Fii tandru!
Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod
practic soţiei că o iubeşte. Firea
femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare
amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul
ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina
dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime.
Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui.
Dacă
îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost
alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe
mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să
găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de
viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a
dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl
constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte
atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De
aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
N-o mustra faţă de alţii!
Niciodată
nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că
de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa
propriilor rude. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i
răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i
spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia
trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice
clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va
înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie
aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.
Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că
va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca
soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la
prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot
timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi
motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul
lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o
strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să
fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet. Dacă îţi
greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de
mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu
blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi
blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare. Dacă soţul pleacă
undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu,
de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este
ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine.
Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este
alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea
a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un
duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de
sprijinul firii bărbăteşti.
Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
Aşadar,
pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun
uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi
împreună Pavecerniţa. E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi
să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi
biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
Părintele Efrem Vatopedinul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu