Cât de justificat este “dreptul de a nu naște”?

Atunci când discutăm despre natalitate, trebuie să luăm în considerație faptul că aceasta reprezintă un soi de jertfă, o renunțare de benevolă a omului la anumite comodități ale vieții, pe care este obligat să o facă oricine a fost născut dintr-o mamă. Iată de ce un om care nu dorește, în principiu, să cedeze nimic din propria comoditate este incapabil de a procrea – indiferent de nivelul bunăstării sale materiale. Iată de ce atunci când vorbim de problema familiei, nu trebuie să rămânem fixați pe problema economică, ci să atragem atenție și asupra aspectelor culturale și spirituale.

Societatea liberal-capitalistă este de așa natură, încât produce mai multe necesități decât le poate satisface. Creșterea numărului muncitorilor salariați (proletariatul) în dauna proprietarilor liberi (țăranii), creează un sistem economic instabil, care oferă un sentiment de nesiguranță. Pe lângă aceasta, muncitorul salariat de la oraș reprezintă o categorie de populație dezrădăcinată, lipsită de o identitate etno-culturală și de un sentiment profund de apartenență la un organism social care îl responsabilizează la procreare.

Astăzi, frica de a deveni părinte este legată, de fapt, de frica de a pierde din comfortul cotidian: cluburile de noapte, bere, pizza, gadgeturile scumpe, plecări peste hotare, haine scumpe sau un automobil.

Sistemul de pensionare a fost unul din primele elemente care a lovit în fenomenul natalității. Dacă în trecut investiția părinților în proprii săi copii însemna investiția într-o bătrânețe asigurată, astăzi domină falsa credință în faptul că statul va asigura bunăstarea în ultimii ani ai vieții. Straniu este faptul că tinerii angajați de azi contribuie la fondul de pensionare fără să li se spună că există foarte puține șanse ca aceste pensii să fie achitate, iar o bună parte a tinerilor de astăzi, ar putea să ajungă bătrâni singuratici care vor sfârși viața în mizerie cumplită.  Straniu de ce astfel de discuții nu se poartă în licee sau universități, pentru că problema este una de o importanță majoră, care poate fi rezolvată doar astăzi.

Un sărac care naște astăzi 3 copii, oferă câțiva plătitori la fondul social în viitor. Un bogat care naște un copil sau nu naște deloc, este un viitor beneficiar al bunăstării pe care o vor crea copiii născuți și crescuți de cei săraci. Mă întreb atunci, cât de echitabilă este așa-numita “libertatea de a nu naște”?

Trebuie statul să ia măsuri drastice împotriva celor care un doresc să nască? Indiscutabil – da. Se pera poate că în următoarele decenii, așa-zisele “state democratice” vor conștientiza că așa-numitele “drepturile omului” devin o piedică serioasă în supraviețuirea însăși a omului, iar viziunea asupra rolul statului în viața societății s-ar putea schimba radical, inclusiv în ceea ce privește problema natalității.

Mi se pare cu totul stranie percepția de astăzi asupra copilului – acesta mai curând este tratat ca un element decorativ și de alinare emoțională (asemenea unui cățel de casă, pisică sau șobolan de casă), decât conștientizare a  lui în calitate de aport la continuitate a familiei și a poporului, precum și o investiție într-un viitor sigur al părinților și buneilor. Copilul nu este o problemă a casei, care trebuie întreținută, ci o investiție pe o perioadă lungă.

P.S.: S-a vorbit foarte mult despre măsurile pro-natalitate luate în statele din Europa Occidentală, fără să se spună că de aceste măsuri beneficiază imigranții, în timp ce populația nativă este supusă unui proces de etnocid continuu.

Octavian Racu