In memoriam: ILIE TODOROV

Ilie Todorov (n. 2 ianuarie 1936, Sucleia - d. 13 ianuarie 2005, Chişinău) a fost un regizor, actor de teatru şi film moldovean.

Fragmente din “Introducere la sistemul lui Todorov” de Andrei Vartic

- Atunci cand Todorov te intreba: de unde vii? - de fapt, el vroia sa afli tu insuti cine esti si daca ai dreptul sa te urci in scena si sa joci pe altul. De fapt, el punea astfel cea mai fundamentala intrebare a teatrului - de ce un om il joaca pe altul in fata altora? De ce resursele memoriei, gestului, vorbirii, plasticii, ludicului sunt irosite pentru a repovesti de pe scandura scenei drama fiintarii? Nimeni altul nu a mai pus atat de direct si atat de necrutator aceasta intrebare in zona teatrului contemporan din Basarabia.

- Atunci cand Todorov a inteles ca nu-si poate juca in scena proiectele teatrale cu actualii actori si actualele mijloace scenice pe care i le punea la dispozitie "teatrul ministerului", atunci (fara nici un ajutor de la acest stat iresponsabil in care traiesc basarabenii) el a creat o scoala de teatru todorovian cu scopul de a cauta si educa un anume tip de actor, un actor sacerdot ce se joaca (ca si Vishnu, am spune noi) cu tainele lumii. Abia cu aceasta scoala, formata din elevi de la clasele primare, studenti de la AMTAP si actori profesionisti de la Teatrul National "Mihai Eminescu" a luat fiinta in Basarabia o adevarata scoala de teatru si a un veritabil sistem teatral. Cu actori de adunatura, cu regizori de adunatura, cu pictori si muzicieni de adunatura, cu dramaturgie de adunatura, cu teatralogie de adunatura nu s-a facut si nu se va face teatru in vecii vecilor. Fiindca teatrul, ca parte fundatoare a fiintarii fenomenului uman, il implica pe actor si regizor nu numai in ludic si moral, ci, mai ales, in pastrarea echilibrului spiritual care transforma viata omului din rutina pragmatica in rost universal, adica in taina a lumii, in jocul ei cu noi, in jocul nostru cu ea. Asa se naste intrebarea cu privire la actorul-sacerdot pe care il visa Ilie Todorov, asa suntem obligati sa vorbim despre sistemul lui teatral.
- Ilie Todorov (Iliusa sau Ilya Vasilievici) nu a fost un om comod nici in viata, nici in teatru. Dar a fost sincer, s-a bucurat sincer de succesele altora, a spus sincer si necrutator celor netalentati ca locul lor nu este in teatru, nu ia fost frica sa rada de spectacolele proaste, de rigizorii si actorii prapaditi prin teatru doar cu diplome, nu si cu insemn de la Dumnezeu. Dar a ras, si de multe ori copios, mai mult ca oricare om de teatru de la noi, si de sine, si de faptele sale. Nu a fost caz sa te intalnesti cu el si el sa nu-ti zambeasca asa de parca toata fericirea lumii se asezase pe chipiul lui. Nici nu e posibil sa ni-l inchipuim altfel decat zambind, desi a fost deosebit de serios, principial, critic, sceptic si, de multe ori, foarte crud. Cu acest caracter atat de drept a si patimit enorm nu numai de la faptele sale, ca a fost si el om, ci mai ales de la intimplarile tragice pe care viata i le-a adus poclon. A gustat din plin si tragediile iluziilor personale, si fiorii de gheata ai comunismului (ambii parinti i-au fost ridicati si au murit in Gulag, iar el a copilarit prin case de copii; se salvase de Gulag adormind pe o banca atunci cand au fost ridicati parintii). A avut, insa, raspunsuri clare la intrebarea cu privire la menirea teatrului si la rostul actorului in scena - cel nepregatit, cel neinsemnat pentru acest martiraj nu are ce cauta acolo, scena este pentru alesi, pentru sacerdoti, iar pacatul pe care il poarta actorul ce joaca netalentat nu poate fi iertat. Raul facut de un spectacol prost, jucat de actori nechemati este ireparabil.
- Todorov spunea: “Daca nu stii cine esti si de unde vii nu ai ce cauta in scena. Daca nu ai radacini, daca nu stii ce fruct va creste din tine, nu ai ce cauta, fratele meu, in scena! Fructul fiintarii tale actoricesti trebuie sa se armonizeze si cu scandura, si cu oglinda scenei, dar si cu ticnelele care bantuie inima omului. Trebuie sa te cunosti, sa stii cine esti si de unde vii ca sa ai si dreptul si meritul de a juca pe altul, sa influentezi cu acest joc devenirea oamenilor.”
- Sistemul todorovian cuprindea:

·        forma si  tonul, am putea chiar spune iconografia vocii si a gesturilor, adica de un fel ludico-sacerdotial de a vorbi altfel decat vorbeste casierul lui Stanislavski si a te misca altfel decat se misca omul obisnuit atunci cand joci teatru.

·        "misterul todorovian", a tinut de mizanscena, de tainele viziunii regizorale asupra spectacolului. Anume pe acest domeniu al mizanscenei el a renovat fundamental rolul scenografiei in spectacolul de teatru, a impus pustiul ca decor (in anii cand Peter Brook facea lucrul acesta la Londra), dar si abstractul din pictura lui Mihail Grecu si Andrei Sarbu ca loc de manifestare a tainei (unul Dumnezeu stie cat s-a bucurat Todorov cand, venind de la Moscova, a descoperit pictura abstracta la Chisinau si inca de calitatea celei pictate de Grecu si Sarbu, pictura de care nici CC-ul, nici KGB-ul, nici ministerul nu aveau stire).

·        implicarea totala a celui daruit de Dumnezeu cu harul teatrului in actiunea teatrala - este vorba de simtul deosebit al sacrificiului pe care daca nu il ai, nu ai ce cauta in teatrul lui Todorov.

- Felul anume de a vorbi al lui Todorov, fel pe care il impunea de foarte multe ori cu duritate, insemna si inseamna, scoaterea actorului din campul realismului (socialist) al lui Stanislavschii, din marginirea ideii mhat-oviste ca poti sa te identifici cu altul, mai ales cu taina altuia (fapt pe care, se stie, A. P. Cehov l-a ridiculizat cu toata puterea geniului sau). Asa se face ca personajele create in scena de Todorov dupa sistemul lui Todorov vorbesc ca si demonii din teatrul NO, ca si daimonii din vechiul teatru sacru grecesc, ca si zeitatile din teatrul lui Calidasa. Teatrul lui Todorov are formele pe care le mai impune inca actiunii teatrale vechiul teatru popular romanesc din noaptea de Craciun, teatrul tainic al mascatilor ce ne povestesc nasterea misterioasa a lui Iisus Hristos. Actorii lui Todorov au vocile schimbate si fac gesturi neomenesti findca asta face parte din logica universala a teatrului, dar si din cea abisala a schimbarii, a armonizarii cu aceasta clipa de acum. Asa si gesturile chipurilor pe care le crea Todorov erau indeparatate cu buna stiinta si de sistemul lui Stanislavski, si de reprezentarea lui Vahtangov. Eroii lui, mai ales cei comici, pe care i-a jucat genial, urmau plastica teatrului sacru, teatrului primordial de la inceputul lumii care avea drept scop amplificarea tainei fiintarii, nu retrairea felului cum isi mananca borsul modestul casier al unei banci (spre care il trimitea pe actor la timpul sau Stanislavschii). Din acest fel de joc s-a creat si mizanscena sacerdotiala a lui Todorov. Todorov-actorul l-a creat pe Todorov-regizorul, iar Todorov-regizorul a creat sitemul teatral al lui Todorov. De ce, brusc, vrea Podcoliosin (din "Casatoria" lui Gogol), tot je polcovnic, sa se casatoreasca? Pentru bani? Pentru o casa mai aratoasa? Pentru cariera? Pentru sex? Nuuu! Si de aceea fuge in final pe fereastra sub cel mai intunecat pod al capitalei ruse. Asa si jucatorii lui nu joaca pentru bani, nu joaca pentru a juca, ei provoaca taina care impune mister fiintarii omenesti si se joaca cu ea de dragul gogolian al jocului, din setea de abis si de joc cu abisul. Asa spectacol a fost "Jucatorii" lui Todorov pe scena Teatrului National "Mihai Eminescu" jucat de domnii Igor Caras, Anatol Durbala, Ion Mocanu, Nicolae Darie, Leo Rudenco, Nicu Suveica, Ghenadie Galca, Angela Ciobanu in anul 2001. Asa sistem teatral a creat regizorul basarabean Ilie Todorov.
- Ilie Todorov nu mai este! Ilie Todorov a plecat la salasul lui de veci! Dar raman discipolii lui, ramane setea de teatru ca domeniu sacerdotial de fiintare omeneasca pe care nimeni nu o poate rapune. Asa sistemul lui teatral va ramane in veac. Sa-i plangem, prieteni, plecarea! Sa-i salutam ramanerea in oglinda scenei, pe scandura scenei, in iluzia sacra a scenei care daruieste omului si catharsis, si devenire.