Puterea rugăciunii pentru aproapele

"Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:

- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.

Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:

- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.

Si indata a auzit glasul staretului:

- Serghei, vino incoace!

Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.

- De unde ma stie el?

Dar staretul a repetat cu glas tare:

- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.

Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:

- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.

Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.

La sfarsit, staretul a spus:

- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.

Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului".

 (din: Alexandru Trofimov, "Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei", Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

Cum să ne rugăm pentru aproape ?

Temelia rugăciunii pentru aproapele trebuie să fie dragostea faţă de acesta. Oricine iubeşte, se îngrijeşte de cel pe care îl iubeşte, şi în această grijă rugăciunea este un lucru de căpătâi. Însă, de prea multe ori, noi nu ne rugăm pentru aproapele tocmai pentru că nu iubim, fără să recunoaştem acest lucru. Mai mult, credem că iubim, dar, de fapt, ne raportăm mai mult în chip "comercial" la cei din jur, adică ne raportăm pozitiv la aceştia doar dacă simţim acelaşi lucru şi din partea lor. Este atitudinea despre care Hristos atenţiona în Predica de pe Munte: "Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai" (Lc. 6, 32-34).

Însă acestă atitudine nu va naşte niciodată rugăciunea pentru aproapele. Dragostea înseamnă, în primul rând, dezinteres: îi iubim pe ceilalţi pentru ceea ce sunt, adică ca fraţi ai noştri şi fii ai lui Dumnezeu. Ca să te rogi pentru aproapele, trebuie să vezi în orice om chipul lui Dumnezeu. De obicei, noi ne rugăm pentru cei dragi, vii sau morţi, şi mai puţin pentru cei din jurul nostru care au nevoie, şi aproape niciodată pentru cei ce ne fac rău. Biserica ne învaţă, însă, să ne rugăm pentru întreaga lume: "Doamne mântuieşte-ne pe noi şi lumea Ta". Prin "lume" înţelegându-se întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Aşadar, pe măsură ce înţelegem ce e iubirea şi începem să iubim, începem să ne rugăm pentru ceilalţi. Pe măsură ce suntem mai aproape de Dumnezeu care este iubire, în chip automat devenim mai iubitori faţă de semeni şi începem a ne ruga pentru ei, până la măsura de a ne ruga pentru toţi oamenii.

În acest sens, Avva Dorotei foloseşte imaginea centrului (care îl reprezintă pe Dumnezeu) şi a razelor (care reprezintă traseul oamenilor către Creatorul lor): cu cât cineva se apropie de centru (Dumnezeu), cu atât, în mod inevitabil, se apropie şi de ceilalţi oameni (celelalte raze). Într-o altă ordine de idei, rugăciunea, ca, şi alte practici sau virtuţi creştine, poate atinge o culme atât ca intensitate, cât şi ca deschidere, numai ca dar al lui Dumnezeu care se dă celor care se străduiesc şi doresc să se roage. Părinţii Bisericii vorbesc despre "rugăciunea curată" sau "neîmprăştiată" care este un dar al Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre Duhul Sfânt care, prezent în omul credincios, se roagă şi strigă: "Ava Părinte!" (Gal. 4, 6). Aşadar, cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu iubim, şi cu cât iubim, ne umplem de Duhul Sfânt, şi cu cât ne umplem de Duhul Sfânt, ne rugăm pentru ceilalţi. Dar pentru că nu ştim cum să o facem, Însuşi Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu "suspine negrăite" (Rom. 8, 26) pentru întreaga făptură.

teologie.do.am