Sfînta Cruce – calea către cer

Crucii Tale ne Închinăm, Stăpîne, şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!!!

Aspru se pare multora cuvîntul acesta: „Leapădă-te de tine, ia crucea ta şi urmează lui Hristos” (Luca 9, 23).Dar mult mai aspru va fi a auzi în ziua cea de pe urmă cuvintele acestea: „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic...”(Matei 25,41). Pentru că cei care ascultă acum şi urmează cu bucurie cuvîntul ce porunceşte să purtăm crucea (necazurile pentru adevăr şi dreptate), nu se vor teme atunci de osînda veşnică.

Din simbol al înfrîngerii şi torturii, Crucea cea sfinţită prin Jertfa lui Iisus Hristos, devine instrumentul sfărîmării porţilor celor de aramă ale iadului. Or, dacă prin moartea pe Cruce Domnul Iisus Hristos face mărturisirea supremului act doveditor al dragostei Lui faţă de Tatăl şi, deopotrivă, faţă de noi, se cade oare ca şi noi să ne amintim de moartea Lui pe Cruce?!

Într-o lume cuprinsă de o profundă debusolare, Sfînta Cruce vine ca un sprijin, ca o armă şi ca un îndemn la mărturisirea lui Hristos. Pentru ce dar să ne temem să luăm Crucea care este calea ducătoare către cer? În Cruce este mîntuirea, în Cruce – viaţa, în Cruce – ocrotirea împotriva vrăjmaşului, în Cruce – izvorul desfătărilor cereşti, în Cruce – tăria sufletului, bucuria duhului, plinirea virtuţii, săvîrşirea sfinţeniei. Nu este mîntuire pentru suflet, nici nădejde în viaţa de veci, decît numai prin cruce.

Să luăm, dar, crucea pe umeri şi să urmăm lui Hristos şi astfel vom ajunge la viaţa de veci. Iată, El a mers înainte, purtînd Crucea Sa şi a murit pe Cruce pentru noi, pentru ca şi noi să o purtăm şi să rîvnim a muri pe ea : „Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El”(Romani 6,8).

Crucea este, aşadar, cea care ne apropie de Hristos, că „numai văzută fiind, arde pe demoni şi închipuită fiind, se arată arzîndu-i”. Ea este şi pierzătoarea patimilor. Dacă purtăm crucea(necazurile) de bună voie, purtane-va şi ea pe noi şi ne va călăuzi către rîvnitul liman, unde va înceta toată patima. În lume, însă, Crucea n-are sfîrşit. Şi cu cît a înaintat cineva mai mult în viaţa duhovnicească, cu atît mai grele cruci întîmpină, pentru că dragostea către Împărăţia Duhului îi face apăsătoare înstrăinarea de viaţa pămîntească. Cu toate acestea, după multe necazuri, nu întîrzie a sosi şi mîngîierea ce-i alină durerile, căci prin răbdarea cu care se poartă crucea, cresc frumoasele roade. Şi cu cît trupul prin greutatea suferinţelor slăbeşte, cu atît sufletul se întăreşte.

Să ne pregătim a purta cu bărbăţie Crucea Domnului, care S-a răstignit pentru noi din prea marea Sa dragoste. Să gustăm cu mulţumire din paharul Domnului, de vrem să-I fim prieteni şi părtaşi măririi Lui.

Crucii Tale ne Închinăm, Stăpîne, şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!!!

Anna Casian