“ Acum sunt singur…Casa e pustie fara ei…Nu am aceeasi dispozitie ca mai inainte. Ma uit la alti copii si mi-e trist…Nu-mi trebuie bani si pling…Inima mea nu mai este intreaga fara tata si mama. Dorul de ei ma apasa si nici nu stiu cum sa redau acest sentiment. Eram fericit cu parintii alaturi. Eram vessel deoarece primeam de la ambii caldura .Ma ajutau si ii ajutam. Simt nevoia de un sfat…Nu are cine sa ma ajute. M-am inchis. Inainte imi doream libertate. Dupa ce au plecat parintii am atita libertate incit m-am saturat de ea. Liberatea a devenit inchisoare. O familie intreaga este mai importanta decit orice. Visul meu este ca parintii sa vina acasa si sa fim iarasi fericiti…”( selectie din “Situatia copiilor ramasi fara ingrijire parinteasca in urma migratiei”, raport de studiu, Chisinau 2001).
Migratia populatiei e un fenomen universal, cunoscut de cind lumea. Acest proces e generat atit de factorii economici, cit si sociali, politici, culturali si naturali. In prezent, mai mult de jumatate din populatia apta de munca a Moldovei este plecata peste hotarele tarii. Marea majoritate din ei au fost “izgoniti” de starea materiala ce domina in familie. Fie din lipsa unui loc de munca, fie din cauza unui salariu prea mic, moldovenii au devenit robi in tarile europene.
Oare multi dintre noi se intreaba : citi copii au ramas singuri, fara mama si tata, dar mai ales fara mama?Banuiesc ca da, dar citi incearca sa ii ajute pe acesti copii?Cine acum este responsabil de viata, securitatea, educatia acestora? Sora mai mare? Bunica bolnava? Sau matusa care mai are si ea 4 copii?
Orice copil are dreptul la o copilarie plina de zimbet si dragoste parinteasca, nu de instrainare si insingurare. Orice copil isi doreste sa aiba cine se mindri cu notele sale de 10 , cine sa-i admire desenele, sa mearga impreuna la biserica pentru a se ruga pentru intreaga familie, sa il sarute de noapte buna.
E nevoie de discutii cu cei ce vor sa plece peste hotare. Din 100 de oameni jumatate sigur ne vor asculta,20 sigur ne vor intelege, iar cel putin unul sigur va lua atitudine.
E evident faptul ca nu Biserica va fi cea care va crea conditii benefice pentru revenirea parintilor acasa (salarii adecvate, locuri de munca, stabilitate), dar macar noi, cei care ne numim crestini, sa-I ajutam pe acesti copii, fiecare cum si cu ce poate, caci nu putine sunt cazurile cind minorii ramasi singuri, aleg cai gresite.
Consider ca daca copiii vor fi educati crestineste de mici, la maturitate vor fi cei mai exemplari crestini, dar cum ramine cu copiii care nu au vazut niciodata pe mama sau pe tata facindu-si cruce, aprinzind o candela sau zicind o rugaciune? In acest context, Biserica trebuie sa isi aduca contributia la dezvoltarea personalitatii copiilor ramasi singuri, sa ii educe, anume prin predarea orelor de religie de catre persoane competente. Separarea temporara de parinti presupune un stres resimtit de copil ca o relatie de insecuritate, ce dezvolta anxietate, nevroze, agresivitate. Nu toti sunt afectati in mod egal. Unii depasesc stresul reltiv usor, dar cei care devin prada acestor sentimente, cum sunt ajutati de Biserica? Acesti copii nu au cu cine discuta, nu au cui spune bucuriile si insuccesele lor, de aceea ar fi foarte binevenite organizarea scolilor duminicale, a dezbaterilor, discutiilor cu preotul, mai ales in satele Republicii. Aici activitatea preotului nu se va rezuma numai la predica de pe amvon.
Un sfat e valoros daca te ajuta sa iei o decizie , de aceea ar trebui, daca altfel nu e posibil, sa ii ajutam pe acesti copii macar cu sfaturi, astfel ca ei sa gaseasca in biserica un refugiu.
E greu să ştii că eşti iar singur
Şi singur lumea s-o priveşti,
Să n-ai nici poftă de nimicuri
Şi eşti prea mare ca să-ţi spun poveşti.
Şi vrei să crezi că toţi sunt singuri,
La fel cum sunt, aşa cum eşti,
Când pui speranţele în plicuri
Oricum răspunsuri nu primeşti.
La fel cum sunt, aşa cum eşti,
Când pui speranţele în plicuri
Oricum răspunsuri nu primeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu