www.timpul.md
La sfârşit de decembrie, Biblioteca pentru copii „Ion Creangă” a găzduit o lansare de carte inedită. Este vorba de „Aventurile lui Carabuţel”, ai căror destinatari sunt picii de vârstă preşcolară, dar şi cei din clasele primare.
În 12 pagini, care mustesc de voie bună şi culoare, „Aventurile lui Carabuţel” le aduc micuţilor cititori şi cititoare o variantă modernă a „Amintirilor din copilărie”, văzute peste ani de omul (de afaceri) matur Vlad Bolea. De fapt, autorul nici nu ascunde că „aventurile” sunt, într-un fel, autobiografice, Carabuţel fiind nimeni altul decât el însuşi... când era mic. Chiar şi numele personajului este o derivată de la Carabetovca, satul de baştină al autorului. Apropo, după această carte de debut, Vlad Bolea promite că, într-un timp foarte scurt, va scoate de sub tipar şi alte „aventuri”, care sunt deja scrise. Pentru aceasta, el speră să continue colaborarea cu pictorul Petru Gheţoi, care a ilustrat prima carte şi care a pătruns perfect în lumea lui Carabuţel.Povestea este pe cât de simplă, pe atât de realistă. După o ploaie torenţială, care a transformat Carabetovca într-o adevărată Veneţie, trei prieteni, în frunte cu Carabuţel, şi-au zis că de ce, la o adică, n-ar fi şi ei nişte marinari care, pe o plută, să facă înconjurul... satului natal. Zis şi făcut! Şi ce dacă nu se prea găsesc scânduri pentru a construi pluta? Parcă poate fi asta o piedică pentru nişte marinari curajoşi? Mai ales când în sat sunt atâtea toalete?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu