Fotografia vorbeste

SURSA: www.allmoldova.com

Gesturile lor sunt pline de istorii de viaţă, şi hainele lor au un alt anotimp, decît cel pe care îl trăim noi.
Într-o carte scrisă de Alexander Lapin, citisem despre cum poate vorbi fotografia. Cum vorbeşte o fotografie? Cine poate să răspundă la această întrebare?! Şi oare este corectă acestă intrebarea? Vorbeşte oare fotografia, prin cuvinte sau prin emoţii sau…Eu nu ştiu dacă o fotgrafie poate vorbi, dar eu simt ce redă o fotografie, mai mult decît cuvinte, mai mult decît emoţii, mai mult decît idee, mai mult decît doar un  singur sens.

Oricum documentalistica(reportajul) rămîne a fi rădăcina şi inima fotografiei. Viteza de a reda realitatea, adevărul şi orice problemă atinsă sau gîndită vreodată de oameni. Ceea ce omul niciodată nu a avut posibilitatea de a vedea sau de a auzi, i-a oferit fotografia documentalistică într-un timp foarte scurt. Din propria practică, am primit o plăcere imensă cînd mă aflam undeva departe de capitală, locuri necunoscute, studiind suprafeţe noi şi cunoscînd oameni noi. Făcînd fotografii la oameni de diferite vîrste şi genuri, am aflat un nou mod de comunicare: "nonverbal", unde doar o privire, un gest redau mai mult decît 10 foi albe tipărite cu litere negre. Am iubit mult anume acest gen de fotografie: portret şi în special a oamenilor în vîrstă.

Bătrîni din diferite sate şi oraşe din Moldova sunt oamenii cu care m-am aflat într-un dialog fără cuvinte. De parcă ochii lor sunt nişte cărţi în care poţi citi adevărurile vieţii şi buzele lor neclintite produc mai multe sunete decît cele care vorbesc încontinuu. Feţele lor nu sunt false, ca cele în care emoţiile sunt antrenate şi bine gîndite. Gesturile lor sunt pline de istorii de viaţă şi hainele lor au un alt anotimp, decît cel pe care îl trăim noi. Oare asta nu este un dialog mai presus decît cel verbal? Ce e un predicat si un substantiv în fotografie? A trecut mult timp de atunci, dar ma uit la batrînii pe care i-am fotografiat şi cu mare dor aş vrea să mă reîntorc în acele timpuri şi locuri. Am uitat pentru un timp dialogul acela fără cuvinte, fiind atras de propriile vise şi gînduri. Dar totuşi fotografia vorbeşte, şi cine o aude nu poate rămîne indiferent. Cînd mă uit la bătrînii din pozele pe care le-am realizat cu mare nerăbdare aştept să continui să călătoresc prin Moldova. Fiecare poză pentru mine este o istorie.

Bătrinul din Odessa, care întîmplător l-am zărit de la o distanţă de aproximativ 100-150 de metri, în centrul Odessei cînd era seară. Mergea încet, în mîna stîngă ţinea o pungă veche, iar mîna dreaptă îi era liberă. Privind poza, oricine poate zice că era un cerşător. Dar mîna lui dreaptă nu era întinsă pentru a cerşi, aşa cum ne-am obişnuit noi a vedea. El nu stătea pe la vriun colţ, cum deobicei stau oamenii cerşind. Totul era lipsit de agitaţie, domol, temperat. El se oprea să se odihnească şi în momentul acesta oamenii îi dădeau bani. Cam ciudată situaţie era la moment pentru analiză dar……..faţa lui priveşte  smerită la bani, mîna întinsă deja şi-a făcut acţiunea, haina veche dar îngrijită, şi mersul domol - toate acestea îşi lasă mesajul în istoria aceasta.

Bătrînul "evreu"aşa l-am numit eu pe un bărbat în vîrstă, întîlnit în centrul Chisinăului, într-o duminică de vară. Era un concert în cinstea bătrinilor în ziua aceea şi nu puteai să nu-l observi, deoarece toţi dansau dar el stătea neclintit între oameni. Am aşteptat cînd s-au terminat dansurile, cînd totul a devenit mai potolit şi m-am apropiat să îl intreb dacă îmi permite să îi fac o poză, un portret. El a zîmbit s-a uitat la mine şi a rîs cu voce tare apoi  a zis: "Fă ce vrei, îmi este indiferent". Distanţa dintre noi era minimă(30-40cm), bătrînul avea un zîmbet pînă la urechi, privirea îi era îndreptată paralel, indiferentă faţă de teatrul social.
Ca autor a portretelor mele, sunt uimit de indiferenţa bătrinilor faţă de teatrul social – emoţiile, sentimentele antrenate şi false. Satul care m-a impresionat cel mai mult din Moldova rămîne a fi Cunicea, unde bătrînul cu barba ca la un Moş Crăciun, a jucat rolul decesiv în istoria mea. Despre ce istorie merge vorba? Despre istoria fotgrafiilor care pot vorbi in limbajul său propriu...