luni, 12 martie 2012

Pentru cine bat clopotele la Ivanovo?

Maicile de la mănăstirea „Intrarea în Biserică a Macii Domnului” din Ivanovo, una din cele mai mari mănăstiri din Rusia numărând peste 200 de călugăriţe, dau semnalul de alarmă în legătură cu acţiunile de prigoană fără precedent asupra duhovnicului şi întemeietorului mănăstirii, arhimandritul Ambrozie Iurasov.
Arhimandritul Ambrozie este unul din cei mai influenţi duhovnici din Rusia, prin a cărui binecuvântare şi efort a fost infiinţat postul de radio „Radonej”, care emite emisiuni şi programe ortodoxe 24 de ore din 24, şi a cărui transmisiuni prin satelit acoperă nu doar întreg spaţiul Federaţiei Ruse, ci şi al Europei şi Asiei. A devenit cunoscut cititorilor din România şi Republica Moldova graţie celor două volume intitulate „Îndrumar creştin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie”, traduse în română, dar şi datorită celor 6 conferinţe organizate de Librăria Sophia din Bucuresti şi Asociaţia studenţilor ortodocşi din diverse oraşe ale României.
Episcopul Iosif de Ivanovo-Voznesensk şi Kineşma a declanşat o campanie de discreditare a arhimandritului Ambrozie învinuindu-l în faţa organelor de stat şi a presei că ar fi delapidat sume importante de bani prin intermediul filialei din Ivanovo a Fundaţiei interregionale de susţinere a educaţiei morale şi duhovniceşti „Voznesenie”. Cu implicarea directă a episcopului Iosif au fost sesizate instanţele judecătoreşti, iniţiindu-se o cauză penală în baza articolului 160 al Codului Penal al Federaţiei Ruse. În câteva luni de proces, acuzatorii nu au reuşit să aducă probe cât de cât relevante. Totuşi, folosindu-se de autoritatea de arhiereu al Patriarhiei Moscovei, episcopul Iosif a expediat o circulară tuturor instituţiilor bisericeşti din eparhia Ivanovo-Voznesensk şi Kineşma prin care a interzis clericilor şi călugărilor să participe la orişice activitate a filialei din Ivanovo a Fundaţiei interregionale „Voznesenie”. De menţionat că proiectul de bază al filialei din Ivanovo a Fundaţiei „Voznesenie” este construcţia bisericii-memorial „Înălţarea Domnului” din oraşul Ivanovo.  În această situaţie, arhimandritul Ambrozie Iurasov a declarat că-l va acţiona în judecata arhierească a Patriarhiei Moscovei pe Episcopul Iosif de Ivanovo-Voznesensk.

Prin decizia episcopului Iosif de Ivanovo-Voznesensk şi Kineşma, în incinta hotelului pentru pelerini de la mănăstirea „Intrarea în Biserică a Macii Domnului” din Ivanovo a fost înfiinţată o şcoală de cântăreţi bisericeşti. Şcoală, care are la activ 8 studenţi, a intrat în posesia unui hotel cu o capacitate de 60 de persoane. Din cauza acestei decizii, în Postul Nașterii Domnului mănăstirea nu a putut caza o delegaţie de 40 de pelerini români pomenindu-se într-o situaţie jenantă. Similară a fost situația în perioada de după Nașterea Domnului cu pelerinii din Moldova si Ucraina.

Pentru a-l determina pe arhimandritul Ambrozie să plece din mănăstirea „Intrarea în Biserică a Macii Domnului”, a cărui întemeietor şi duhovnic este din 1991, episcopul Iosif de Ivanovo-Voznesensk şi Kineşma l-a exilat, în baza unui ucaz eparhial, împreună cu toţi ieromonahii slujitori la un schit al mănăstirii, aflat la 35 km de oraș și care la momentul de faţă se află în construcţie. Un misionar bine cunoscut nu numai în spaţiul ortodox rus şi duhovnic căutat de circa 15 mii de pelerini  care îl solicită anual este pus în situaţia de a sta izolat, fără slujbe bisericești, exceptând sâmbăta şi duminica.  Preoţilor ieromonahi slujitori în mănăstire li s-a interzis să se afle pe teritoriul mănăstirii în afara slujbelor, dar şi să înopteze aici. Pentru a putea face faţă datoriilor preoţeşti, dânşii s-au văzut nevoiţi să închirieze 2 apartamente în apropierea mănăstirii. Astfel, în perioada respectivă  doi preoţi slujitori ai mănăstirii au fost nevoiţi să-şi facă pravila în sala Gării de tren şi să-şi găsescă adăpost din cauza frigului de minus 26 grade în clădirea magazinului universal „Oraşul de argint”. Şi numai la insistenţa obştii monahale, episcopul a amânat temporar îndeplinirea ucazului respectiv, situaţia deocheată rămânând suspendată nu se ştie pentru cât timp.

Arhimandritul Ambrozie a suportat presiunile episcopului Iosif, nedorind să se opună din motiv de ascultare faţă de ierarh. În momentul când a considerat că este timpul să discute această problemă cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, a putut ajunge numai până în anticamera Mitropolitului de Saransk si Mordovia, Varsanufie, şeful direcției executive şi coordonator pe probleme de ordin intern al Patriarhiei Moscovei.

Credincioşii din Republica Moldova care au avut ocazia să viziteze mănăstirea „Intrarea în Biserică a Macii Domnului” din Ivanovo şi cei care îl cunosc pe părintele Ambrozie de pe timpurile când acesta se nevoia în lavra de la Poceaev, beneficiind de ospitalitatea şi bunăvoinţa stareţului Ambrozie, au pregătit un apel către Patriarhul Kiril al Moscovei şi întregii Rusii în care cer sanctităţii sale să intervină pe lângă Preasfinţitul Iosif, episcopul de Ivanovo-Voznesensk şi Kineşma, pentru a întoarce mănăstirii clădirea hotelului.

P.S. Din motive lesne de înţeles, creştinii care au oferit informaţii pentru acest material au preferat să nu le divulgăm numele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu