sâmbătă, 10 martie 2012

Doamne, vreau să văd ce poţi face Tu din mine...

Să nu credem că toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă eu zic cu limba rugăciunea, sau cu gura, iar mintea este departe, eu mă înşel pe mine când mă rog. Că Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima.
Să încercăm la fiecare rugăciune a noastră să ne apropiem câtuşi de puţin de Dumnezeu, să încercăm să înţelegem că Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre făcute din obligaţie, ci are nevoie de inima noastră şi de prezenţa noastră în rugăciune....
„- Tatăl nostru care eşti în ceruri...
- DA.
- Nu mă întrerupe, mă rog!
-DA, DAR M-AI CHEMAT.
- Te-am chemat? Eu nu te-am chemat, eu mă rog, „Tatăl nostru care eşti în ceruri..."
- VEZI? M-AI CHEMAT IARĂŞI.
- Ce-am făcut?
- M-AI CHEMAT. TU AI SPUS „TATĂL NOSTRU CARE EŞTI ÎN CERURI". IATĂ-MĂ! AICI SUNT. LA CE TE GÂNDESTI ÎN MINTEA TA ACUM?
- La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Eu totdeauna spun... "Tatăl nostru". Mă face să mă simt bine după ce o spun ca şi când mi-am împlinit o datorie.
- BINE, ATUNCI CONTINUĂ.
- Sfinţească-se Numele Tău...
- STAI. CE VREI SĂ SPUI PRIN ACEASTA?
- Prin ce?
- PRIN "SFINŢEASCĂ-SE NUMELE TĂU"?
- Oh... nu ştiu ce înseamnă. Cum aş putea să ştiu? E doar o frază din rugăciune. Apropo ce înseamnă?
- ASTA ÎNSEAMNĂ: ONORAT, SFÂNT, MINUNAT.
- Da, are sens. Niciodată nu m-am gândit la însemnătatea cuvântului „sfinţească-se". "Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.."
- CREZI, ÎNTRA-ADEVĂR CE-AI SPUS?
- Desigur, de ce nu?
- CE FACI CU PRIVIRE LA ACEASTA?
- Ce fac? Nimic, presupun. Mă gândesc doar că ar fi minunat dacă tu ai avea control peste toate lucrurile aici pe pământ aşa cum ai acolo în cer.
- AM EU CONTROL PESTE VIAŢA TA?
- Bine... merg la biserică.
- DAR NU ASTA TE-AM ÎNTREBAT. CE POŢI SĂ SPUI DESPRE POFTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI CU CARE TE LUPTI? CE FACI CU TEMPERAMENTUL TĂU NERVOS? ŞTII CĂ ACEASTA ESTE O PROBLEMĂ PENTRU TINE. ŞI AMINTEŞTE-ŢI CE FEL DE CĂRŢI CITESTI, CE PROGRAME TV URMĂREŞTI?
- Opreşte-te de a mă mai critica! Sunt la fel de bun ca şi restul de mincinoşi din biserică.
- SCUZĂ-MĂ, TE ROG, DAR EU CREDEAM CĂ TU TE ROGI CA VOIA MEA SĂ SE FACĂ. DACĂ ACEASTA AR FI SĂ SE ÎNTÂMPLE, ATUNCI VA TREBUI SĂ ÎNCEAPĂ CU ACEI CARE SE ROAGĂ PENTRU EA, CU TINE.
- Bine, recunosc că am ceva cusururi şi pentru că Tu ai menţinonat câteva, mă gândesc că aş mai putea numi şi altele.
- CRED CĂ ŞI EU AŞ MAI PUTEA NUMI CÂTEVA.
- Nu m-am gândit prea mult la ele până acum, dar într-adevăr mi-ar plăcea să mă las de unele din ele. Şi atunci aş fi cu adevărat liber.
- BINE, ACUM ESTI PE DRUMUL CEL BUN. VOM LUCRA ÎMPREUNĂ - TU ŞI EU. MULTE BIRUINŢE POT FI CÂŞTIGATE. MĂ BUCUR DE TINE.
- Ascultă, Doamne, trebuie să termin aici. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. "Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele..."
- RUGĂCIUNEA ESTE UN LUCRU PERICULOS. POŢI SFÂRŞI PRIN A FI COMPLET SCHIMBAT, ŞTII ASTA? ESTE CEEA CE EU DORESC CA TU SĂ ALEGI. TU M-AI CHEMAT ŞI IATĂ-MĂ, SUNT AICI. ACUM ESTE PREA TÂRZIU SĂ TE OPREŞTI. CONTINUĂ-ŢI URMĂTOAREA PARTE DE RUGĂ, MERGI MAI DEPARTE.
- Mi-e frică!
- FRICĂ? DE CE ŢI-E FRICĂ?
- Pentru că ştiu deja ce-o să spui.
- ÎNCEARCĂ-MĂ ŞI VEI VEDEA.
- "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri..."
- CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTRE TINE ŞI SALLY!
- Vezi? Am ştiut! Am ştiut că o să-mi aminteşti de ea. Doamne, ea spune minciuni despre mine şi niciodată nu mi-a plătit datoria ce o are la mine. M-am jurat că am s-o pun la punct.
- DAR RUGA TA CUM A FOST? CUM TE-AI RUGAT?
- Nu asta am vrut să spun.
- BINE.CEL PUŢIN EŞTI SINCER, DAR NU CRED CĂ ESTE DELOC PLĂCUT SĂ PORŢI POVARA AMĂRĂCIUNI ÎN INIMA TA, NU-I AŞA?
- Nu, cel puţin mă voi simţi mai bine după ce mă voi răzbuna pe ea, oh... am făcut deja planul cum să mă răzbun pe ea. O fac să-i pară rău de ce mi-a făcut.
- N-O SĂ TE SIMŢI MAI BINE, CI TE VEI SIMŢI MAI RĂU. RĂZBUNAREA NU ESTE DULCE, GÂNDEŞTE-TE CÂT DE NEFERICIT EŞTI DEJA, DAR EU POT SCHIMBA TOTUL.
- Tu poţi schimba starea? Cum?
- IART-O PE SALLY ŞI ATUNCI EU TE IERT PE TINE, URA ŞI PĂCATUL VOR FI PROBLEMA LUI SALLY DUPĂ ACEEA, NU A TA. TU POŢI PIERDE BANI, DAR CEL PUŢIN AI PACE ÎN INIMA TA.
- Dar, Doamne nu pot să o iert!
- ATUNCI NICI EU NU POT SĂ TE IERT.
- Bine ai dreptate, dar mai mult decât să mă răzbun pe Sally vreau să am pace în inimă. Bine, o iert!. Ajut-o să găsească calea cea dreaptă în viaţă, Doamne, ştiu că ea se simte mizerabil acum că mă gândesc la asta şi oricine ar face ca ea s-ar simţi la fel, într-un fel oarecare arată-i calea.
- FOARTE BINE! MINUNAT! CUM TE SIMŢI ACUM?
- Hhmmm, bine, chiar foarte bine. Ştii, cred că nu voi mai merge la culcare diseară atât de încordat ca şi până acum, pentru prima dată de când pot să îmi aduc aminte. Nici nu mai sunt obosit ca până acum...
- DAR NU ŢI-AI TERMINAT ÎNCĂ RUGA, CONTINUĂ...
- Bine. "Şi nu ne duce pe noi în isipită şi ne izbăveşte-ne de cel rău..."
- BINE, AM SĂ FAC ŞI ASTA, NUMAI NU TE PUNE PE TINE ÎNSUŢI ÎN LOCUL UNDE POŢI FI ISPITIT.
- Ce vrei să spui cu asta?
- SCHIMBĂ-ŢI PRIETENIILE, RENUNŢĂ SĂ MAI MERGI ÎN LOCURILE ÎN CARE AI MERS PÂNĂ ACUM, NU TE MAI UITA LA FILME MURDARE, NU MAI ASCULTA CONVERSAŢIILE PĂCĂTOASE, NU TE MAI PUNE ÎN SITUAŢII URÂTE. UNII DIN PRIETENII TĂI AU DEJA INFLUENŢĂ ASUPRA TA, EI VOR SĂ TE IMPLICE ÎN LUCRURI GREŞITE, NU TE LĂSA PĂCĂLIT. EI TE MINT CA SĂ SE DISTREZE DAR VA DUCE LA RUINAREA TA. NU TE FOLOSI DE MINE CA UN ŢAP ISPĂŞITOR.
- Nu înţeleg!
- DESIGUR CĂ ÎNŢELEGI. AŞA PROCEDEZI TOTDEAUNA, TE BAGI ÎN PROBLEME ŞI APOI FUGI LA MINE: D-NE AJUTĂ-MĂ SĂ IES DIN ÎNCURCĂTURA ASTA ŞI ÎŢI PROMIT CĂ NU AM SĂ MAI FAC! ŢI-ADUCI AMINTE DE TOATE TÂRGUIELILE FĂCUTE CU MINE?
- Da, Doamne, mi-e ruşine, îmi pare rău!
- MERGI MAI DEPARTE ŞI TERMINĂ-ŢI RUGA.
- Pentru că a Ta este împărăţia, puterea, slava în veci. Amin!
- ŞTII CE MI-AR ADUCE MIE SLAVA? CE M-AR FACE CU ADEVĂRAT BUCUROS?
- Nu, dar aş vrea să ştiu. Vreau să îţi fac plăcere, pot să văd ce viaţă mizerabilă a fost până acum, dar aş vrea sa fiu unul dintre urmaşii Tăi.
- AI RĂSPUNS DEJA LA ÎNTREBAREA MEA.
- Da?
- DA, LUCRUL CARE ÎMI ADUCE SLAVĂ ESTE SĂ AM OAMENI CA ŞI TINE CARE MĂ IUBESC.
- Doamne vreau să văd ce poţi face tu din mine, bine?
- DA O SĂ VEDEM.”
Şi-n tot ce facem, să-L avem înaintea noastră pe Dumnezeu pururea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu