De sărbători, lăsaţi deoparte ura!

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de multitudinea de sărbători creştine. Îmi amintesc cu drag şi dor de iernile copilăriei mele, petrecute în satul natal.

Atunci când se aşterne iarna peste ţărişoara noastră, îmi apar în faţă după-amiezile în care mergeam împreună cu mama şi fratele meu la biserică, iar fulgii cădeau leneşi peste amurg. Iar seara, dupa vecernie, când ne întorceam acasă, tata ne aştepta cu grâu fiert cu miere. De ce grâu fiert? Pentru că familia mea ţinea (şi mai ţine) posturile cu mare grijă, iar a mânca grâu fiert nu este nicidecum o dovadă a lipsurilor, atât timp cât toată familia stă fericită în jurul mesei.

Sărbătorile de iarnă începeau în familia mea la SfântulAndrei, atunci când părinţii aduceau în casă un brăduţ pe care noi, copiii, îl împodobeam cu mare grijă şi satisfacţie. Anume la Sfântul Andrei începeau pregătirile pentru Naşterea Domnului – de Sfântul Andrei mergeam cu toată familia la biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, de Sfântul Andrei mama ne povestea în fiecare an viaţa Sfântului şi nu uita niciodată să ne amintească că el e cel care a încreştinat ţara noastră. Tot la această sărbătoare ne aminteam şi colindele pe care le repetam în fiecare zi pentru ca nu cumva să le uităm până în noaptea de Crăciun…

Cu mare nerăbdare aşteptam sărbătoarea Sfântului Nicolae, când ne pregăteam papuceii pentru ca sfântul să ne aducă cadouri. De fiecare dată găseam în cizmuliţe câte o pungă cu bomboane. Şi de fiecare dată o întrebam pe mama de ce Sfântul nu ne dă şi nouă mai multe cadouri. Mama ne răspundea cu înţelepciune: „Sfântul Nicolae duce cadouri mai mari copiilor care sunt singuri şi nu mai au frăţiori, iar voi, pentru că sunteţi 4 copii, sunteţi foarte bogaţi avându-vă unul pe celălalt”. Abia acum înţeleg cîtă dreptate avea mama!

De mică am îndrăgit Sărbătoarea Crăciunului. În ajun mama cocea crăciuneii pe care îi punea alături de icoană şi îi păstra până primăvara, când tata începea muncile în câmp. În copilărie, deosebită era şi noaptea Naşterii Domnului. Chiar mică încă fiind insistam să merg şi eu la biserică pentru a cânta împreună cu corul de copii colinde pentru creştinii care îşi petreceau Noaptea Sfântă la biserică. Dimineaţa, eu şi fraţii mei, ne primeam mult aşteptatele cadouri de la Moş Crăciun. Crăciunul reprezenta motiv de bucurie pentru întreaga familie, prilej prin care toţi cei dragi ne adunam în jurul bradului, ciocneam un pahar de vin în cinstea Naşterii Domnului şi ascultam colinde.

Cu multă nerăbdare aşteptam ajunul Sfântului Vasile, Anul Nou pe stil vechi. În satul natal există un obicei frumos – seara copiii merg cu uratul, pentru a dori gazdei un an nou fericit şi îmbelşugat, iar în schimb primesc colăcei şi nuci. A doua zi, cei mai mărunţei merg din casă-n casă cu semănatul, fiind răsplătiţi cu bomboane şi covrigi.

O adevărată sărbătoare pentru familia noastră era şi Boteaza. În această zi părinţii mei mergeau la biserică pentru a asculta slujba divină şi a aduce acasă agheazmă. Eu şi fraţii mei,. chiar dacă mergeam la şcoală, în acea zi nu mâncam nimic, pentru ca atunci când vom veni acasă să gustăm din apa sfinţită. Tot în ziua Botezei, după ce ne pregăteam temele pentru acasă, despodobeam bradul, iar mama avea grijă să ne mai pună sub cetini câte ceva dulce.

Acum, dupa ani buni de când nu mai împodobim bradul împreună, nu mai cântăm colinde şi nu mai mergem la biserică, mă bucur că părinţii mei nu au uitat aceste obiceiuri frumoase, ci le repetă cu fraţii mei mai mici. Astfel, Hristos se naşte an de an şi în familia noastră…

Vin sărbători! Lăsaţi deoparte ura,

Închideţi răutatea-n labirint,

Aprindeţi candela iubirii,

Beţi liniştea-n pahare de argint!

Anna Casian-Musteaţă