Chiar şi într-o familie armonioasă şi fericită între soţi se mai întâmplă neînţelegeri, tensiuni, diferenţe de opinii. Şi este destul de normal acest lucru, doar într-o casnicie se întâlniesc doi oameni vii, care adesea sunt şi destul de diferiţi. Neînţelegerile ce sunt sau vor apărea sunt inevitabile, principalul este să ne învăţăm să diferenţiem care dintre aceste situaii trebuie cu adevăart discutate şi rezolvate şi care sunt doar nişte mici neajunsuri ale părtenerului care pot fi uşor depăşite. După ce se formează o familie şi soţii obţin cu timpul şi experienţa de a convieţui , le este clar cu timpul şi care teme, probleme aduc doar la tensionarea relaţiilor şi care pot aduce la certuri. Nu trebuie să facem mereu unele şi aceleaşi greşeli. Dacă ştim exact că o anumită temă va aduce o nouă ceartă sau dezbinare de ce să nu o ocolim sau să căutăm să ne apropiem de ea cu o anumită pregătire. Corabia familiei trebuie condusă cu o anumită precauţie evitând pe cât e posbil "pietrele ascunse".
Şi tot privitor la viaţa de familie, ar trebui să fie asemenea unui joc de şah, făcând încă un pas, să medităm şi la următorii 2-3..., să medităm la ce va aduce acel cuvânt spus sau faptă negândită, pornită doar din egoismul propriu. Trebuie să ne învăţăm să cedăm, mai ales în lucruri mici, ca să nu pierdem în cele mari şi importante.Ar fi foarte binevenit să ne învăţăm să ne planificăm viaţa noastră în aşa fel, ca să ne aducă nouă, dar mai ales apropiaţilor noştri cât mai multe bucurii. Furia, iritabilitatea, egoismul, încăpăţânarea, intransigenţa, refuzul de a merge la compromis - toate aceste calităţi aduc doar la conflicte şi lupta cu ele trebuie să nu contenească nicicând. Şi din contra să educăm în sufletul nostru bunătatea, toleranţa, respectul faţă de aproapele.
E groaznic, dar dacă medităm mai bine, cu apropiaţii noştri ne comportăm mult mai urât decât cu alţi oameni. La serviciu, cu colegii sau cunoscuţii suntem respectuoşi şi amabili, dar revenind acasă ne permitem să ne "descarcăm" toate emoţiile negative asupra celor mai dragi oameni. Desigur că este cu adevărat o muncă şi un efort ca reîntorcându-ne obosiţi să uităm de toate cele ce ne-au întristat sau ne-au creat probleme pe parcursul zilei, să încercăm să-i bucurăm pe cei dragi, printr-o dispoziţie bună, cuvinte şi fapte frumoase faţă de ei. Şi acestea nu îl vor bucura doar pe cel cărui îi sunt adresate, dar vor aduce lumină şi căldură în propriul suflet.
Se întâmplă ca soţii după o perioadă lungă de certuri şi neînţelegeri să primească hătărârea de a locui separat o perioadă. Dar după un timp să înţeleagă că nu are nici o valoare viaţa fară de acel cu care eşti unit pe veci şi cu care trebuie să păşeşeşti pe calea mântuirii. "Când avem-nu apreciem, dar peirzându-l plângem..."
Totuşi această metodă de soluţionare a problemelor nu este binevenită, mai ales în cazul când sentimentele şi legătura dintre soţi nu este suficient de puternică se poate ajunge la concluzia că viaţă trăită separat unul faţă de altul este mai acceptabilă. În situaţia când supărarea şi nemulţumirea de celălalt este prea vie se poate ajunge la căderi şi păcate grele. Atât pentru sine cât şi pentru celălalt. Şi în genere pentru conştientizarea absurdităţii "războiului rece" din familie nu e neapărat să pleci din ea. E suficient să încerci să priveşti situaţia "dintr-o parte" şi să-ţi doreşti schimbări.
Cel mai mai important e să nu uităm ce e cel mai important. Să ne salvăm şi să ne păstram dragostea, sentimentele, respectul unul faţă de altul. Iar restul sunt cu adevărat nimicuri, care trebuie doar depăşite cu înţelepciunea cuvenită.
O situaţie familială grea. Există o soluţie?
Din păcate există multe familii, în care sunt uniţi două persoane, care fiind priviţi separat, sunt nişte prieteni minunaţi, care neapărat te vor ajuta în momente grele ale vieţii, sunt persoane inteligente, talentate şi cu care ai mereu ce discuta. Dar formând o familie nu pot găsi limbă comună, sunt într-o continuă ceartă şi se "chinuie" unul pe altul. Şi cel mai trist că nevăzând nici o ieşire din situaţia dată o acceptă şi locuiesc ori într-o stare de conflict permanent, ori căutând "salvare" în afara familiei. În cel mai bun caz, în o ocupaţie iubită şi comunicarea cu prietenii, în cazuri grave - în alcool, înşelare şi trădare...
Sunt multe şi diverse cauzele care aduc la certuri şi neînţelegeri, şi fiecare familie e un caz şi o suferinţă aparte, dar atunci când cu mila şi ajutorul Domnului soţul şi soţia ajung să înţeleagă că nicicând nu sunt situaţii când vina o poartă doar unul din ei, celălalt fiind absolut nevinovat, când este o dorinţă reciprocă de a soluţiona problemele şi a merge în întâmpinare nimic nu mai e imposibil. Numai vîzându-ne propriile greşeli şi încercând să le elimenăm, putem soluţiona conflictele existente.
Unele perechi atât de mult s-au obişnuit cu confruntarea dintre ei, cu existenţa aceasta în conflict permanent, căci nu mai caută salvarea de la situaţia creată. Într-un fel nu le ajunge hotărâre pentru a schimba ceva. De ce de exemplu săvârşim aceleaşi păcate. Într-un fel nu ne ajunge putere şi hotărâre de a ne lupta cu ele cu adevărat. De parcă am vrea să abandonăm păcatul, căci oricum simţim puterea sa distrugătoare, dar deja de parcă avem şi o obişnuinţă de a trăi cu el. Şi ce e şi mai grav unii deja într-atât se obişnuiesc cu situaţia creată că deja de parcă se simt confortabil în ea. Şi este o poziţie absolut greşită. Fiecare creştin trebuie să tindă spre absenţa stărilor de conflict din viaţa sa. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Romani 12.18 Şi să înfăptuim acest îndemn ar trebui începând cu propria familie.
De ce soţii nu pot ajunge la pace şi înţelegere? Unul din motivele principale este nedorinţa de a ne lupta cu propriile neajunsuri. Doar toţi ne dăm seama că ceruturile, conflictele şi neînţelegerile nu numai că nu sunt bune, dar chiar şi distrugătoare şi trebuie să tindem spre pace şi înţelegere. Mulţi chiar îşi dau seama cum ar trebui să procedeze, dar continuie să traiască în acelaşi mod, după o inerţie, de parcă sperând că se va întâmpla o minune şi soţul sau soţia se vor schimba printr-o minune.
Într-o cărţulie ortodoxă este descrisă istoria unei familei. De fapt e chiar o mărturisire a unei femei despre faptul cum s-a destrămat căsnicia sa. Ambii fiind credincioşi şi chiar făcănd cunoştinţă la biserica a cărei enoriaşi erau. Serviciul le era destul de leger, iar existenţa timpului liber i-a făcut să se obişnuiască cu viaţa trăită în lenevie şi cu timpul să transpuie această lenevie şi în viaţa de familie. Nedorinţa de a ceda şi a duce povara unul altuia i-a adus în pragul divorţului. Viaţa trăită unul lângă altul pe parcursul mai multor ani nu i-a învăţat să ajungă la o comunitate de idei, de gânduri, la o familie...În trei ani nu au reuşit să conceapă un copil şi atunci când totuşi Domnul i-a binecuvântat cu acest sfânt dar, soţul nu a vrut să-şi schimbe regimul obişnuit de viaţă, mai ales că tensiunea existentă între ei şi-a atins apogeul. Şi a plecat, abandonând soţia şi pruncul încă nenăscut. O istorie foarte tristă. Dar şi mai tragic şi de învăţământ e finalul acestei istorii.
Au trecut câţiva ani şi în acest răstimp soţul îşi ajuta fosta familie, întâlnindu-se mereu aveau despre ce discuta, şi într-o zi i-a propus să-şi reunească vieţile, căci oricum faţă de Dumnezeu rămâneau soţ şi soţie. Dar deşi ar fi părut că ea ar trebui să se bucure de această propunere, i-a răspuns printr-un refuz, motivând că oricum ei nu s-au schimbat, că pentru a restabili o căsnicie e necesară multă muncă (şi să muncească în această direcţie nu prea doreşte), şi nu le rămâne decât să se căiască pentru acest divorţ şi să-şi contunuie viaţa. Deci nu e vorba că nu-l poate ierta şi acceptă că şi ea a greşit foarte mult. Dar nu vrea să-ţi schimbe nimic în noua viaţă, nu vrea să se lupte cu propriile neajunsuri. Însă creştinului mereu i se dă şansa de a se schimba, de a renaşte după pocăinţă. Pocăinţa nu prevede doar conştientizarea păcatului, dar şi renaşterea la o nouă viaţă. Şi cel mai trist că în această familie nicicând nu a fost o tendinţă spre o comunitate, şi înţelegere reciprocă. Fericirea este şi atunci când eşti înţeles. Şi dragostea tot pe înţelegere reciprocă se zideşte. Iar starea de conflict e starea lipsei de înţelegere.
Unitatea familiei se bazează nu pe o ascultare oarbă a unuia din soţi faţă de altul, dar pe posibilitea de a ne învăţa să găsim soluţii şi înţelegere pentru problemele importante existente într-o familie. Soţii nu numai că trebuie, dar şi sunt datori să se înveţe să discute, să caute soluţii convenabile pentru ambii. E adevărat că aceasta necisită muncă şi nu puţină, dar oare nu este aceasta datoria noastră.
Conflictul prevede existenţa unor divergenţe şi păreri diferite, dar nu e neapărat să se termine mereu şi cu o ceartă. Ca aceste păreri şi opinii diferite să nu crească în ceva mai mare, trebuie mereu să discutăm şi să căutăm soluţia optimală pentru ambii soţi. Ca închiere voi încerca să propun o schemă de soluţionare a unei situaţii de conflict.
1. O asemenea discuţie trebuie purtată numai într-o stare liniştită, şi nicidecum într-un moment de supărare ori mânie. Oricum fiind în aşa o stare nu vom fi capabili de a lua o hotărâre. Pentru noi va vorbi ura şi mândria rănită. De aceea e mai bine să lăsăm să se liniştească spiritile şi abea apoi să căutăm soluţia problemei existente.
2. Este foarte binevenit să ne rugăm, cerând în rugăciune Domnului să ne trimită înţelepciune, răbdare şi linişte sufletească pentru a soluţiona problema şi a aduce pace şi înţelegere în familie.
3. Mereu căutaţi să evidenţiaţi problema cea mai importantă, nu să implicaţi toate supărările şi nemulţumirile. Şi e foarte important să reţinem că ne dorim soluţionarea problemei, dar nu afirmarea propriului "eu" sau şi mai rău să ne supărăm soţul sau soţia.
4. Încercaţi să-i arătăţi celuilalt că vă este foarte drag şi important şi vă doriţi doar redobândirea dragostei şi păcii din familie.
5. Pentru soluţionarea conflictului trebuie să ne apropiem cu conştientizarea propriilor greşeli, dar nu cu învinuirea partenerului.
6. Şi ca ultim sfat, e bine să se lase soluţionarea problemelor după liniştirea spiritelor, dar nicidecum acestă perioadă să nu fie foarte lungă ca să nu se ajungă la înstrăinare dintre soţi.
Aşa să vă ajute Dumnezeu.
Cu râvnă întru Domnul,
Natalia Lozan
după articolul "Viaţa de familie. Cum să evităm certurile"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu