Trei motive pentru care merita sa iubim iarna(1)

Anotimpul sufletelor

 Nici un anotimp nu ne sperie mai tare ca iarna. Frigul, intunericul, zloata, ne fac depresivi si ne inchid in casa cu sapte chei. Privim prin fereastra, cu dusmanie, pustiul lumii…Oare nu exista nici un motiv pentru ca vremea zapezilor, pe care le-am iubit asa de mult in copilarie, sa ne aduca bucurii? Sa regasim emotia sarbatorilor troienite in ninsori? Ne-a degerat, cumva, sufletul? Desi raspunsul la aceste intrebari ar putea parea un joc parelnic de fulgi de nea, gasim totusi si motive pentru care merita sa iubim iarna.

Iarna e un continent necunoscut. Unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, Hans Christian Andersen, iubea iarna si teritoriile sentimentelor strabatute de acel anotimp de demult. Iarna inseamna copilaria simturilor, anotimpul sufletelor, cind nu simti frigul de afara, cind nu vezi ca zapada este murdara, cind bataile cu bulgari au un alb imaculat, contrastind cu noroiul cotidian. Cind ninge, parca se lasa o liniste de inceput de lume. O liniste a calmului si puritatii in plina harababura zilnica. Pentru ca este greu sa faci concurenta agresivelor emisiuni tv, care iti incalca dreptul la copilarie, prin cele mai murdare mijloace. Pentru ca nu poti uita ca ai fost cindva copil. Nu idolii de mucava ne domina spiritul!

De ce iubim iarna, asadar?

UNU: pentru ca eram copii curati precum albul zapezii, pentru ca ne traiau bunicii, pentru ca nu aveam grija zilei de mine, pentru ca asteptam sarbatorile, incercind de fiecare data sa il surprindem pe Mos Craciun cind pune cadourile sub brad, pentru ca frumusetea avea mirosul curateniei, pentru ca parintii nostri nu faceau cumparaturile de peste mari si tari. Nu erau petarde sau pocnitori, nu existau fete cu fuste scurte care ne dau pe la televiziuni ora exacta a sabatorilor, fara a le cunoaste semnificatia…

Era o stare de spirit…Iarna ne transforma in copiii de odinioara, in semnificatia unui anotimp primordial, datator de speranta a vietii: ne pune nasuri lungi de morcov, precum oamenilor de zapada, in functie de gravitatea minciunilor pe care le-am spus peste an, si ne inroseste urechile, ca si cum ne-am fi dat pe derdelusul bucuriei de a fi. Si mai iubim iarna pentru ca este un mostenitor rabdator al primaverii din noi, chiar daca trecem prin toamna…

DOI: de fapt, iubim iarna pentru ca nu vrem sa imbatrinim, pentru ca in perioada premergatoare Craciunului vrem sa mergem la biserica, sa ne marturisim pacatele, asa cum ne-au invatat bunicii nostri, pentru ca nu vrem sa uitam primul om de zapada, prima iubire, prima speranta, prima dezamagire. Pentru ca nu vrem sa uitam prima poezie de dragoste eminesciana, pentru ca nu vrem sa uitam primul sarut si pentru ca nu putem uita poezia “Moartea caprioarei” de Nicolae Labis. Pentru ca nu suntem in stare sa uitam trecutul si amanuntele lui. Si, in general, pentru ca, uneori, nu putem scapa de iarna dintre noi, oamenii, fiindca, vorba poetului “iarna e o alta tara”…

TREI: iubim iarna pentru ca nu ne plac manifestarile grandioase ale prezentului, cu focuri de artificii si cai mascati, inhamati la carul alegoric al zilei de mine, preferind caldura caminului si modestele daruri facute din inima, pentru ca nu mai iubim obiectele in sine si nu ne mai atasam de ele cu o teama perversa. Pentru ca nu suportam ipocrizia unor false promisiuni, pentru ca nu suportam sa ne uitam in oglinda, fara a ne ierta aproapele, gindindu-ne ca si noi am gresit, pentru ca stim sa facem daruri inocente, fara valoare materiala, pentru ca avem constiinta ca, uneori, aceste daruri acopera singuratatea celui de linga noi. Pentru ca vrem sa ne apropiem de Dumnezeu fara fatarnicia citatelor. Pentru ca-I iertam pe cei care asfalteaza strazile, sparg ori aseaza bordurile, noaptea, cu zgomote infernale, gindindu-ne ca intr-o zi o sa apucam si noi pe o cale mai buna.

“Maretia frigului”, despre care ne vorbea Nichita Stanescu, tinde sa fie inlocuita cu josnicia infrigurarii, despre care nu vrea sa vorbeasca nimeni. In mod paradoxal, infrigurarea rimeaza tragic cu insingurarea, indepartarea de celalalt. Din aceasta indiferenta se naste un cintec ce noua nu ne suna precum colindele de altadata: marele cintec al indiferentei.

Fie ca sarbatorile acestei ierni sa va daruiasca mai mult decit trei motive de a iubi albul zapezii si sa schimbe frigul de afara cu caldura din noi!