luni, 24 octombrie 2011

Elevii Liceului „Mihail Berezovschi” contribuie la renovarea Circului



Elevii din Liceul „Mihail Berezovschi” au hotărât să vină în întâmpinare Primăriei municipiului Chișinău și au colectat peste 2000 de lei pentru a da o mână de ajutor la renovarea clădirii Circului. Banii au fost strânși pe parcursul mai multor zile, iar fiecare copil a oferit atât cât a putut.


Tinerii și-au manifestat speranța că reparația Circului nu va dura foarte mult timp. „Măcar elevii care sunt în clasa întâi să meargă la circ”, au subliniat aceștia.

De celalată parte, primarul general Dorin Chirtoacă s-a arătat încântat de inițiativa elevilor și de spiritul lor civic. „Asemenea gesturi te încurajează și te face să crezi că nu totul e pierdut în Chișinău și în Republica Moldova”, a spus primarul Dorin Chirtoacă. Trecând la un ton mai umoristic, acesta a spus: „ Circul nu are un sediu stabil. Ba este la Consiliu, ba este la Parlament”, a spus edilul Capitalei zâmbind.

UNIMEDIA precizează că Dorin Chirtoacă a declarat că Primăria Chişinău este gata să-și asume reabilitarea Circului din Capitală, dacă acesta va fi trecut în subordinea autorităților locale. Potrivit ministrului Culturii, Boris Focșa, pentru restaurarea clădirii Circului sunt nevoie de circa 100 milioane de lei. Pe lângă aceasta, Circul trebuie să achire și datoriile istorice de peste 2 milioane lei.

Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu