Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedaţi de demoni.
Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile sale facultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.
Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus
În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că ar fi intervenit cineva pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui" (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: "Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.
Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt şi ştiau că Iisus îi va judeca şi-i va osândi în ziua judecăţii de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor şi al morţilor venise acum prea devreme. Deci nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.
Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat ascuns în omul posedat: "Care-ţi este numele"?, iar el a răspuns: "Legiune" (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea între 4.200 şi 6.000 de soldaţi. Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ţinutul Gherghesenilor.
Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobişnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deşi omul posedat era legat cu lanţuri şi obezi, totuşi el le sfărâma şi pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanţurile de fier sau obezile doar cu forţă pur omenească.
Hristos Domnul arată mila Sa faţă de omul demonizat redându-i sănătatea şi libertatea
Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Însă tocmai acest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când, însă, demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat.
Mulţi s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat şi să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om şi a lăsat să fie duşi la pierzare o mulţime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu preţul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe şi de scumpe ar fi acestea. De unde ştim aceasta? Din învăţătura Mântuitorului Care spune: "Ce îi foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37).
Mântuirea şi bucuria veşnică - scopul vieţii omului
Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogăţiile Gherghesenilor sau ale Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârşit în spaţiul dintre cetăţile Gherasa şi Gadara). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi, ca atare, este chemat la viaţă veşnică. Dorinţa omului de comuniune şi de bucurie veşnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că aceşti locuitori ai ţinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupaţi de comerţul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesaţi de câştigul material şi prea puţin de viaţa duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câştigul sufletesc al vieţii spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu ştim de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundaţii care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viaţă. Totuşi, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci foloseşte mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viaţa duhovnicească, spre mântuire.
Suferinţa e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile limitate şi trecătoare
Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupeşti sunt dulci şi plăcute. Adesea sunt amare şi neplăcute. Tot aşa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferinţă, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate şi trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat şi netrecător (veşnic). Aşa se explică îngăduinţa Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetăţii din care provenea acest om.
Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântaţi de această minune, locuitorii din ţinutul Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu ştim exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că "erau cuprinşi de frică mare", dar nu ştim dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetăţii lor, Iisus ar putea să-i mustre şi în alt mod. Oricum, ne-am fi aşteptat ca oamenii din acest ţinut să-I fi arătat lui Iisus un gest de recunoştinţă, zicându-i: "Deşi porcii s-au înecat, e bine totuşi că s-a vindecat acest om chinuit de demoni în mod cumplit. Este totuşi bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură şi de răutate faţă de oameni, era un pericol pentru noi".
Însă, oamenii din ţinutul Gherghesenilor nu gândeau astfel şi nu I-au mulţumit lui Iisus pentru vindecarea omului demonizat. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ţinutul lor. Ei nu arată nici pocăinţă, nici recunoştinţă. Totuşi, Mântuitorul a respectat cererea lor şi a plecat din ţinutul acela.
Hristos îi încredinţează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoşteau când era chinuit de demoni
Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ţinutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înţelesuri duhovniceşti. Omul care trăia înainte ca un sălbatic şi un înstrăinat, fiind violent şi rău, deodată a devenit paşnic, liniştit şi-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul şi Mântuitorul Său. Se simţea bine lângă Iisus, pentru că a simţit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoţească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deşi acest om vindecat doreşte să-L urmeze pe Iisus, El îi încredinţează o altă lucrare: "Spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoştea multă lume în alte cetăţi ori în alte ţinuturi. Doar în ţinutul acela, unde înainte a pătimit el mult şi a fost violent cu oamenii, îl cunoştea foarte multă lume. Ca atare, din acest om vindecat, Mântuitorul a făcut un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, omul vindecat devine un mărturisitor statornic în locul pătimirii şi vindecării lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul lumii.
Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situaţie grea, ne schimbă viaţa. El doreşte ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredinţează misiunea recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.
Evanghelia de astăzi ne învaţă să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv şi binefăcător şi să-I aducem mulţumire prin rugăciune şi prin fapte bune.
De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru "binefacerile cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă". Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul şi ajutorul Său.
Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor şi a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoştinţei. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să binevestim iubirea Lui şi să spunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
* Text revizuit de autor în anul 2011.
Sursa : www.ziarullumina.ro
Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile sale facultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.
Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus
În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că ar fi intervenit cineva pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui" (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: "Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.
Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt şi ştiau că Iisus îi va judeca şi-i va osândi în ziua judecăţii de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor şi al morţilor venise acum prea devreme. Deci nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.
Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat ascuns în omul posedat: "Care-ţi este numele"?, iar el a răspuns: "Legiune" (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea între 4.200 şi 6.000 de soldaţi. Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ţinutul Gherghesenilor.
Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobişnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deşi omul posedat era legat cu lanţuri şi obezi, totuşi el le sfărâma şi pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanţurile de fier sau obezile doar cu forţă pur omenească.
Hristos Domnul arată mila Sa faţă de omul demonizat redându-i sănătatea şi libertatea
Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Însă tocmai acest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când, însă, demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat.
Mulţi s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat şi să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om şi a lăsat să fie duşi la pierzare o mulţime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu preţul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe şi de scumpe ar fi acestea. De unde ştim aceasta? Din învăţătura Mântuitorului Care spune: "Ce îi foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37).
Mântuirea şi bucuria veşnică - scopul vieţii omului
Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogăţiile Gherghesenilor sau ale Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârşit în spaţiul dintre cetăţile Gherasa şi Gadara). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi, ca atare, este chemat la viaţă veşnică. Dorinţa omului de comuniune şi de bucurie veşnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că aceşti locuitori ai ţinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupaţi de comerţul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesaţi de câştigul material şi prea puţin de viaţa duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câştigul sufletesc al vieţii spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu ştim de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundaţii care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viaţă. Totuşi, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci foloseşte mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viaţa duhovnicească, spre mântuire.
Suferinţa e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile limitate şi trecătoare
Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupeşti sunt dulci şi plăcute. Adesea sunt amare şi neplăcute. Tot aşa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferinţă, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate şi trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat şi netrecător (veşnic). Aşa se explică îngăduinţa Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetăţii din care provenea acest om.
Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântaţi de această minune, locuitorii din ţinutul Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu ştim exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că "erau cuprinşi de frică mare", dar nu ştim dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetăţii lor, Iisus ar putea să-i mustre şi în alt mod. Oricum, ne-am fi aşteptat ca oamenii din acest ţinut să-I fi arătat lui Iisus un gest de recunoştinţă, zicându-i: "Deşi porcii s-au înecat, e bine totuşi că s-a vindecat acest om chinuit de demoni în mod cumplit. Este totuşi bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură şi de răutate faţă de oameni, era un pericol pentru noi".
Însă, oamenii din ţinutul Gherghesenilor nu gândeau astfel şi nu I-au mulţumit lui Iisus pentru vindecarea omului demonizat. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ţinutul lor. Ei nu arată nici pocăinţă, nici recunoştinţă. Totuşi, Mântuitorul a respectat cererea lor şi a plecat din ţinutul acela.
Hristos îi încredinţează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoşteau când era chinuit de demoni
Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ţinutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înţelesuri duhovniceşti. Omul care trăia înainte ca un sălbatic şi un înstrăinat, fiind violent şi rău, deodată a devenit paşnic, liniştit şi-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul şi Mântuitorul Său. Se simţea bine lângă Iisus, pentru că a simţit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoţească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deşi acest om vindecat doreşte să-L urmeze pe Iisus, El îi încredinţează o altă lucrare: "Spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoştea multă lume în alte cetăţi ori în alte ţinuturi. Doar în ţinutul acela, unde înainte a pătimit el mult şi a fost violent cu oamenii, îl cunoştea foarte multă lume. Ca atare, din acest om vindecat, Mântuitorul a făcut un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, omul vindecat devine un mărturisitor statornic în locul pătimirii şi vindecării lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul lumii.
Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situaţie grea, ne schimbă viaţa. El doreşte ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredinţează misiunea recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.
Evanghelia de astăzi ne învaţă să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv şi binefăcător şi să-I aducem mulţumire prin rugăciune şi prin fapte bune.
De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru "binefacerile cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă". Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul şi ajutorul Său.
Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor şi a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoştinţei. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să binevestim iubirea Lui şi să spunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
* Text revizuit de autor în anul 2011.
Sursa : www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu