Am un dor de ceea ce nu am de multă vreme: vreme. Pentru mine. Vreau vreme ca să calc cămăşi, să merg în voie, să dorm pina la 12, să mă duc de Crăciun la parintii mei si sa le spun cite le-am mai trait anul acesta. Vreau vreme ca să mă rog la Doamne-Doamne pentru bunicul meu, pentru tatal meu şi pentru bărbatul vieţii mele – Sergiu. Vreau vreme ca sa imi pot cere iertare de la cei pe care i-am ranit de atitea ori...
Vreau vreme ca să îmi usuc părul aşa, aiurea. Vreau să mai citesc din Rebreanu şi să trec la Defoe. Vreau să am vreme pentru caietele mele, atît de urîte, rufoase şi, atît de “ale mele”. Vreau să fac ordine în dulap (nu că ar fi dezordine), dar …. Vreau să merg la cumpărături şi să pierd ore în şir alegînd daruri pentru cei dragi….
Şi mai vreau o seară cu muuuuuuuulte lumînări, 1000 şi 1000 de vise, şi 1000 de dorinţe, şi 1000 de zimbete pentru cel care mi-a ţinut inima în mîini în vremi de nelinişte, şi 1000 de cîntece şi cărţi necitite, şi 1000 de nopţi nedormite pentru puii mei.
Moşule, nu vreau nimic. Vreme bună. Vreme…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu