Și-au dat întîlnire, într-o zi toridă de vară, la Centrul
Expozițional „Constantin Brîncuși” din capitala, unde eroii principali aveau să
fie ei: Natalia Silina și Valentin Gonzalez. Deși sunt din țări diferite, ea –
Republica Moldova, el – Spania, totuși, arta i-a unit. I-a unit în cadrul
expoziției personale de pictură și fotografie „Realitatea Simultană”,
organizată de către Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Astfel, Moldova și Spania
au devenit un tot întreg, iar fotografia a fost îmbinată cu pictura. Ea – pictor, el – fotograf, dar ambii cunosc
gustul pîinii cîștigate din artă.
„Formăm un tandem de creație, o familie, un soț și o soție care se
completează reciproc și lucrează în același atelier. Unul fotografiază, iar
celălat pictează. Astfel a apărut o colecție de lucrări” a afirmat Natalia.
„ Sunt foarte fericit că am reușit să-mi aduc lucrările mele pentru prima
dată în Republica Moldova. Anterior am fost aici pentru a vedea lucrările
altora, dar iată că acum eu însumi mă pot bucura de propria-mi expoziție.
Aceste fotografii expuse aici reprezintă viziunea mea asupra lucrurilor și ceea
ce este ascuns în spatele obiectului propriu zis” - a spus Valentin Gonzalez.
Nu e nevoie să mergeți în
Spania pentru a vă îndrăgosti de ea. Mergeți la Brîncuși în perioada 19 iulie –
5 august 2012 și veți vedea o bucata din
ea!!!
ANNA Casian – Musteață
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu