturi și canoanele Bisericii aprobă singurul caz când o căsătorie se desface și anume decesul unuia dintre cei doi soți. Așa că, atâta timp cât ambii parteneri sunt în viața cele spuse mai sus să le fie spre luare aminte. Exprimarea mea a fost asemenea Sfintelor canoane: la persoana a 3-a. Dar îndemn cititorul să o treacă la persoana a doua și să se simte prezent în rolul unuia dintre cei doi care alcătuiesc arborele familie cu rădăcinile în scoarța pământului iar cu ramurile sunt îndreptate spre cer.
Cu dragoste pentru familia creștină și cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu