Acum este recunoscător că a găsit o cameră unde poate dormi la căldură, împreună cu alţi 20 de oameni săraci. Într-o ţară unde nu ştii întotdeauna la ce sfânt să te închini, meseria de pictor de icoane este în pericol. Din septembrie, Leon este în stradă. După ce a încercat mai multe meserii ad hoc, prost plătite, a fost dat afară şi din acestea.
A studiat artele în Anglia şi a devenit pictor de icoane în 1990. "Aveam multe comenzi de la particulari, de la magazine dar şi de la biserici. Lucram şi 17 ore pe zi. Din 2009, această meserie a început să nu mai fie la căutare. Însă în 2011, a fost catastrofă. Nu câştigam mai mult de 60 de euro pe lună. În 30 septembrie am fost aruncat în stradă pentru că nu am mai putut plăti chiria". Economiile sale au fost înghiţite de boala gravă a mamei sale care a şi murit în 2007. Din noiembrie, s-a lipit de o asociaţie de ajutor umanitar "Klimaka", unde mănâncă prânzul. Un timp, această asociaţie i-a asigurat un pat, însă odată cu creşterea uriaşă a numărului oamenilor săraci, nici acest lucru nu a mai fost posibil.
Acum este recunoscător că a găsit o cameră unde poate dormi la căldură, împreună cu alţi 20 de oameni săraci. Iarna ateniană e grea, mai ales când nu ai ce mânca zile întregi, explică Leon. Un timp, pictorul de icoane a făcut curat într-un bar, însă acesta a dat faliment. Nici beţivii nu mai sunt ce-au fost.
Cei mai afectaţi sunt oamenii foarte săraci, care sunt lăsaţi pe drumuri din cauză că nu mai pot plăti chiria.
Marţi, 17 ianuarie, Atena a cunoscut prima ei zi de grevă generală, înainte de sosirea reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, Băncii Centrale Europene şi Comisiei Europene.
Ada Alamanou de la asociaţia umanitară sus-amintită spune că numărul celor fără adăpost în Grecia a crescut cu 25 % în două luni, cifră îngrijorătoare pentru viitorul grecilor.
În 2010, 27,7% dintre greci, adică 3 milioane de oameni trăiau la limita sărăciei şi a excluderii sociale, după cifrele Institutului Grec de Statistică "Elstat". În 2011, cifrele s-au înrăutăţit. Astăzi se estimează că 18 % din populaţia activă a Greciei nu are un loc de muncă.
Arhiepiscopia Atenei oferă zilnic 10 000 de mese calde săracilor din capitala Greciei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu