vineri, 24 decembrie 2010

Morga – fără reparaţie zeci de ani

www.curierul.md
Clădirea în care sunt amplasate secţiile morfopatologie şi medicină legală, sau mai popular Morga din or. Hînceşti, care se află pe teritoriul spitalului, este un loc în care ţi-i frică să intri şi la propriu şi la figurat. În virtutea obligaţiilor de serviciu, am avut totuşi ocazia să merg de cîteva ori într-acolo, momente care s-au dovedit foarte tensionante pentru mine. Şi aceasta nu numai din motivul că în sălile de proceduri erau cadavre, dar şi din cauza condiţiilor deplorabile în care se află clădirea. Şi nu exagerez deloc afirmînd aceasta – pot spune cu certitudine că în interior, chiar dacă aparent curăţenia este întreţinută, situaţia este descurajatoare. Pereţii jupuiaţi, măcinaţi şi putrezi, cu tencuiala căzută, uşile de la intrare vechi şi cu crăpături prin care şuieră vîntul, geamurile de toată jalea, de podele nici nu mai zic... Un peisaj dezolant. Clădirea are un grad de uzură fizică şi morală evident avansat, or aceasta nu a mai văzut reparaţie capitală de cînd a fost construită. Abia anul trecut, morga a fost conectată la încălzire autonomă şi la apă caldă. Pînă atunci nu se mai făcuse nimic aici, şi nici după aceea. Dacă în celelalte secţii ale Spitalului raional se reînnoieşte inventarul, mobilierul, se fac reparaţii frumoase, atunci în morgă demult nu a mai mirosit a vopsea, mobilierul din dotare şi utilajul medical sunt vechi şi defecte. Umezeala şi igrasia macină în continuare pereţii vechi ai morgăi, din an în an situaţia rămînînd neschimbată.  N-ar trebui oare ca şi oamenii care au încetat din viaţă să fie petrecuţi pe ultimul lor drum destoinic, odată ce implicit drumul lor trece şi pe aici? Nu merită rudele lor care trec pragul acestei clădiri, în marea lor durere, să fie trataţi ca atare (mă refer aici la confortul psihologic şi emoţional), or atunci cînd intri acolo, nu ştii cum mai repede să ieşi, la cît de dezolante sunt „decorurile”? Dar oare medicii şi surorile medicale care activează aici nu ar trebui să aibă condiţii adecvate de muncă?.. Nu se poate de făcut măcar o reparaţie cosmetică în interior, dacă nu ajung resurse pentru una capitală? Deşi, nici măcar reparaţia cosmetică n-ar putea să mascheze ceea ce ar trebui de fapt renovat. Mi-am pus aceste întrebări cu siguranţă nefiind unica frapată de cele văzute. Întrebări retorice, după răspunsul cărora nu trebuie să sapi foarte adînc. De altfel, nu mi le-am pus numai mie, ci am intenţionat astfel să le dau de gîndit celor care sunt în măsură să rezolve cumva această situaţie. Fiecare dintre noi dorim să beneficiem de condiţii bune (aş spune excelente chiar, dar mă abţin) în sfera medicală – în saloane şi cabinete, pe culuare şi în sălile de aşteptare. De ce aceste două secţii ar fi o excepţie? Chiar dacă sunt privite cu teamă, chiar dacă sunt vizitate cu lacrimi, această barieră trebuie depăşită. Dar cum să fie depăşită, dacă odată ce intri acolo faci depresie şi instinctiv preferi să ieşi înapoi afară? Cît de curînd se va schimba această situaţie? Sau se va întîmpla ca şi în cazul secţiei de ftiziopulmonologie a Spitalului raional Hînceşti, care s-a hotărît să fie închisă săptămîna trecută de către Ministerul Sănătăţii, care a reacţionat imediat în urma mediatizării condiţiilor dezastruoase de aici. Astfel, bolnavii  urmau să fie transferaţi, o parte la spitalul de la Vorniceni, iar alta - la Institutul de tuberculoză din Chişinău, deoarece frigul şi mizeria, pereţii mucegăiţi şi geamurile găurite, care abia de se ţin, şi unde frigul bate ca afară, fac imposibilă activitatea medicilor şi tratamentul bolnavilor de tuberculoză internaţi în această secţie. Or, bolnavii care vin aici să se trateze riscă să se îmbolnăvească şi mai tare, iar medicii spun că este practic imposibil să tratezi oamenii bolnavi în asemenea condiţii jalnice. În secţia în care sunt trataţi bolnavii de tuberculoză nu s-a făcut reparaţie capitală de cînd a fost construit spitalul. Morga este practic în aceeaşi situaţie… 
P.S. Iniţial, intenţionam să abordez acest subiect cu ceva timp în urmă, şi deoarece eram în plină campanie electorală, şeful Spitalului raional a insinuat că doream să-l discreditez cu un articol de genul ăsta. Pentru a-i demonstra că nu mă interesează persoana sa, ci cazul în sine, i-am promis să revin după alegeri. Domnia sa a menţionat că dînsul va fi primul care ne va contacta pentru a da curs articolului despre morgă. Dar se pare că de cuvînt m-am ţinut numai eu…
Elena Zaitev

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu