Pastorala la Naşterea Domnului

„În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor”

(Ioan 1,4)

Prea Sfinţiţilor Episcopi, Prea Cucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare, Prea Cuviosului Cin Monahal, Dreptmăritorilor Creştini!

Prea iubiţi şi dragi întru Pruncul Hristos, fraţi şi surori,

Imnele liturgice, dumnezeieştile citiri din Sfânta Scriptură, dar şi dangătul clopotelor ne cheamă să slăvim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

De mai bine de două milenii creştinătatea aşteaptă această sărbătoare, în fiecare an, ca pe o împlinire unică, mântuitoare şi aducătoare de lumină, de bucurie, de înnoire şi de sfinţenie.

Cu sfânt fior şi nădejde în mila lui Dumnezeu, ne-am pregătit să împlinim şi noi această sărbătoare, apropiindu-ne de lumina peşterii Betleemului, a sfintelor noastre altare străbune, spre a-L primi pe Pruncul Iisus în sălaşul inimilor. Precum lumina soarelui spulberă întunericul, tot astfel numai lumina lui Hristos spulberă întunericul păcatelor. Numai Cuvântul întrupat, „întru care era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4) avea să aducă pe pământ lumina, iar în sufletele oamenilor, aflaţi în zbuciumul întunericului, avea să sădească adevăratul sens al vieţii.

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos revarsă în lume, prin părtăşia la viaţa harică, starea de înnoire şi de bucurie nu numai pentru noi, ci pentru toată creaţia. În auzul nostru pătrund adevăruri sfinte în aceste zile mântuitoare, când Cel ce a făcut cerul şi pământul, Fiul lui Dumnezeu, ia chipul nostru, se face ca unul dintre noi (Filipeni 2, 7), pentru a ne înălţa împreună cu El la starea de desăvârşire şi de îndumnezeire prin har şi pentru a ne împărtăşi de viaţa cea adevărată în toată plinătatea ei.

Iubiţi credincioşi,

Viaţa este darul cel mai sfânt dăruit de Dumnezeu din a Sa nesfârşită iubire pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Sfânta Scriptură ne spune că, spre deosebire de celelalte fiinţe şi lucruri pe care le-a făcut numai prin cuvântul Său, la crearea omului Dumnezeu participă în mod personal. El însuşi a zis: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră ca să stăpânească toate …” (Facere 1, 26).

Din toată creaţia, deci, numai omul a fost înzestrat cu „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” ca „fiinţă vie” (Facere 2, 7). Înrudit astfel cu Ziditorul său, cum spune Sf. Grigore de Nyssa, omul poartă ca pe o comoară tainică setea de cunoaştere şi urcuş duhovnicesc, „din slavă în slavă” (II Corinteni 3, 18), spre asemănarea cu El.

Dumnezeu care „ne-a iubit Cel dintâi” (I Ioan 4, 19) şi-a făcut astfel din om un „împreună lucrător cu El” (I Corinteni 3, 9), spre „lauda slavei Sale” (Efeseni 1, 12-13), cum înfăţişează Sf. Apostol Pavel rostul dumnezeiesc al omului.

Dar, prin căderea în păcat, prin voie liberă, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu – Izvorul vieţii – şi s-a limitat la o viaţă pur pământească, biologică. El este strivit de întunericul de care vroia să scape.

În acest întuneric în istoria mântuirii noastre au apărut, fără încetare, învăţături şi îndemnuri, prin scrierile proorocilor şi drepţilor Vechiului Testament. Tot mai stăruitor se auzeau vestirile venirii unui Mântuitor.

Omenirea avea nevoie să-L redescopere pe Dumnezeu şi să reînnoade comuniunea plenară cu El. Avea nevoie de redobândirea frumuseţii „chipului celui dintâi” al omului, chipul slavei lui Dumnezeu. Iar sărbătoarea Naşterii Domnului este tocmai ziua în care Dumnezeu S-a plecat şi S-a coborât printre oameni. Este ziua descoperirii şi arătării Sale în lume, în chip de rob. Este ziua inaugurării unei ere noi, a împărăţiei Cerurilor, a vieţii veşnice: „Căci aceasta este viaţa veşnică, spune Mântuitorul, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

La „plinirea vremii”, Dumnezeu îşi realizează pe pământ planul Său tot prin asocierea unui om, a celei mai gingaşe şi curate fiinţe pe care a plămădit-o neamul omenesc – Sfânta Fecioară Maria. Răspunzând îngerului cu smerenie: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), Duhul Sfânt s-a pogorât peste ea, puterea Celui Preaînalt a umbrit-o şi ea a aflat har, din acea clipă, de a naşte Fiu şi de a fi altar purtător de viaţă. Hristos, Viaţa noastră, zămislit în pântecele Fecioarei, şi-a făcut-o pe Maria, mama Sa, Maica Dumnezeului nostru.

Drept-măritori creştini,

Istoria ne-a dovedit cu prisosinţă că izvorul dăinuirii noastre a fost Hristos şi Biserica Sa, întemeiată de El. Iar prezentul ne arată că nu poate exista o schimbare externă, vizibilă a societăţii fără schimbarea omului lăuntric. În afară de Hristos-Dumnezeu nu există alternativă. Numai Dumnezeu-Izvorul vieţii poate schimba şi reînnoi viaţa oamenilor.

În înfăptuirea acestui scop, anume în aceste zile când puteri din afară încearcă, prin aceeaşi lege a nediscriminării, să ne altoiască alte „valori” decât cele pe care le-am moştenit de la strămoşii noştri, Biserica strămoşească îndreaptă cuvânt de iubire către toţi cei chemaţi în înalte dregătorii spre a-şi îndeplini obligaţiile asumate cu dăruire şi în duh de comuniune întru săvârşirea binelui, prin păstrarea valorilor creştineşti tradiţionale, prin stârpirea răului şi promovarea binelui.

În orice slujire să devenim înaintemergători în pregătirea căilor, ca Hristos să ia chip şi să se nască şi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă din Moldova, prin slujitorii săi, şi în acest an al bunătăţii Domnului, pe care deja l-am încheiat, şi-a continuat cu râvnă şi dăruire misiunea. Am efectuat vizite pastorale în eparhii şi parohii, unde am comunicat îndeaproape cu păstoriţii, aceștia împărtăşindu-ne grijile şi preocupările lor.

Au luat amploare acţiunile de filantropie şi caritate. Or, slujirea aproapelui constituie o prioritate pentru noi. Am vizitat unele Biserici Ortodoxe-surori, având întrevederi cu întâistătătorii acestora.

Ne-a bucurat nespus în acest an şi vizita Prea Fericitului patriarh Kiril în Biserica şi ţara noastră. În preajma Sfintelor sărbători, am săvârşit un pelerinaj în Ţara Sfântă, unde am avut fericitul prilej duhovnicesc să ne rugăm pentru drept-slăvitorul nostru popor.

Dragii mei,

În faţa Pruncului Iisus din Betleem, să aducem cu smerenie recunoştinţă Prea Sfintei Treimi şi cu evlavie să intonăm cântarea Sfântului Prooroc Isaia: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu” (Isaia 8, 9).

Îmbrăţişându-vă cu dragoste părintească, vă doresc tuturor sărbători fericite şi binecuvântate, cu pace şi bucurie, sănătate şi spor duhovnicesc, împreună cu tradiţionalul:

La mulţi ani!

Al vostru părinte iubitor şi către Hristos, Domnul vieţii, pururea rugător,

+ Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove