În fiecare an, pe data de 30 ianuarie/12 februarie, sunt prăznuiţi Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Sf. Vasile a fost păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Rînduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, dăinuiesc şi astăzi.Sf. Grigorie de Nazianz, vorbitor înnăscut, poet şi mare teolog, şi-a cîstigat renumele de «Cuvîntător de Dumnezeu», adică de teolog, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sf. Treimi. Prin cuvîntările sale din biserica «Învierii» din Constantinopol, el a risipit rătăcirea lui Arie din acest oraş.
Sf. Ioan Gura de Aur a folosit amvonul, mai ales, pentru învăţarea mirenilor, chemîndu-i spre întoarcerea la Dumnezeu şi la milostenie, de la cei mai smeriţi, pînă la cei mai semeţi. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. El ne-a lăsat Tălmăcirea Evangheliei după Matei şi a celor 14 Epistole ale Sf. Pavel, care sunt o adevărată evanghelie practică.
Sf. Vasilie şi Sf. Ioan Hrisostom s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvîrşirea Sf. Liturghii. Liturghia Sf. Ioan şi Liturghia Sf. Vasile poartă şi astăzi numele lor şi se săvîrşesc în Biserica Ortodoxă.
Această sărbătoare semnifică unitatea creştinilor. După ani de dispute între comunităţile creştine, pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi, s-a hotărît în urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, în timpul împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), ca 30 ianuarie/12 februarie să fie ziua de cinstire comună a celor Trei Ierarhi.
Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sf. Trei Ierarhi, prin hotărîrea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sf. Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţămînt teologic ortodox din întreaga lume.
Intelectualitatea a aspirat mulţi ani la o instituţie de învăţămînt superior, care să activeze în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Acest vis s-a realizat la 8 noiembrie 1926, cînd şi-a deschis uşile Facultatea de Teologie - prima instituţie de învăţămînt superior din actuala Republică Moldova. Învăţămîntul în Biserica Ortodoxă a fost şi este parte componentă a lucrării Bisericii, pentru că el a însemnat, de la începuturi, atît pregătirea propriilor clerici, cît şi, mai ales, răspîndirea Cuvîntului lui Dumnezeu în lume.
Preliminariile acestui eveniment, discuţiile privitoare la oportunitatea facultăţii şi a locului unde urma să funcţioneze, constituie un capitol de istorie bisericească, naţională şi culturală în Moldova, cuprinzînd numele mai multor personalităţi marcante ale timpului, şi care, în virtutea unor circumstanţe majore, oferite de noua situaţie social-politică, a fost reluat după anii 90 ai sec. XX. Atunci alte personalităţi marcante au optat pentru învăţămîntul academic religios şi au fondat Facultatea de Teologie în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, care astfel a contribuit la formarea unui mediu intelectual, deoarece timpurile moderne au încadrat învăţămîntul teologic printre celelalte studii de tip universitar.
Activitatea Facultăţii de Teologie s-a desfăşurat în limba maternă, studenţii s-au rugat în acelaşi paraclis, iar biblioteca facultăţii a recuperat multe dintre publicaţiile teologice interbelice. A fost o iniţiativă de mare înălţare duhovnicească, antrenînd o mulţime de tineri, care s-au înscris în prima instituţie universitară ortodoxă după declararea independenţei Republicii Moldova.
Apreciem jertfa dascălilor Academiei de Teologie Ortodoxă, incomparabilă cu alte activităţi din societate şi-i susţinem în munca lor nobilă de formare a generaţiei în creştere. Dumnezeu să înmulţească roadele ostenelilor Domniilor Voastre. Multă răbdare, perseverenţă şi ambiţii sănătoase vă doresc dragi pedagogi, care aveţi înalta misiune de a cultiva frumosul, binele şi dragostea în sufletele discipolilor Dvs., iar tuturor seminariştilor şi studenţilor – urări de succes; să urcaţi treptele urcuşului spiritual spre bucuria părinţilor, a profesorilor şi a noastră a tuturor.
Acordăm binecuvîntarea noastră părintească şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să ajute tinerii ucenici la carte, pentru a ajunge să înţeleagă învăţăturile cele bune şi să sporească creşterea lor intelectuală şi spirituală.
Dumnezeu să vă binecuvînteze!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu