joi, 24 noiembrie 2011

Lucrarea misionară a Bisericii în sfera familiei (sec. XXI)

Misiunea Bisericii în secolul XXI, nu mai poate fi aceiaşi ca şi în secolele trecute, şi asta cu atât mai mult cu cât în societatea noastră secularizată se cere o rearticulare a valorilor creştine, asigurarea perenităţii acestora în lume, cât şi reorientarea spre familia creştină ortodoxă ca spaţiu de misiune şi de reflectare a lucrării lui Dumnezeu în lumea contemporană.
Lucrarea misionară a Bisericii în lume nu trebuie să facă abstracţie de familia (creştină) privită holistic, din punct de vedere religios, moral, social, cultural etc, căci eficacitatea misiunii Bisericii într-o comunitate, societate, naţiune depinde într-o oarecare măsură de importanţa pe care o acordă familiei şi de cum gestionează/rezolvă problemele actuale ale acesteia, probleme care sunt nu numai ale familiei, ci şi ale societăţii şi mai cu seamă ale Bisericii. Biserica are misiunea de a-i uni pe oameni cu Dumnezu şi de-ai uni între ei, în acest sens familia “prin unirea dintre bărbat şi femeie oferă modelul de comuniune care sugerează o imagine imperfectă a comuniunii absolute în Dumnezeu” , fiind o cale de a spori în comuniune şi totodată un temei de creştere spirituală.
Familia creştină, fiind celulă a societăţii, este la fel de bine şi o celulă a Bisericii “esenţială pentru creşterea Bisericii în lume şi pentru răspândirea credinţei în lume” , de aici reise că familia extinde Biserica în timp şi spaţiu.
Provocări actuale şi perspective misionare pentru secolul XXI
Provocările zilelor noastre sunt multiple şi dintre cele mai grele, de aceea nu o să fac o clasificare a lor, ci o să tratez câteva aspecte legate ce provocările familiei creştine în secolul nostru. Începând cu secolul XX şi continuând cu anii 2000, putem spune că asistăm la un fenomen nou şi -se pare- convenabil societăţii actuale, şi anume disoluţia familiei- o criză a familiei susţinută de o puzderie de cauze şi noi probleme care au apărut vis-a-vis de familie în general şi familia creştină (ortodoxă) în special.
Actualmente asistăm la o declasare a familiei tradiţionale în favoarea noilor tipuri de familie, lucru remarcat de majoritatea teologilor şi profesorilor care scriu pe această temă. Părintele Vasile Leb, face o remarcă foarte importantă cu privire la fmilia tradiţională afirmând că din cauza faptului că relaţia dintre bărbat şi femeie este redusă numai la placerea trupească, societatea actuală consideră o formă perimată şi căzută în desuetudine modelul tradiţional al familiei , acest fenomen este dublat şi de frica modernă de căsătorie, despre care Wiser’t Hooft scria: “că  nu este un semn de emancipare, ci de orbire asupra adevăratei naturi a relaţiilor umane, iar expresii precum «o căsătorie este atât de definitivă» sau «noi preferăm să trăim împreună atâta timp cât ne iubim, nu cât trăim» sau «nu dorim să ne angajăm la asemenea responsabilităţi» etc arată că în mare parte tinerele generaţii sunt inconştiente de adevărata valoare a acestei legături adânci, care este unul din cele mai bogate tezaure dăruite umanităţii” .
O altă provocare din partea societăţii o reprezintă înlocuirea valorilor creştine cu problemele şi priorităţile financiare, în zilele noastre problema se pune în felul următor: prosperitatea unei familii, comunităţi, naţiuni etc depinde de cât de bine îşi gestionează problemele financiare, producţia şi mai ales profitul, liantul societăţii şi de altfel singurul care oferă posibilitatea dezvoltării într-o societate consumistă. Banii, care astăzi au devenit o prioritate în orice structură socială sau instituţie sunt un factor de instabilitate, tocmai datorită rolului important pe care-l joacă reprezentând rădăcina conflictelor la nivel individual, familial, social, inter-statal chiar etc. După cum Psalmistul David spunea: “idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti…” (Ps. 135, 15) la fel, nu sunt diferiţi nici idolii societăţii noastre. La nivel familial, banii trebuie înţeleşi ca un dar de la Dumnezeu, care “ne-a dat totul cu (din) belşug… spre îndulcirea noastră ” (I Tim. 6, 17). Banii nu sunt esenţiali şi nici scop în sine, ci mijloc de relaţionare şi ajutorare, de aceea ei nu ar trebui să fie motiv de conflict, căci “viaţa cuiva nu stă în prisosul bogăţiilor sale” (Lc. 12, 15). Opulenţei şi exuberanţei ce domină cotidianul trebuie să-i opunem spusele Apostolului Pavel: “celor bogaţi în veacul de acum, porunceştele să nu se semeţească şi nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeu Cel viu” (I Tim. 6, 17-18).
Provocărilor şi tendinţelor actuale, cât şi maldărului de probleme cu care se comfruntă familia creştină astăzi le putem opune câteva perspective misionare şi/sau remedii pastoral-misionare concrete, aplicabile la nivelul comunităţii şi al familiei. Nu e necesar ca Biserica să vină cu proiecte supraîncărcate, strategii sofisticate, ci e imperios necesar să (re)descopere societăţii secularizate şi secularizante şi mai ales familiei creştine a secolului XXI valorile care stau la temelia ei şi pe care le-a pierdut sau a renunţat voit la ele.
În primul rând, Biserica trebuie să redescopere familiei actuale “tridimensionalitatea relaţiei de iubire”: iubirea în familie, iubirea soţilor între ei şi deschiderea spre un al treilea  (al patrulea etc), cu alte cuvinte trebuie să-i redefinească familiei şi să-i afirme în societate statutul de chip al comuniunii treimice. Pe lângă reproducerea naturală, în familie, mai există şi o reproducere spirituală, amândouă au la bază iubirea, care la rândul ei are la bază iubirea dintre Hristos şi mireasa Sa- Biserica (Ef. 5). Această iubire se cere reafirmată şi redescoperită în sfera familiei astăzi şi dublată de sfinţenia şi comuniunea membrilor.
În al doilea rând, misiunea Bisericii este de prezenta familia ca un mediu de evanghelizare, în sensul mărturisirii lui Hristos, de către părinţi copiilor, şi mai nou, de către copii părinţilor, asta în contextul actual al societăţii noastre, în care raporturile sunt inversate, de multe ori copiii prin credinţa lor statornică se dau exemplu părinţilor şi reuşesc să-i aducă pe aceştia de la starea de creştini nominali, la starea de creştini practicanţi, de la nivelul pur teoretic la cel al ortopraxiei, de aceea “unul dintre imperativele misionare actuale este acela de a predica Evanghelia și a transmite Tradiția în rândul celor ce nu cunosc pe Hristos sau sunt creștini numai cu numele” . Familia poate deveni astfel un vehicol al mărturisirii creştine, un factor de misiune, de propovăduire al lui Hristos, într-un spaţiu eclesial convergent spre Biserică . În aceste timpuri, destul de vitrege, se impune ca un deziderat reuşita familiei de a fi o prelungire a Bisericii în lume şi o aducere a lumii în Biserică, de aceea ca mediu de evanghelizare, familia îi educă pe copii în lumina Evangheliei lui Hristos, şi-i aduce la Biserică, fapt ce-l vor face şi ei cu copiii lor din generaţie în generaţie.
În al treilea rând se cere reafirmat faptul că familia este tot atât de importantă ca şi viaţa, din ea izvorăşte viaţa, familia este o “uzină a vieţii”, a perpetuării neamului omenesc, minune posibilă prin procreare (cea mai fină conlucrare dintre om şi Dumnezeu în cadrul familiei). Societatea secolului XXI are nevoie să preţuiască viaţa, iar ca să facă acest lucru, trebuie să ştie cum, trebuie să fie educată în acest duh al preţuirii vieţii, de aceea eforturile misionare ale Bisericii, dublate de cele ale Bioeticii trebuie depuse tocmai în acest sens, căci dacă nu ştim ce este viaţa şi de ce depinde ea de familie, nu putem nici să o preţuim, iar dacă nu o preţuim, o risipim, fapt ce îl demonstrează statisticile despre avort .
O altă perspectivă misionară, care are legătură sau se completează reciproc cu cea expusă mai sus, şi care din fericire este luată în calcul, dar nu exploatată corect, ar fi întensificarea dialogului religie-ştiinţă, cu accentul pe teologie-medicină, dialog pe care Biserica Ortodoxă ar trebui să-l amplifice, cu atât mai mult cu cât ştiinţa avansată a secolului nostru, confirmă ceea ce afirmă religia. Am afirmat mai sus că “nu-i exploatată corect” sau deplin, în sensul că adeseori răspunsurile ortodocşilor (rigorişti) sunt foarte categorice, nu lasă loc unui dialog deschis şi peren, sunt neargumentate şi chiar fundamentaliste . De ce să lăsăm unii cercetători să afirme că familia tradiţională nu mai satisface cerinţele mileniului III, şi să promoveze devianţele sexuale ca homosexualitatea şi lesbianismul, când în baza unui dialog real teologie-medicină, Biserica poate demonstra din punct de vedere religios şi medical perfecţiunea vieţii de familie şi beneficiile acesteia? Din punct de vedere religios: cei căsătoriţi (bărbatul şi femeia) nu trăiesc în păcatul desfrânării, ci în armonie şi comuniune, iar din celălalt punct de vedere medicina nu face altceva decât să confirme armonia vieţii de familie, şi avem aici următorul exemplu: actul conjugal firesc dintre soţ şi soţie, în timpul căreia este eliberat hormonul oxitocina, care duce la secreţia de endorfine, şi contribuie la diminuarea infecţiilor şi durerilor în organism, apoi creşte nivelul de imunoglobină A, factor ce scade şansele apariţiei răcelilor, gripei şi ale altor boli, şi exemplele pot continua ; pe când relaţiile nefireşti sunt dăunătoare din amândouă punctele de vedere, si religios şi medical, distrug atât sănătatea sufletului, cât şi a trupului.
Astfel aş vrea să concluzionez, împreună cu Părintele Profesor Ştefan Iloae , că misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului.
 Remedii pastoral-misionare
Date fiind cauzele şi problemele ce ameninţă trăinicia familia în acest secol al vitezei, se ridică întrebările: Există remedii/soluţii concrete la aceste probleme, sau măcar la unele dintre ele? Ce atitudine trebuie să aibă slujitorii Bisericii (şi laicii) faţă de aceste situaţii negative şi cum să se implice benefic?
Părintele N. D. Necula, analizând aceste stări de fapt conchide că multe dintre ele provin din lipsa instrucţiei şi educaţiei religioase, din cauza secularizării, care lasă un gol spiritual în sufletele oamenilor, determinându-i să devină robi plăcerilor . Remediile pastorale şi misionare de mai jos au şi puternice implicaţii sociale, aplicabile la nivelul comunităţii, alcătuită de altfel dintr-o sumă de familii.
Misiunii Bisericii în micro (la nivelul familiei şi al parohiei) îi este indispensabil preotul paroh, care astăzi, în secolul XXI, nu se mai poate limita numai la Sfânta Liturghie şi la predica de Duminică, ci trebuie să-şi diversifice lucrarea sa şi să o transforme în prioritatea numărul 1:
a)- catehizarea, o lucrare foarte importantă, care trebuie făcută pe grupe, dacă putem spune aşa, catehizarea copiilor, unde accentul cade pe rolul copilului în societate, familie etc şi pe obligaţiile pe care acesta le are faţă de părinţi, şcoală, Biserică etc, apoi catehizarea tinerilor, poate cea mai complicată şi mai grea, prin aceasta se urmăreşte cultivarea simţului familial, clarificarea problemelor existenţiale pe care le pun tinerii, şi într-o altă categorie catehizarea adulţilor, căci în aceste timpuri de grele încercări din partea prozelitismului sectar se impun şi pentru adulţi cateheze, în cadrul cărora preotul sau catehetul trebuie să scoată în evidenţă importanţa spovedirii soţilor la acelaşi duhovnic . Pe lângă acestea ar mai trebui un gen de cateheze pe Sfintele Taine, căci acestea stau la temelia familiei şi o susţin în cadrul Bisericii, iar familia dă mărturie despre Taine în lume, continuând Liturghia de după Liturghie.
b)- vizitele pastorale, în scopul convorbirilor duhoniceşti şi a colaborării;
c)- consilierea, necesitatea unui cabinet pentru consiliere se simte tot mai mult în aceste timpuri şi angrenarea unui personal calificat care să poată consilia pe cei în cauză (alcolism, droguri etc); o consiliere specială şi o atenţie sporită trebuie acordată neapărat copiilor, a căror părinţi sunt plecaţi în străinătate la muncă;
d)- dezvoltarea asitenţei sociale, prin activităţi caritabile şi filantropice la nivelul parohiei, coptarea tinerilor în astfel de activităţi, iar acolo unde se constată o insuficienţă filantropică se cere o colaborare fructuoasă cu autorităţile locale, şi cu familiile care dispun de suport financiar pentru a sprijini familiile nevoiaşe aflate în impas financiar; acolo unde există posibilitatea se poate înfiinţa un cămin de bătrâni;
e)- pelerinajele fac parte şi ele din această gamă, se cer organizate pelerinaje la Mănăstirile din ţară şi străinătate, dacă există posibilităţi financiare.
Aceste câteva posibilităţi de a face misiune în şi prin familie, ca celulă de bază a societăţii şi a Bisericii, sunt necesare şi eficace dar ele nu reprezintă o formulă magică sau garanţia faptului împlinit, ci după cum fiecare om şi familie e diferită, la fel se presupun metode diverse deosebite şi adaptate pentru fiecare familie şi parohie în parte.
•    După toate situaţiile limită cu care se confruntă, familia este cărămida din temelia adevărului (I Tim. 3, 15) Biserica lui Hristos, care în misiunea ei, trebuie să reafirme importanţa familiei într-o lume secularizată.
Fragment din referatul Încercare de radiografiere a familie creștine în sec. XXI, perspective și remedii pastoral-misionare, prezentat in cadrul Simpozionului international Familia crestina intre traditie si modernitate, org. la Cluj Napoca, 2-5 nov. 2011.
Sursa: http://amortek.wordpress.com/
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu