Iubite, fă-mi un ceai şi mă ia de mână

Sunt zile în care nu am chef de nimic. Aş sta o zi întreagă înţepenită la geam cu un ceai uitat de aburi. Fără gânduri, fără nimic de făcut... Aş sta şi aş privi cum îmi trece viaţa pe lângă, cum trece timpul fără a mă atinge, fără a schimba nimic. M-aş exclude din propria lume doar pentru a privi dintr-o parte pasiv. M-am plictisit de rutină, de aceleaşi străzi parcurse în fiece zi, de aceleaşi fraze şablonizate pentru un "salut", pentru un “la revedere”, pentru o rugăminte, un "nu am timp". Ieri a nins, şi astăzi ninge…Mă regăsesc în fulgii ăştia rebeli şi ameţiţi ce pornesc din cer fără a şti pe ce petic de pământ vor adormi. De la al 5-lea etaj privesc oamenii zgribuliţi ce traversează strada…le este frig. De s-ar plictisi cu toţii de frigul acesta şi ar privi cu ochi mari în jur să înţeleagă că în ninsori pluteşte frumosul şi fericirea purificării... De aş deschide şi eu ochii să privesc la albul imaculat ce mi-a îmbrăţişat grădina dintre blocuri. Dar...Sunt zile în care nu am chef de nimic… nici măcar să deschid ochii. Aş sta ore-n şir la geam fără a privi peste el.
Fierbe apa la aragaz. Iubite, fă-mi un ceai şi mă ia de mână. Eşti singura lumină ce mă face să renasc.

http://dordefluturi.wordpress.com