Duminica Ortodoxiei (13 martie)
Prima săptămână a Postului Mare este încununată de Duminica Ortodoxiei. Acest praznic a fost fixat pentru prima duminică a Postului Mare de către patriarhul Metodie al Constantinopolului cu prilejul restaurării definitive a cultului sfintelor icoane în Imperiul Bizantin pe 11 martie 843. Această sărbătoare a fost întitulată Triumful Ortodoxiei, pentru că, cu dispariţia ereziei iconoclaste, s-a încheiat perioada de apariţie a marilor erezii în sânul Bisericii Ortodoxe. De aceea, cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787) a fost privit drept pecetea celor şapte mari Sinoade Ecumenice.
În această duminică, cinstim cu deosebire icoanele care au menirea să ne apropie de Dumnezeu şi prietenii Săi, sfinţii. Noi cinstim icoanele pentru că ele reprezintă persoane sfinte şi demne de urmat, cinstim aceste persoane din icoane şi nu materialul din care este făcută icoana. Aşa, precum păstrăm cu toată dragostea fotografiile celor dragi nouă, tot aşa şi creştinii ortodocşi păstrează, în casele lor, icoanele ce reprezintă Mântuitorul, Maica Domnului, îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu. Fotografiile nu sunt mai presus decât persoanele reale reprezentate pe ele; tot astfel, nici icoanele nu pot înlocui pe Dumnezeu. Ele sunt biblia în imagini, Evanghelia întrupată în culori, liniştea ochilor şi adeverirea celor nevăzute. Dumnezeu, prin icoane, a făcut şi face multe minuni, ceea ce arată dreapta credinţă a creştinilor ortodocşi.
De asemenea, Duminica Ortodoxiei cheamă la unitatea creştinilor care mărturisesc dreapta credinţă. În zilele noastre, când potrivnicul lucrează, dezbinând creştinii prin apariţia şi răspândirea multor secte şi prooroci mincinoşi, trebuie să păzim şi să apărăm credinţa noastră strămoşească, dar nu prin dictatura majorităţii, ci prin cunoaşterea şi trăirea iubirii creştine, prin practicarea poruncilor divine şi celor ale Bisericii Ortodoxe. Cu acest scop apologetic (de apărare a credinţei), în timpul Sfintei Liturghii din această duminică, se citeşte Synodikon-ul în care este mărturisită credinţa ortodoxă şi condamnată orice erezie sau deviere de la dreapta credinţă. Aşadar, praznicul Ortodoxiei are menirea să ne întărească în credinţa noastră, ca faptele şi roadele postului să nu se piardă în zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu