Despre „dive”

http://ileanapirgaru.wordpress.com

Le recunosc de departe.
Nu le invidiez și nici nu le admir.
Au un aer de netă superioritate și o convingere de nezdruncinat că ele sunt trimisele lui Dumnezeu pe pământ.
De cele mai multe ori încerc să le evit. Iar dacă sunt nevoită să stau în prezența lor, încerc să nu le atrag atenția, și mai ales să nu le pun întrebări, pentru a nu le oferi prilej de laudă.
Am întâlnit două tipuri de „dive”.
Din prima categorie fac parte cele crescute în Chișinău. Sunt inteligente, dar nu pentru că au depus ele eforturi supranaturale ca să devină astfel, ci pentru că au avut parte de condiții favorabile.
Sunt frumoase, în sens de îngrijite. Își permit să cheltuiască banii tatălui/iubitului prin saloane de frumusețe pentru că sunt femei și MERITĂ!
Au întotdeauna prietene din cercul lor, dar și „prietene” dispuse oricând să le lustruiască pantofii.
Din astfel de „prietenii” ambele părți au de câștigat. „Divele” se simt puternice și au în fața cui își etala calitățile, iar „prietenele” virusate de sclavie își inoculează falsa convingere că fac parte din lumea „divelor”.
Sunt convinse că nici un bărbat nu e suficient de „bărbat” pentru ele. Vorbesc despre aceștia ca despre niște bestii sau ca despre niște maimuțoi în călduri (în funcție de caz), iar de față cu ei se transformă automat în cele mai fine și mai sensibile ființe de pe pământ.
Din a doua categorie fac parte „divele” venite de la țară.
Acestea provin din familii bune. În liceu erau cele mai tari, fiind favoritele profesorilor, dar venind la Chișinău au avut parte de-o mare dezamăgire, au înțeles că există „dive” mai dive decât ele.
Au întotdeauna o notă mai mult sau mai puțin accentuată de vulgaritate: unghii false prea mari, accesorii prea multe, machiaj în exces, ș.a.
Încearcă să vorbească cât mai corect folosind cuvinte sofisticate, inadecvate contextului.
O dau adesea prin gropi, dar totuși țin morțiș să fie în rând cu lumea („lumea” fiind divele din prima categorie).
De obicei învață la ASEM, achită 7 mii taxa de studii și scriu „vreo” prin cratimă.
Din păcate văd în fiecare zi prea multe “dive” și prea puține femei.
Spre marele meu regret încă nu am întâlnit femeia pe care aș admira-o sincer, care mi-ar fi model și în fața căreia aș spune „Jos pălăria”.
Bine că nu sunt bărbat și nu trebuie să aleg!
P.S. un om mare niciodată nu va recunoaște că e mare, un om mic niciodată nu va recunoaște că e mic.