sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, prăznuit la Catedrala Mitropolitană

Cu ocazia zilei prăznuirii Sf. Irh. Vasile cel Mare, Catedrala „Naşterea Domnului" din Chişinău a găzduit un serviciu divin oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir şi slujitorii sfântului locaş.
În timpul serviciului divin, tânărul Victor Casian a fost hirotonit în treapta de diacon. Cu acest deosebit prilej, nou-hirotonitul diacon a mulţumit arhiereului pentru că l-a învrednicit de această frumoasă slujire şi a asigurat pe Întâistătător că îşi va concentra toate forţele spre propăşirea poporului binecredincios şi a Bisericii strămoşeşti. La rândul său, Mitropolitul a urat tânărului slujitor ca diaconia să-i fie spre întărire sufletească şi spre exemplu bineplăcut turmei credincioase.
După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a urmat un Te-Deum în cinstea Sfântului Vasile iar mai târziu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de felicitare şi învăţătură către numeroşii creştini prezenţi în sfântul locaş.

Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre viaţa pământească plină de virtuţi a Sf. Vasile şi a menţionat despre valoroasele lucrări teologice a cărui autor este. În acest context, Vlădica a îndemnat creştinii să ia aminte la faptele sfântului şi să le ia drept exemplu pentru o viaţă curată, după învăţătura Evangheliei.
Înalt Prea Sfinţia Sa nu a uitat să sublinieze că în această zi se mai prăznuieşte şi Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, eveniment de o deosebită importanţă, deoarece Mântuitorul Hristos a primit aceasta pentru a înlătura rânduiala Legii Vechi şi a pune în loc tăierea împrejur cea după Duh, nefăcută de mână.
În încheiere, Mitropolitul a felicitat pe toţi cu ocazia Anului Nou pe care înaintaşii noştri îl sărbătoreau în această zi şi a semănat credincioşii cu grâu, după datina străbună, urându-le să aibă un an binecuvântat de Dumnezeu, prosper şi cu realizări frumoase.

mitropolia.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu