Mitropolitul Vladimir îşi serbează astăzi ziua de naştere. Înalt Prea Sfinţitul a împlinit vârsta de 59 de ani. Cu această ocazie i-au fost expediate sute de mesaje de felicitare atât din partea clerului şi credincioşilor din cadrul Mitropoliei, cât şi din partea autorităţilor statului. Mitropolitul îşi marchează sărbătoarea departe de casă, pentru că se află, de câteva zile, într-o vizită canonică la comunităţile de moldoveni din Italia.
Mitropolitul Vladimir s-a născut pe 18 august 1952, în satul Colincăuţi, raionul Hotin, în Ucraina. Numele pe care l-a primit la naştere este Nicolae Cantarean. În 1973 devine ipodiacon la catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk, Rusia, unde a slujit până în anul 1981. După absolvirea Seminarului Teologic din Moscova, Nicolae Cantarean se întoarce la Cernăuţi, unde slujeşte ca paroh al catedralei Sf. Nicolae. A fost tuns în monahism la data de 29 noiembrie 1987, cu numele de Vladimir, în cinstea Sfântului Mare Cneaz Vladimir, iar în 1989 absolveşte Academia Teologică din Moscova.
La 21 iulie 1989 arhimandritul Vladimir este înălţat în demnitatea de episcop al Chişinăului şi al Moldovei, peste un an este promovat arhiepiscop, iar din 1992 se autointitulează „Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove”. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu