Dacă tratăm Biserica drept o comunitate, la prosperitatea căreia sunt obligați să contribuie toți membrii săi. Atunci când vorbim de anumite crize, vorbim de criza comunității, pentru că ea în calitate de organism suferă de o boală. Indiscutabil este un singur lucru: problemele comunităților ortodoxe sunt probleme exclusiv ale comunităților, nu a subiecților din afara ei. Este adevărat că există anumite probleme, dar acestea nu pot fi rezolvate fără implicarea în viața Bisericii. Iată de ce este revoltător să observăm în ultimul timp: oamenii care nu au nicio treabă cu Biserica, oameni care se declară deschis atei pretind dreptul de a dicta comunităților ortodoxe modul în care trebuie să funcționeze și să gândească oamenii din Biserică, ceea ce este absolut inacceptabil.În mare parte, aici problema constă în mentalitatea sovietică a moldoveanului: lipsit de sentimentul comunitarismului, cetățeanul nostru este obișnuit să paraziteze, fără să contribuie personal. Acest lucru a lovit dur în comunitățile locale și Biserică. În trecut, construirea izvoarelor, fântânilor, troițelor, bisericilor constituia un produs al solidarității oamenilor. Astăzi, aceste lucruri sunt realizate de grupuri foarte mici de oameni, în timp de beneficiază de ele câteva milioane.
Despre “contribuțiile materiale” moldovenilor la viața bisericii
O mare parte din oamenii noștri nu merg la Biserică, dar și contribuie cu bani, în cele mai dese cazuri doar de trei ori în viață: botez, cununie și înmormântare. Cu o sumă de 100 de euro, orice moldovean consideră că s-a achitat toate datoriile față de patrie și Biserică – “destul” pentru a cere celor din jur să-și sacrifice viața și sănătatea. Pe mine mă șochează, pur și simplu, când cineva se arată revoltat de plata pe care trebuie să o facă la biserică, chiar dacă în sine lui știe foarte bine că aceasta este unica contribuție pe care a făcut-o pe parcursul vieții.
Da, pentru unele persoane este greu să facă față unor sume mari. Dar această este vina celor care parazitează pe spinarea bisericii, nu a preotului care trăiește din donații (din cerșetorie – să o spunem pe șleau). Cum poate veni cineva la o parohie, care este întreținută prin donațiile a 30-40 de oameni, mii de persoane, pretinzând servicii gratuite? Cum poți scrâșni din dinți când e vorba de 500 de lei (30 euro) pentru o cununie, pentru ca apoi să ieși pe ușa Bisericii și să arunci zeci de mii de euro pe băutură și mâncare?
Acest lucru nu se întâmplă doar când e vorba de Biserică: pentru moldoveni biletul la teatru sau muzeu, abonamentul la bibliotecă, achiziționarea unei cărți reprezintă “sume insuportabil de mari”.
În fine, discuțiile despre “taxele în Biserică” de cele mai dese ori sunt generate de incultura, egoismul, ignoranța și lipsa de cultură a unor oameni. Fiți siguri, cei care sprijină financiar Biserica din puținul lor, sunt persoanele care umplu teatrele, librăriile și bibliotecile.
În fine, discuțiile despre “taxele în Biserică” de cele mai dese ori sunt generate de incultura, egoismul, ignoranța și lipsa de cultură a unor oameni. Fiți siguri, cei care sprijină financiar Biserica din puținul lor, sunt persoanele care umplu teatrele, librăriile și bibliotecile.
Biserica și viața societății
Bisericii i se impută faptul că se implică în viața societății. Eu totuși întreb: cu ce drept se implică asociațiile obștești în viața socială și politică? Sunt ele mai presus de Biserică, au ele mandatul populației? ONG este separat de stat în același mod în care este separat și un cult religios. În acest aspect nu există diferență esențială între un ONG și un cult religios. Chiar și partidele politice sunt separate de stat, dacă luăm în considerație articolul 5 (2) din Constituție, prin care se spune că “nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Cu toate astea, Biserica, partidele politice, asociațiile obștești sunt părți fără de care statul nu poate exista.
Amintesc că separarea bisericii de stat ține doar de interdicția instituțiilor religioase de a substitui organele de stat. Acest lucru îl găsim în toate actele care evidențiază acest aspect în organizare a vieții sociale. Chiar și Mântuitorul se pronunță în această privință: “daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu”. Spre exemplu, Sinodul Bisericii Ortodoxe nu poate adopta proiecte de legi, numi prim-ministru sau alege președintele țării. Aceste atribuții aparțin exclusiv autorităților laice, ceea ce nu înseamnă că Biserica nu poate participa la viața socială și politică împreună cu celelalte componente ale societății civile. În rest, toate afirmațiile, speculațiile și interpretările eronate în jurul acestui subiect sunt mai multe decât aberante și jignitoare la adresa instituții fundamentale ale societății noastre.
Mai mult decât atât, legislația Republicii Moldova nici nu interzice unui reprezentat al Bisericii Ortodoxe sau unui cult religios minoritar (fie el și cleric) să ocupe diverse funcții în stat, fie ele și cele mai înalte. Legislația laică nu interzice preotului sau ierarhului să dețină funcția de ministru, deputat sau șef al statului. Cu toate astea, clerul ortodox nu abuzează de dreptul de care ar putea face uz, în cazul în care ar dori să facă acest lucru. Trebuie să luăm în considerație și acest aspect.
Precum spuneam, problema Bisericii este o problema a comunitarismului, a implicării și responsabilității cetățeanului față de comunitatea căreia pretinde că ar aparține. Ura, disprețul pe care o exprimă unii față de cler (chiar dacă în unele aspecte acest lucru ar putea fi justificat) este doar o manifestare a lipsei unei identități și a unor valori comune pentru locuitori Basarabiei, precum și lipsa voinței de a schimba ceva prin aport personal. În Occident, spre exemplu, societatea civilă nu reprezintă ONG-urile finanțate de niște fonduri internaționale obscure, ci din contul contribuțiilor personale ale oamenilor. Societatea civilă există acolo unde există comunitarism. Unica instituție care mai are elemente ale comunitarismului continuă să fie Biserica, prin acel mic număr de oameni care se dedică ei cu trup și suflet.
Unii spun că vina o poartă preoții, pentru că nu ar lucra mai intens cu populația. Eu aș spune că prea multe li se cere preoților în ziua de azi, mai ales când e vorba de reînvierea spiritului comunitar al oamenilor. Chiar și internetul oferă posibilitatea fiecărui om de a aflat informații elementare despre viața bisericească, iar participarea fiecăruia la viața comunității ține deja de o axă de valori pe care noi continuăm să disprețuim pentru că suntem bolnavi de utopii prosovietice sau eurointegraționiste. Paradoxal, cetățenii noștri nu au încredere în partidele politice, dar continuă să le hrănească. În schimb, o mare parte a populației are încredere în Biserică, dar o lasă în paragină. Poate ar fi timpul să mai renunțăm la partide și să ne angajăm mai mult în viața comunităților locale și religioase, în special ale Bisericii și atunci lucrurile se vor schimba simțitor?
PS: Subiectul emisiunii Voxpublika a sunat cam vag duminica aceasta (de fapt, chiar și la emisiunile trecute). Am senzația că nici realizatorii nu au înțeles care ar fi sensul ideii de “reformă în biserică” asupra căreia s-a tot insistat, pentru ca până la urmă să se constate că este vorba de acceptarea revendicărilor grupărilor neomarxiste. Tot respectul pentru cei de la Publika TV, dar fiecare emisiune devine tot mai dezorganizată și lipsită de o linie clară a discuțiilor. Eu de exemplu aș prefera un format apropiat de cel al unor emisiuni rusești cum ar fi“Исторический процесс” în care sunt definite clar părțile implicate în discuție și există reguli clare de dezbateri.
Un articol de Octavian Racu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu