Bucuriile Crăciunului

Ortodoxia.md

E trist că Naşterea Domnului s-a transformat din pricină a bucuriei de Crăciun în pretext al bucuriilor de Crăciun. Adică sub masca unei sărbători duhovniceşti, oamenii îşi fac cele mai ciudate pofte, îşi împlinesc cele mai rafinate patimi. E interesant faptul că mulţi comercianţi americani au renunţat să numească Crăciunul cu denumirea tradiţională, „Christmas", numindu-l mai nou „X-mas"... E mult mai potrivit numele de „X"-mas decât numele de „Crăciun". De Crăciun nu ar trebui să se facă petreceri destrăbălate. Şi totuşi se fac. De Crăciun nu ar trebui ca oamenii să mănânce peste măsură, şi totuşi o fac. „Dar în zilele de Crăciun nu sunt plinele spitalele de oameni care au mâncat până li s-a făcut rău, de creştini care de bucurie că s-a terminat postul au mâncat mai mult decât mănâncă păgânii la praznicele lor?" Aceia nu sunt creştini decât cu numele. Aceia nu au postit decât de formă. Credinţa creştină nu ţine numai cât e postul. Cine e creştin, e creştin şi în posturi, şi în afara posturilor. E creştin tot timpul. Şi creştinul e cumpătat nu numai în post, ci tot timpul. Creştinul e de fapt într-un post continuu, care ţine până la sfârşitul vieţii pământeşti. Aceasta nu înseamnă că el nu ştie să se bucure de bunătăţile pe care le primeşte de la Dumnezeu. Ştie să se bucure, dar păstrează măsura în toate. Ştie să se bucure, şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ele. Dar nu se lasă robit de ele. Nu se lasă dominat de ele. Creştinii pentru care sfârşitul postului înseamnă începutul desfrâului nu sunt creştini. Da, sunt oameni care după ce au postit tot postul o ţin până la Bobotează numai în chefuri, numai în beţii. Dar aceşti oameni nu sunt creştini. Aceşti oameni sărbătoresc „X-mas-ul". Voi încerca să vă arăt cât de diferit este Crăciunul de „X-mas", şi să vă rog să îi învăţaţi pe copiii voştri să nu confunde cele două momente, chiar dacă, din punct de vedere cronologic, se suprapun. Cel mai simplu mod de a diferenţia cele două sărbători este stabilirea legăturii lor cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Şi, pentru a uşura această diferenţiere, vom porni de la faptul că Hristos, Pruncul din staulul Betleemului, este Acelaşi Hristos care a fost răstignit de oamenii pe care i-a iubit, şi Acelaşi Hristos care a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând. Cei care vor să separe Pruncul născut de Fecioara Maria, de Hristosul cel Înviat din morţi, încearcă să ucidă Crăciunul. Se aseamănă lui Irod care, pentru a-l ucide pe Mesia, a dat ordin să fie omorâţi cei paisprezece mii de prunci. Cine se simte stânjenit auzind de Crăciun cuvintele „Hristos a Înviat!" dovedeşte că sărbătoarea sa nu are nimic în comun cu Hristos. Nimeni nu poate contesta că, în vacarmul vânzătorilor de daruri de Crăciun, glasul Bisericii de-abia se mai face auzit. În înfruntarea dintre Biserică şi mass-media, înfruntare care atinge apogeul de Paşti şi de Crăciun, există un arbitru pe care mass-media nu îl poate recunoaşte, deşi uneori îl invocă dezinvoltă: e vorba de Însuşi Dumnezeu. Dumnezeu e de partea Bisericii, Dumnezeu dă dreptate Bisericii. Şi aceasta nu dintr-o preferinţă accidentală, ci pentru faptul că Biserica este Mireasa tainică a lui Hristos. Se duce un război crunt pentru ca de Crăciun glasul Bisericii să fie acoperit. Mai precis, diavolul a înţeles că cea mai iscusită tactică pentru a lovi în Biserică nu este cea de a-i acoperi glasul (aceasta ar fi generat o rezistenţă martirică), ci pentru a include glasul Bisericii în corul unei bucurii generale: înaintea emisiunilor de divertisment, televiziunea transmite secvenţe emoţionante de la slujba ţinută la cine ştie ce mare catedrală, iar colindele sunt prezente cu multă risipă în ambianţa programelor de pe marea majoritate a posturilor de televiziune. Stimaţi părinţi, vă rog să îi ajutaţi pe copiii voştri să trăiască un Crăciun adevărat. Asta vă stă în putinţă să le oferiţi, oricât aţi fi de săraci sau de bogaţi. Vă implor: nu le răpiţi copiilor Crăciunul! Cu aceeaşi insistenţă cu care comercianţii vă trag de mâneca hainei pentru a cumpăra două ciocolate la preţ de una, sau cinci pachete de curmale la preţ de două, eu vă trag de mâneca sufletului: nu le răpiţi copiilor Crăciunul! Nu aveţi dreptul să le răpiţi copiilor Crăciunul, aşa cum nu aveţi dreptul să le răpiţi copilăria. Poate că rândurile mele par alarmiste, poate că nu înţelegeţi de ce vă cer să nu le răpiţi copiilor Crăciunul: pentru că mulţi dintre părinţii copiilor cărora le-am fost profesor au făcut aceasta. Cum? Foarte simplu: încurajându-i pe copii să înţeleagă prin Crăciun o sărbătoare a plăcerilor, a prăjiturilor şi a distracţiilor, o sărbătoare în care totul este permis şi nimic nu este refuzat. Copiii sunt învăţaţi să aştepte Crăciunul nu pentru a se bucura de Naşterea Domnului, ci pentru a se bucura de cine ştie ce maşinuţă sau roboţel, dacă sunt băieţi, sau de cine ştie ce păpuşă, dacă sunt fete. Părinţii care au crescut departe de Biserică, părinţii care au crescut aşteptându-l iarna pe Moş Gerilă, ar trebui să fie foarte sinceri cu ei înşişi şi să recunoască faptul că vieţile lor au fost triste. Oamenii nu vor să recunoască acest adevăr, că departe de Biserică nu există împlinire, dar aceasta este realitatea. Viaţa oamenilor mari este o viaţă foarte diferită de a copiilor: pentru copii viaţa este plină de speranţă, este plină de promisiuni. Pe măsură ce trece timpul această perspectivă se metamorfozează dintr-o imagine de primăvară într-o imagine de toamnă. Viaţa nu este aşa cum vrem noi. Viaţa este dură, viaţa este plină de greutăţi. Nu neapărat financiare, bogaţii nu au probleme materiale dar sufleteşte nu sunt deloc mai împliniţi decât săracii. În lumea pe care o vom cunoaşte când vom deveni maturi, când vom avea propria noastră familie - în această lume dură vor creşte şi copiii noştri. Sunt unii părinţi care vor să îşi pregătească odraslele pentru supravieţuirea în această junglă contemporană crescându-i după principiul „homo homini lupus" - „omul pentru om (e) lup". Copiii se maturizează foarte repede, cresc purtând în sufletele lor duritatea, şi ajung fiare sălbatice. Alţi părinţi încearcă să îşi crească copiii într-un răsfăţ maxim, confundând datoria de părinţi cu obligaţia de a transforma copilăria fiilor lor în vârsta tuturor plăcerilor împlinite. „Viaţa le va fi plină de greutăţi, măcar să cunoască acum bucuria dorinţei împlinite." Acest răsfăţ nu le prinde bine copiilor. Acest răsfăţ le distruge sufletele, şi îi învaţă că binele este acelaşi lucru cu împlinirea voinţei proprii. Copiii care aşteaptă Crăciunul doar pentru a-şi mări colecţia de jucării, sau doar pentru a-şi mări „colecţia" de vizite în parc vor creşte fără a cunoaşte bucuria Crăciunului. Ce este bucuria Crăciunului? Este bucuria că Hristos S-a născut pentru mântuirea noastră. Că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca oamenii să cunoască Viaţa cea adevărată, Viaţa binecuvântată de Dumnezeu. Nimic în lumea aceasta nu poate împlini sufletele decât Dumnezeu. Şi nu avem dreptul de a-i lipsi pe copiii noştri de cunoaşterea Lui. Dacă ei vor simţi dragostea dumnezeiască, dacă ei vor înţelege Taina Pruncului născut în staulul Betleemului, atunci în inimile lor se va aprinde un foc care va arde toate gunoaiele pe care lumea aceasta încearcă să le îngrămădească: focul credinţei. Copiii au nevoie de Crăciun. Şi noi avem nevoie. Cu toţi avem nevoie de împlinire. Viaţa fără Dumnezeu este o viaţă stearpă. Şi, dacă noi, din cauza patimilor noastre, nu vrem să cunoaştem această viaţă, cel puţin să nu le răpim copiilor noştri posibilitatea de a o cunoaşte. Să nu le transformăm Crăciunul într-o sărbătoare a cadourilor. „Şi atunci, să renunţăm la cadouri?" Nu, nu asta e soluţia. Soluţia este de a le da cadourilor atenţia cuvenită, fără ca această atenţie să gonească importanţa prăznuirii Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Peste câţiva ani de zile, maşinuţele şi păpuşile de astăzi nu îi vor ajuta să reziste în jungla înconjurătoare. Da, copiii noştri au nevoie de jucării (dar de jucării care să le dezvolte capacitatea psiho-mo¬torie, nu să le spele creierul cum fac majoritatea jocurilor pe calculator). Dar mai mult decât de jucării au nevoie să cunoască mila lui Dumnezeu. Şi, cunoscând dragostea lui Dumnezeu, vor şti şi să se bucure de cadourile primite, şi vor şti şi să aprecieze eforturile făcute de părinţi pentru a le procura aceste cadouri. Mi-aş dori ca, văzând voi bucuria Crăciunului pe feţele lor, să vă daţi seama că şi voi puteţi fi părtaşi acestei bucurii. Îmi doresc să fiţi geloşi pe bucuria copiilor voştri şi să vă doriţi să trăiţi (sau să retrăiţi) această bucurie. Se apropie praznicul. Veniţi cu inimile deschise. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă! Primiţi-L pe Hristos în inimile voastre! Acum nu mai vin magii cu daruri la Hristos, ci Hristos vine la magii care au plecat din diferite părţi ale lumii păcatului, ca să Se dăruiască fiecăruia dintre ei în întregime: Hristos bate la uşa inimilor voastre. Deschideţi-I.